Președintele Klaus Iohannis l-a primit luni, la Palatul Cotroceni, pe adjunctul secretarului de stat pentru comerț al SUA, Bruce Andrews, cu care a discutat despre creșterea investițiilor americane în România, potrivit unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială.
Conform comunicatului, Klaus Iohannis a salutat inițiativa SUA de a organiza, la București, Summitul Regional dedicat securității cibernetice și folosirea acestei ocazii de către reprezentantul SUA pentru stabilirea de contacte bilaterale pe teme economice.
„Cei doi interlocutori și-au exprimat interesul reciproc pentru creșterea investițiilor americane în România și pentru consolidarea dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic dintre cele două țari”, se arată în comunicatul Președinției.
În cadrul întrevederii, Iohannis a evidențiat, conform sursei citate, „potențialul deosebit pentru o colaborare bilaterală aprofundată în domenii precum sectorul IT, cercetarea, inovația, securitatea și securitatea energetică”.
Bruce Andrews este șeful misiunii de promovare comercială în domeniul securității cibernetice aflată zilele acestea la București.