Iohannis i-a mutat un pumn lui Dăncilă!

Klaus Iohannis, atac dur la Viorica Dăncilă, după anunțul acesteia privind mutarea Ambasadei României la Ierusalim.

Iohannis o acuză pe Dăncilă că prin declarațiile sale privind Ambasada dă dovadă de „totală ignoranță” în domeniul politicii externe, precizând totodată că nu există o hotărâre în acest caz, decizia finală aparținând președintelui.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, consideră că, prin declarațiile susținute astăzi referitoare la mutarea Ambasadei României la Ierusalim, Prim-ministrul Viorica Dăncilă demonstrează, încă o dată, totala sa ignoranță în domeniul politicii externe și în ceea ce privește luarea unor decizii importante ale statului român. Din dorința de a-și revendica o decizie care nu aparține doar Guvernului României, așa cum dorește să lase impresia, Prim-ministrul Viorica Dăncilă se grăbește să facă anunțuri publice fără să existe o decizie în acest sens.

Poziția Președintelui României cu privire la acest subiect a fost exprimată cu claritate în repetate rânduri și nu va fi reluată acum.

Decizia mutării Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim va avea loc numai după finalizarea analizei care se desfășoară în prezent și doar cu avizul tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul politicii externe și al securității naționale. Decizia finală aparține Președintelui României, care este, potrivit Constituției, titular al deciziilor de politică externă a României și reprezentant al țării noastre în plan extern.

Administrația Prezidențială nu a primit până în prezent analiza care a fost anunțată în repetate rânduri de Guvern.

Președintele Klaus Iohannis solicită, din nou, Guvernului și Prim-ministrului să manifeste responsabilitate în actul de guvernare”, se arată într-un comunicat transmis de Administrația Prezidențială, duminică seara.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8499 Articole
Author

30 de Comentarii

  1. Ce diferenta intre discursul domnului presedinte si titlul mitocanesc articolului! Desi opinia mea despre capacitatile intectuale ale doamnei prim-ministru nu s-au schimbat, sunt impotriva unui asemenea ton suburban, atat de o parte cat si de cealalta.

    • Chiar daca o ia la palme,proasta tot proasta ramane,nu se mai poate naste o data!Cred ca nu a existat in Istoria Romaniei,un prim ministru mai idiot,mai nepregatit,mai analfabet!Dragnea a vrut sa isi bata joc de Romania si a reusit cu aceasta caricatura!Romani,sa nu il iertati pe acest sarpe crescut la sanul PSD!

    • Lasati ca mai sant bune si astfel de titluri.
      Cu sustinatorii PSD nu poti vorbi altfel,nu inteleg limbajul decent al oamenilor educati.
      Ca si astazi la Brasov.Au adus sustinatori cu autocarele, si cand oamenii care erau la plimbare i-au huiduit au sarit la bataie.

    • @guvidiu: toate injuriile atribuite pm, eu le atribui inutilului.
      @gabriel: adica numai psd folosrste autocare??? pnl, la conferinta tineretului, cu ce si-a adus progeniturile??? sau au venit pe jos…?. ipocrizia ne omoara

    • #gabriel – Domnu’ „gabriel”, oamenii care se plimba nu huiduie. Oamenii care se plimba vor sa se relaxeze, sa se aeriseasca, „sa ne simtem bine”, daca-ti aduci aminte. Huiduiala apartine agitatilor psihomotor care se ocupa de „atitudinile civilizate”ale „societatii civile”. Cateodata, „societatea civila” mai trebuie pusa la locul ei, cu boticul pe labute, pentru ca i se urca la cap, isi pierde uzul ratiunii si da in nabadai. Ca s-o protejezi de ea insasi, ii mai arzi, din cand in cand, cate o laba doua. Nu ca s-o sanctionezi (in acele momente nu este responsabila de ce si cum face), ci ca s-o readuci la realitate. Deci …. nu mai umbla cu iordane si lasa-ne!

  2. politica externa a tarii o fac cei care sunt certicali si simt romaneste, cai care vor binele acestui popor si ao patriotismul in sange. Dl. presedinte va decide dupa ce ne va raspunde de ce Romania nu are un ambassador in Israel de aproape true ani. Sau nu-I da vpie madame Merkel !??

    • Dupa ce am platit din 1990 zeci de ani biruri Israelului,acum vine neghioaba asta si promite alte biruri!

    • @Guvidiu Paraiman : ce „zeci de biruri” a platit România Israelului? fabulezi. Si-n privinta ambasadei, Dancila are dreptate : Ierusalimul e capitala istorica a Israelului. Si israelienii sunt indo-europeni. Reasculta Nabucco de Verdi, corul sclavilor, care sunt evrei. Din pacate, ura fata de ei e tenace, vine din Imperiul Roman, fiindca s-au rasculat împotriva ocupatiei regatului lor de catre romani. Hadrian a fost unul din împaratii care i-au obligat pe evrei la bejenie. Si dupa romani, otomanii, care-au populat teritoriul si Ierusalimul, cu mameluci si turci. Palestinienii sunt un popor misterios, „al marii”, venit nu se stie de unde (greci din Europa?) pe coastele Orientului Mijlociu. Musulmanizat si sedentarizat. Teroristi, în zilele noastre. Mai ales ca istoria le e potrivnica, pamântul Israelului, pe care-l ocupa (fiindca musulmanii sunt mai numerosi în Israel decât evreii…), nu-i si pamântul pe care-au trait stramosii lor. Ca Mahomed, profetul, era si razboinic, si razbunator, e alta poveste. Numai ca evreii sunt indo-europeni. Si de masacrat crestini (peste tot pe unde-i gasesc), nu evreii-i masacreaza, ci fanaticii musulmani (din aceeasi zona). Asa ca Dancila nu-i deloc „proasta”, dimpotriva, Johannis e nazist si nimic altceva. Tu da-ti palme singur, poate ca te potolesti din criza. Si daca nu, poti fi internat si din oficiu.

    • Israelul s-a infiintat oficial in 1948, dupa primul razboi mondial. Deci Ierusalimul a fost capitala „istorica” pentru 70 de ani. Nu prea le da dreptul sa tipe in gura mare ca au voie sa faca acolo ce vor. Faptul ca evreii (religie) au trait acolo mii de ani, nu da dreptul Israelului (tara) sa declare un oras ca apartinandu-le.

  3. Ceea ce afirma ciracii chiriasului de la Cotroceni (Iohanis sase case!), nu este altceva decat interpretarea basista a Constitutiei Romaniei. De fapt, adevarul este altul. Iata ce spune art. 102 din Constitutie:
    „ARTICOLUL 102
    (1) Guvernul, POTRIVIT PROGRAMULUI SAU DE GUVERNARE acceptat de PARLAMENT, asigură realizarea politicii INTERNE şi EXTERNE a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. ”
    Restul nu este decat palavrageala ieftina! Sigur, unii vor invoca o anume decizie a CCR, dar le atrag atentia ca ea se refera doar la participarea presedintelui la adunarile Consiliului European.

    • Grig: hai siktir,taratura mizera!Vedea-te-as ca berea,in kibutz!

    • #Guvidiu – Ce-i, badie!? Te-a durut? Chiar cu talpa aia de 8 cm pe care o porti pe post de obraz, tot ai simtit pleasna adevarului? Mai rar marlan ca tine pe acest site. Poate ca ar trebui sa schimbi masa, sunt unii carora le plac cantecele deocheate. Aici doar deranjezi. Poate iti revezi limbajul. Daca nu poti, fa-te filosof. Daca ma-ntelegi.

    • N-am auzit ca mutarea ambasadei la Ierusalim sa fie in programul de guvernare PSD si nici de vreo discutie in Parlament pe tema asta. Daca PSDul castiga alegerile cu aceasta chestiune inclusa in program si discutata in Parlament nimeni nu ar fi avut ceva de obiectat..

    • @tibi
      „Intelijăntule”, în Constituție scrie cumva de PSD? Nici de Dragnia nu scrie. Da’ după mintea „Adormitului călător”, Constituție e făcută pentru el, Iohannis, și românii lui. ?

  4. Reusita lovitura de stat din decembrie ’89 ne da dreptul de a vira , prin bulibaseala gratioasa , spre o anomie perfect democratica . Vrem libertate deplina pentru infaptuirea cu succes a oricarei tampenii cat mai nejudecate . Sa fim liberi! Ha !mot

  5. Reusita lovitura de stat din decembrie ’89 ne da dreptul de a vira , prin bulibaseala gratioasa , spre o anomie perfect democratica . Vrem libertate deplina pentru infaptuirea cu succes a oricarei tampenii cat mai nejudecate . Sa fim liberi! Ha !

    • Distinsul postac Guvidiu Paraiman, uneori auto-intitulat avocat, are cumva pile in redactia Cotidianului ? Vad ca i se accepta limbajul sub-urbane destul de gretos, in timp ce altora li se interzic postarile doar pentru cate o aluzie nevinovata !

    • Am și eu un motan, rasa Tomberon. Simpatic foc dar și prost, ca altfel nu ar fi chiar asa de simpatic. Tu ce rasa ești? Esti și simpatic sau doar prost? Ultima presupunere cred ca e mai apropiata de realitate.

  6. Ce intrese reprezinta dl Ghertoi Iohannis? Sint atit de transparente incit ma gindesc ca si aia care l-au cumparat in viu se mira de cit de inabil este. Si ca orice loser va fi lasat in ofsaid de stapini si or sa rida de el de or sa se scape pe ei. Pentru ca atit ei cit si iohannnis sint niste cacaciosi care cred ca sint atit de puternici incit stapinesc lumea. Se facu ghertoiul si sef peste administrativ. ha ha ha ha cica face analize! ha ha ha ha ha o sa fie gata prin 2499….

  7. Guvidiu ,

    tu exprimi visceral regresul pe scarà umanà a fiintei !
    Ura ta barbarà manifestatà prin comentarii abjecte ar trebui sà
    dea de gândit redactiei acestui ziar !

    • @ adria nicol : Si postarile tale pline de ura si partinire impotriva opozitiei si a Presedintelui ales de 6,5 milioane de romani,ar trebui sa dea de gandit redactiei!Nu orice umflata poate posta injurii la adresa PNL si laude pentru PSD, mai lasati si opozitia sa se exprime!Nu stiti numai voi sa ne injurati,stim si noi sa va injuram!

  8. Bovanis nu se dezminte nici de data asta. Dacă stăpâna Merkel i-a zis să nu fie de acord cu mutarea ambasadei la Ierusalim, el ca slugoi devotat ce-i este nu putea fi de acord cu guvernul. Se gândește cineva mai profund ca să analizeze de ce Germania, Franța… se opun cu înverșunare mutării ambasadei României din Israel?

  9. Neispravitul asta habarnist si mare mitocan n-a fost in stare sa numeasca , de 2(doi) ani un ambasador in Israel si vorbeste de responsabilitate si ignoranta . Asta-i ‘generalul care tace si face’, mai Sica Mandolina ? E tocmai de-a-ndoaselea, vorbeste numai prostii si nu face ce trebuie ! Zii ca nu-i asa !

    • D-le Moromete, nu acuzati presedintele de habarnism, deocamdata este cel mai responsabil om politic in aceasta tara.
      Orientul mijlociu este o zona sensibila,avem nevoie de un diplomat,cel mai bun acolo.
      Cand PSD vine cu nominalizari a doua parasute de teleorman, habarniste , este rolul Presedintelui sa refuze.

  10. @Grig eşti tare şi cool, printr-un comentariu scurt, succint şi la obiect ai provocat nişte înjurături de la nişte postaci cu nivel de deşteptăciune mică, se ştie că oamenii rămaşi fără istețime şi argumente apelează la violență.

  11. Eu cred ca este invers: Klaunul primeste un pumn! Sa vedem cul il pareaza!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.