Iohannis, de la „Guvernul meu”, la „sute de mii de români ai mei”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, în Malta, la sosirea la reuniunea informală a Consiliul European, că situaţia din România este „foarte complicată”, dar sute de mii de români „ai lui” sunt în stradă şi are încredere în ei.

Iohannis a fost întrebat la sosirea la reuniune cât de îngrijorat este de situatia din România.

„Sunt foarte îngrijorat şi trebuie să recunosc, chiar dacă este destul de dificil pentru mine, că situaţia din România este foarte complicată. Dar sute de mii de români ai mei sunt în stradă şi am încredere în ei, am încredere în oamenii mei. În final, sunt convins că trebuie să găsim, că vom găsi o soluţie, statul de drept şi valorile europene trebuie să aibă întâietate şi eu cred că asta se va întâmpla”, le-a spus Iohannis jurnaliștilor străini, citat de News.ro.

Pe de altă parte, Klaus Iohannis a susținut însă că investiţiile din România nu sunt ameninţate, iar situaţia economică continuă să fie destul de bună. „Deci nu este nicio problemă pentru investitori, asta este o problemă de principii pentru populaţie, pentru politicieni”, a mai spus Klaus Iohannis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.