Iohannis, despre evoluţia infectărilor: „Suntem pe un platou”

Președintele Klaus Iohannis a spus, duminică, după ce a verificat Call Center-ul de la Arena Națională, că România este pe platou în privința infectărilor, cea ce însemnă că măsurile de restricție luate de Guvern dau rezultate.

„Putem să observăm în ultimele zile – cum am mai spus, dar acum devine din ce în ce mai evident – că măsurile de restricție care au fost luate de Guvern și de autorități încep să dea primele rezultate. Numărul de infectări noi pe zi nu a mai crescut de cel puțin două săptămâni, deci suntem pe un platou. Însă, din păcate, vedem că spitalele sunt din ce în ce mai aglomerate. Totuși, prea mulți români bolnavi ajung într-o stare gravă sau foarte gravă în spitale”, a spus Iohannis.

Acesta a îndemnat populația să fie solidară cu medicii și voluntarii care „fac minuni”.

„Medicii noștri, personalul medical, fac minuni, dar haideți să fim solidari! Haideți să fim cu toții solidari cu sutele și miile de voluntari care lucrează, cu miile de medici, personal medical, care lucrează enorm – enorm – pentru a trece România peste această pandemie. Cred că suntem chiar obligați să fim solidari cu ei și să respectăm normele care sunt impuse, fiindcă, în acest fel, reușim realmente să salvăm vieți și vom reuși, dacă respectăm aceste măsuri, să avem sărbători fără restricții suplimentare”, afirmat Klaus Iohannis.

Președintele speră că pandemia de COVID-19 se va termina până la vara anului viitor.

„Cred că toată lumea asta își dorește, să revenim încet – încet, așa cum se poate, la o normalitate, iar ulterior, după ce trecem cu bine și de campania de vaccinare, să terminăm cu această pandemie.Poate reușim până în vara anului viitor să terminăm de tot cu această pandemie. Este un rezultat așteptat de mulți”, a spus el.

Întrebat dacă persoanele aflate la conducerea țării vor intra la vaccinare în prima linie, Iohannis a spus că primii imunizați vor fi cei din rândul personalului medical și persoanele care au boli ce se agravează dacă se infectează cu COVID-19. Administrația Prezidențială și Guvernul se vor vaccina cu a doua tranșa de vaccin.

„Din media internațională cu siguranță ați aflat că deja sunt efectiv pregătite primele tranșe de vaccin și sperăm la începutul anului viitor să le avem și aici, în România, și să începem cu personalul medical, inclusiv studenții voluntari.
În prima linie intră personalul medical, persoanele care au boli despre care știm că agravează această boală provocată de noul coronavirus și personalul esențial. Doar în tranșa a doua intră Administrația Prezidențială, Guvernul și așa mai departe și eu cred că lucrurile sunt bine gândite în această strategie. Împreună cu domnul ministru, împreună cu Guvernul am găsit o echipă tânără, foarte hotărâtă și foarte bine pregătită care a lucrat la această strategie de vaccinare, care se va ocupa și de punerea în practică a acestei strategii. În principal vor fi medici și civil și militari, va fi personalul care sprijină, asistente, surori medicale, înregistratori, fiindcă toate aceste acte trebuie înregistrate. Este nevoie de mii de oameni și probabil vom avea nevoie și aici de voluntari”, a spus Klaus Iohannis.

Acesta a discutat chiar cu reprezentantul studenților de la Medicină și a spus că studenții sunt pregătiți să vină să facă voluntariat și în campania de vaccinare.

Întrebat când preconizează că se va putea vaccina populația generală, Iohannis a spus că acest lucru se va întâmpla probabil în primăvară.

„Am discutat aceste chestiuni în câteva întâlniri de tip video conferință la Consiliu și cei din Comisie care se ocupă de relația directă cu producătorii de vaccin ne-au spus că este destul de probabil ca primele tranșe de vaccin să vină la începutul anului viitor. Va continua livrarea tranșelor până când vor fi toate livrate, însă vaccinarea în masă, a populației care nu este nici în prima linie, nici cu comorbidități, nici cu sensibilități, se va produce probabil în primăvara. Deci putem să ne gândim că undeva la începutul anului ianuarie – februarie, în cea mai bună variantă. (…) Încă nu există niciun vaccin aprobat, dar se pare că este aproape. Va începe cu personalul medical, se va merge mai departe în tranșe și poate până la sfârșitul primăverii să terminăm prima rundă de vaccinare și pentru toată lumea”, a mai spus Klaus Iohannis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

23 de Comentarii

  1. … un platou cu … gogoși si minciunele pufoase pentru prosti !

  2. O da,.pe un platou,. pe catafalc,..Evident e o minciună,.Evident e amăgire pentru votare.. Să vadă puțin de numărul cazurilor la ATI,. și să mai zică de platou,.De mult trebuia să introducă lockdown pe țară, ca acum deja să fi ieșit cu alte cifre reale.. Prostănaci grămadă,..

  3. Nu au reușit să pornească al treilea război mondial. Ei doresc reducerea populației cu ajutorul vaccinurilor.

  4. Dacă guvernul nu ar fi fost „al lui”, să fi văzut ce bulbuci făcea la gură că nr infectaților zilnici e prea mare (ceea ce este adevărat), deci măsurile luate de guvern nu au fost bune. Ăsta, când scoate sunete APARENT articulate MINTE, când tace MINTE, iar când doarme, adică mai tot timpul, tot MINTE. Ce e aia SUNTEM PE UN PLATOU? E bine? Nu contează CÂT DE ÎNALT ESTE PLATOUL? Ăsta e INCAPABIL să se adreseze altor humanoizi decât retardaților. Este singurul limbaj cunoscut lui.

  5. Prin falsificarea datelor se pot obține creșteri exponențiale, platouri, vârfuri sau atenuari.

    Nu mai e nevoie de dovezi, există specialiști acum!

  6. Daca ar fi platou, nu ar fi un numar asa de mare de decedati si internati la ATI, tolomacilor! Nici minciuni nu stiti sa spuneti.

  7. Suntem pe un platou cu aperitive. Zerodoctul gusta din ele, apoi ni le servește cu nonsalanta unui bișnițari de suflete, convins fiind că, platoul pe care sunt asezate gusturile securiste, e o forma de indobitocire programata a cetei de neputincioși care se-nchina covidului si-l preaslavesc pe hoțul si vânzătorul de copii.
    Ps. Din ciclul; cum sa lăudăm guvernul sica, azi serialul pentru retardati:” cand esti croitor securist, poti confectiona haine si pentru covid”, rulează cu un nou episod, intitulat: daca vreti sa dati mana cu Plavanului, dezinfectati-va. Dacă vreti sa-l priviti in ochi, abtineti-va. Motivul: Cand esti obsedat de prompter, nu poti accepta ochiul uman si de aceea nu priviți goliciunea in ochi căci veti vedea o prăpastie cu fund lgbtq-ist, batatorit si un gol sufletesc imens, rătăcit prin 6 case cu o agendă antinationala si anticrestina dusa la paroxism.

  8. Pai da, numarul de cazuri raportate de aparatcikii nostrii disciplinati sunt in scadere. Lor le putem da „indicatii” despre cate cazuri a decis Partidul sa fie decalarate zilnic. In scadere acuma, ca asa ne cer interesele. Din pacate la internari in spitale, ATI si numarul de morti nu putem mintii cu aceasi nonsalanta ptr ca nu putem controla tot corpul medical. Iar aia, neloiali cauzei Presedintelui si Partidului spun adevarul.
    Asa ca cerem votantilor nostrii sa tina seama doar de ce spune conducerea de Partid si Stat prin institutiile aflate sub comanda lor, iar celor care nu sunt votantii nostrii le ordonam acelasi lucru, vor nu vor, sa creada minciunile noastre.

  9. Siktir cu sfaturile tale paratrantor de lux! Esti tu pe platoul bunastarii si nesimtirii crase, in landoul arogantei prostesti care te caracterizeaza, asta demonstreaza acest bipen de lux care nu e in stare decat sa isi arate mecla infractionala si sustinerea total a infractorilor!

  10. „Suntem pe un platou” !! Asta, in inconstienta lui si in dorinta dementa de a avea alegeri, se cred poate pe platoul Bucegilor, la schi ! Sau … cine stie ? poate viseaza la platourile cu bunatati de pe la sindrofiile cu alti mafioti, pe la Bruxelles, bunatati la care pulimea flaminda din tara ramine doar sa viseze ?!

  11. De ce nu-l verifica in frunte asa cum fac angajatii de paza? De ce s-a incalcat regula? De ce se teme Iohannis de nu s-a lasat scanat in frunte?
    Cata minciuna, cat m… umana poate zace in el si ai lui.

  12. @ Jardan Durais- sincer, l’ai votat pe analfabet in 2014?
    Ps. Calitățile unui profesor diriginte: dragoste față de toti elevii,spirit inovator, empatic, creativ, conciliant, protector, democratic, cultivat, bun orator, mobilizator, etc. Dupa ce l-am auzit vorbind in 2014, am realizat ca profesia de dascăl n-are nimic in comun cu aceasta creatura care se legitimează om si pastor de suflete.
    Ps. Intre telejurnalul de la oara 19, de pe timpul comunismului si cel de la ora 18, al regimului zerodoctului e o diferență de fus orar. Dacă telejurnalul de la 19 ne solidariza, cel de la 18, ne dezbină. Eu sper ca istoria se va repeta si, nu peste multa vreme, vom fi, cu totii, solidari cu cauza României si a valorilor sale. Doame ajuta-ne!

  13. Nu e corect spus „platou” ! Pe mine in armata un maior destept m-a invatat ca se spune „plateu” ! „Adunarea pe plateu, executarea !”

  14. Suntem pe platoul cu salata de boeuf ca vin sarbatorile, macar asta avem voie sa o facem, altele ba! Cat mai poate rabda omul de rand nesimtirea politicienilor?!

  15. „Sinceritatea, corectitudinea si cinstea” (despre empatie si simtire – nu indraznesc sa amintesc) suplinitorului GHINION – asta joaca carti cu natia cu botnita (arestata in case manat) din interesul pentru alegerile criminale (parlamentul / guvernului / casele lui), dar despre decedati (in jur de 200 la fiecare 24 de ore) nimic, nici platou, nici asistenta ca la prafuiti de la Colectiv – daca nu aduc voturi la ce buni, nu?

  16. Asta-i pe platou,Nelu (i-o fi rusine cu Ion) e pe cocoase.Pe platouri pline cu hoti de o teapa cu voi si din loc in loc(pe alocuri)cite o cocoasa cu expertii vostrii in ale hotiilor.Rati ai dracului de baragladine!

  17. Stai sa vezi tu Ranjila platouri dupa ce va sosi diaspora in tzara de Craciun si Anul Nou!……[Leo]

  18. Fiti-ar platoul al dracului, mincinos ordinar! Tu vinzi tot din tara ca sa poti manipula cu STS alegerile, atit de avid de putere esti! Trebuie mers la vot si trimis acest nemernic la gunoiul istoriei cu toata gasca lui de banditi!

  19. Nu esti pe niciun platou, analfabetule functional! Esti in galeata si nu mai stii de unde sa mai scoti voturi , anticonstitutionalule !

  20. Prioritatea nr.1 la oricare om normal e sănătatea..Deci de ești sănătos mai au rost celelalte, rechte ecomonia..Zice ciumatu premier, cum că lockdown nu poate fi din cauza economiei,.Păi devreme ce imporți mai totul, devreme ce dai salarii și pensii din bani imprumutați, ce puii mei mai contează economia din terase in care socializezi virusații ?/

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.