Reacții

Iohannis coboară tot mai jos

De ce o susţine Klaus Iohannis pe Laura Codruţa Kovesi?

Nu s-au stins bine efectele conferinţei de presă susţinute de Laura Codruţa Kovesi, în care a minţit cu seninătate aproape la fiecare frază rostită, şi a venit la pupitru Klaus Iohannis, preşedintele României, care a dus aceste minciuni ale şefei DNA la rangul funcţiei supreme în stat. Complicitatea preşedintelui cu minciunile Codruţei Kovesi arată cît de jos a fost coborîtă ștacheta morală a societăţii. Atît de jos, încît şansa de a ne reveni din acest marasm a devenit aproape nulă!

Despre ce este vorba? Sfidînd prevederile Constituţiei (art. 23, al. 11: „Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată“), precum şi Directiva UE privind prezumția de nevinovăție (care va trebui inclusă explicit în legislaţia tuturor ţărilor peste numai o lună), preşedintele României şi-a început speech-ul încălcînd flagrant şi Constituţia, şi Directiva UE: „Din punctul meu de vedere, lucrurile se pot rezuma la puţine cuvinte. Nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze Direcţia Naţională Anticorupţie şi conducerea acestei direcţii“! Şi a tot repetat cuvîntul „penali“, ignorînd ceea ce i-am spus cu mult timp în urmă: cuvîntul „penal“ nu se regăseşte în DEX, nicidecum în limbajul juridic, ci se află doar în „dicţionarul de jargou“, avînd sensul de „homosexual pasiv“! Nu vrea să ţină cont de asta.

Memorabilul pasaj din conferință

Dar nu e cazul acum să-i spunem lui Iohannis că ar fi bine, cel puţin cît timp este preşedintele ţării, să aibă un comportament şi un limbaj civilizat, exprimat, dacă se poate, chiar într-o perfectă limbă literară. În fond, se ştie, fiecare om este exact aşa cum vorbeşte.

Ce a făcut Klaus Iohannis în conferinţa sa de presă depăşeşte cu mult acest cadru de civilitate.

În primul rînd, cum e posibil ca însuşi preşedintele să nu înţeleagă că atunci cînd un penal, cum le zice el, sesizează un abuz al procurorilor, trebuie să ciulească urechile şi să dispună verificări la sînge pentru a evita discreditarea actului de Justiţie. Penalii sînt cetăţeni cu drepturi ce trebuie respectate nu numai cînd sîntem condamnaţi la CEDO. Este la mintea cocoşolui: cine  să reclame abuzurile procurorilor sau judecătorilor, dacă nu victimele sau posibilele victime ale acestora? Că doar nu poate să facă acest lucru cineva care nici măcar nu ştie unde este DNA! E aşa greu de înţeles?

Însă cel mai grav lucru pe care l-a comis, în opinia noastră, preşedintele României, este atitudinea sa faţă de minciunile publice pe care le-a susţinut Laura Codruţa Kovesi. Va rămîne memorabil acel pasaj din conferinţă, în care un jurnalist l-a întrebat direct pe Iohannis: „În legătură cu afirmaţia de aseară a doamnei Kovesi privind raportul Inspecţiei Judiciare: ce legitimitate mai are şefa DNA, cînd a minţit public în legătură cu un document oficial?“ (vezi, în acest sens articolul din Cotidianul – Kovesi a minţit de mai multe ori în faţa întregii ţări la conferinţa de presă -, unde am publicat documentele demonstrative).

Care a fost rolul acestei conferințe?

Ce a răspuns preşedintele este halucinant: „Cred că vă referiţi la chestiuni din auzite, aşa ceva nu comentez. Nu comentez spusele altora. Nu văd unde e minciuna, nu ştiu la ce vă referiţi!“. În mod cert, ceva nu este în regulă cu preşedintele. Cum adică nu comentează spusele altora şi nu vede unde este minciuna? Păi „spusele altora“ sînt acuzaţii directe în care se semnalează derapajele DNA sub conducerea DNA, nu zvonuri, nu „spuse“, ci probe! Iohannis nu „vede“ unde este problema, tocmai pentru că nu vrea să asculte „spusele altora“, ci doar pe acelea care-i convin!

De altfel, nu întîmplător, în spaţiul public a apărut întrebarea: „Care a fost rolul acestei conferinţe de presă?“. Răspunsul l-a dat, surprinzător, Cristian Tudor Popescu, la Digi 24, pentru că a vrut să se bage şi el în poză, simţind că a pierdut procente importante dinspre propriul său electorat după validarea Guvernului Dăncilă şi a vrut să le recupereze prin singurul anunţ important, acela că nu o va demite pe Codruţa Kovesi! Un fel de: „bine, #Rezist, v-o las în funcţie pe Codruţa, dar susţineţi-mă să mai iau un mandat!“.

Unde duc erorile judiciare

Are dreptate jurnalistul şi, dacă tot l-am citat, vreau să-i muţumesc public că mi-a reamintit de un film celebru, pe care l-am văzut cu mulţi ani în urmă şi care are un final pe care ar trebui să-l vadă şi Klaus Johannis, şi Codruţa Kovesi, dar şi Traian Băsescu, Florian Coldea şi cîţi or mai fi în categoria lor.

Este vorba despre „Judgment at Nuremberg“ (Procesul de la Nurnberg), realizat în 1961 de Stanley Kramer. În final, judecătorul Tribunalului Internaţional acceptă să-l viziteze pe fostul ministru al Justiţiei din guvernarea nazistă, pe care tocmai îl condamnase la închisoare pe viaţă. Cel condamnat voia ca judecătorul care i-a pronunţat sentinţa să afle de la el că nu şi-a dat seama care vor fi consecinţele complicităţii sale cu Hitler, adică milioane de morţi nevinovați. Răspunsul judecătorului este memorabil: „Herr Janning, s-a ajuns acolo prima dată cînd aţi condamnat un om la moarte, ştiind că este inocent!“.

Iată cele patru cadre din finalul acestui film, care vorbesc, păstrînd proporţiile,  şi despre riscul ce paşte Justiţia din aceşti ani, de la noi, căci este vorba despre felul în care începe decăderea societăţii spre totalitarism şi arbitrariu:

Acolo duc erorile judiciare dacă ele sînt înţelese doar ca fireşti greşeli umane, deşi sînt expresia atacului din partea instituţiilor de forţă ale statului faţă de dreptul cetăţeanului la un proces corect şi la ceea ce spune Constituţia la art. 23, al. 1: „Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile“.

Domnule Iohannis, cu tot respectul, vă spun: funcţia de preşedinte al României este cea mai înaltă funcţie în stat. Aţi dobîndit-o absolut legitim, prin vot popular. De ce vă coborîţi cu ea atît de jos, doar de dragul susţinerii celei care minte cu seninătate în public, deşi sperjurul nu are ce căuta în rîndul celor chemaţi să participe la actul de Justiţie?

Vedeţi acest film, domnule preşedinte! Etnic german fiind, veţi putea înţelege mai bine ca oricine semnificaţia acestei scene!

Recomanda 24
Ion Spânu 1820 Articole
Author

10 Comentarii

  1. buna monseur Charlie,
    Avem dreptul la opinii diferite!
    Da, dupa achitare ,persoana este iesita de sub incidenta legilor penale.
    Dati-mi va rog o sursa scrisa unde este definita calitatea de persoana penala asa cum ati scris mai sus.
    Merci Charlie.

    • Papusa, Oana, nu m-am asteptat sa-mi dai o replica si inca plina de deferenta! Un fapt rar in lumea pe care o frecventezi. Iesirea
      de sub incidenta legilor penale, cum formulezi, o consider o recunoastere a absentei STATUTULUI DE PENAL in faza de…incidenta!
      Eu nu am folosit termenul „penal” decat in replica la atribuirea abuziva a acestuia unor urmariti penal, de catre persoane aflate
      sub protectia procurorilor securisti, adica inca neurmarite penal. Daca tot vrei o…sursa si nu incerci sa-ti pui mintea la lucru
      ( ar fi cazul sa te rupi de trecutul monstruos cand altii gandeau pentru noi!), iti sugerez sa consulti dictionarul folosit ca sursa pentru notiunea de „penal”, cautand notiunile de „infractor” si „inculpat”. Vei constata contradictia cu penalul vostru…
      Cand veti dialoga elegant o sa va raspund elegant, asa cum v-am abordat la inceput si m-ati atacat cu singurele voastre arme! Stiu
      ca folosind un limbaj elegant ai vrut de fapt sa-mi evidentiezi duritatea, dar v-am mai spus, incrancenarea voastra in sfidarea
      oricarei ratiuni ideatice si a evidentelor o consider un atentat la propria mea inteligenta, o jignire impardonabila, superioara
      celor mai abjecte Insulte ale camarazilor tai. Pentru ca vorbesti aceeasi limba cu securistii de „dreapta” fara rezerve…

  2. buna ,
    Sa ne uitam in DEX si sa citim,”PENÁL, -Ă, penali, -e, adj. Referitor la infracțiuni și la urmărirea și pedepsirea infractorilor”.Din aceasta definitie putem intelege ca penal,penale se refera la persoane care sunt sub incidenta legilor penale. Nu trebuie sa fii condamnat definitiv pentru a fi penal! E suficient sa fii anchetat,cercetat penal,urmarit penal,etc. In aceste etape nu spune nimeni ca esti vinovat.Se potriveste cu scrierea d-lui Spanu? Categoric nu.

    • Penalo, „Oana”, nici sa citesti corect nu stii? V-am mai spus infractorilor ca una e urmarirea penala, indiferent
      daca persoana a comis infractiunea sau nu si alta CALITATEA…INCULPATULUI. Atata PROSTIE pe cap sec de postac Secu
      nu mi-am inchipuit sa existe. Dupa ingramaditii ca voi, UN „PENAL” achitat redevine NEPENAL, asa, ca prin farmec!!!
      Sa va intre in dovlecelele voastre „pline” de VID, un urmarit penal devine infractor/penal prin condamnare. V-am mai
      spus, nevolnicilor si nu va intra in dovlecele si pace, nici macar Lulutza la conferinta de LATURI nu a pronuntat, cum
      a facut-o PENALUL SUPREM, cuvantul PENAL!!! A vorbit de INCULPATI ca sa nu se demaste. Citesti dictionare COMUNISTE
      unde inculpatii erau condamnati de procurori la statutul de infractori inaintea judecatii, influentand judecatorii…
      Il aparati cu dintii vostri cariati pe Alogenul care tradeaza ROMANIA prin tot ceea ce face, ba chiar si prin ceea ce nu face, il aparati ca o haita de Wolf-i bavarezi cand, in mod anticonstitutional, ii considera pe adversari „PENALI”!

  3. „justinianus, esti o loaza securista care te dai de gol ca fiind Nas’ty, alias Puli 21. Tot tu, nimurugule, te-ai
    folosit gangstereste de pseudonimul meu! Vedeti de ce nu meritati respect securisti nenorociti?. Cred ca si ofiterul
    vostru o sa-si dea seama ce mizerabili sunteti…

  4. De fapt Johannis a actionat bine, neimplicandu-se in jocurile politice murdare. Distantandu-se de, un Iliescu aparator al PSD, un Constantinescu care nu stia NIMIC niciodata, un Basescu jucator politic cand, Constitutia nu-i permitea sa se implice in politica. Nu cred ca are opozant la ora actuala.

    • @ Charlie- Charlie , de cand ai terminat de baut sticlutele de ” Carmol” , ” Diana „si ” Spirt Medicinal ” vezi ca s-a regenerat neuronul si ai inceput sa gandesti limpede ? Esti pe drumul cel bun , pe 6 martie ne intalnim in Piata Victoriei , sa-i iei si pe ” Cata” , Alcibiade , JESUIS RASTELU , Hellehi , Tiaso , Zapada si alti fani gaspadini din ” Rezist „. Panimaesi ?

    • Ai dreptate, impostorule care mi-ai sterpelit pseudonimul ca ultima zdreanta umana, Ciolanis nu o sa aiba opozant
      intrucat o sa i se dea o CELULA IZOLATA…

  5. Gotzii, hunii, gepizii si avarii. Alaturi de aceste popoare navalitoare, as pune „poporul rezistent”, care a sarit ca ars sa-l sustina pe iubitul lor presedinte.
    Romanii…lui Iohannis n-au priceput (or s-au facut ca nu pricep) ca idolul lor este incapabil sa aduca tihna in societate.

  6. Cotele lui Iohanis-2

    da pare-se ca nu-i destul sa vrei, trebuie sa mai shi faci ceva ca sa incetezi sa putzi in halul asta la mai mult de 4/5 din tzara.
    (cei >50% care nu va voteaza deoarece le e scarba shi de le si de voi + cei 30% cei care ar vota shi maine cu PSD ori ALDE)

    Ref Europa doar o sugestie mai indraznesc shi eu : poate ca ar fi cazul sa incepem sa ne planificam un viitor inafara ei shi asta nu pentru ca am avea noi cohones-urile sa o parasim vreodata ci pentru ca asha cum merege ea, acuma, din prostie in iresponsabilitate Europa actuala a consarilor nomekalturisti se indrepta in ritm alert spre disolutzie.

    Dovada ca situatzia e putreda ?
    Dincolo de frecusiriel din ce in ce mai aspre cu un ritm de excaladare expoentzial cu Polonie , Ungariei, Cehie shi mai nou a Bulgariei cu Europa comsisarilor sta lui Macron ca acesta declatzie : daca maine s-ar organiza un referendum in Frantza, Franta ar parasi Europa.

    Putzifricilor cat credetzi ca mai putetzi tzine in picioare sandarmaua impotriva votului popuular chiar si asta chiar acolo la el in Europa „dura” ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.