Președintele Klaus Iohannis se află într-o vizită oficială în Brazilia, prima la nivel de şef de stat în ultimii 23 de ani. Președintele va fi primit de omologul său brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, cu care va avea convorbiri oficiale. Preşedintele Iohannis va participa şi la un dejun oficial.
Declarațiile lui Lula da Silva după turneul abia încheiat în China și Emiratele Arabe Unite pot complica interacțiunea lui Klaus Iohannis cu omologul său brazilian. Reacțiile Caei Albe la poziția adoptată de Lula fac situația mai dificilă. Luni, la Brasilia s-a aflat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, care și-a exprimat recnoștința pentru poziția Braziliei față de conflictul din Ucraina. „Le suntem recunoscători prietenilor noştri brazilieni pentru înţelegerea excelentă a genezei acestei situaţii” din Ucraina, a reacţionat luni ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, înainte de întâlnirea sa programată cu preşedintele Lula da Silva la Brasilia.
Administratia SUA a criticat Brazilia, luni, după ce preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a acuzat Statele Unite că prelungesc conflictul din Ucraina, după o călătorie în Emiratele Arabe Unite şi China, transmite AFP. „În acest caz specific, Brazilia face ecou propagandei ruse şi chineze fără a ţine cont de fapte”, a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate.
În China, Lula da Silva, care s-a întâlnit cu Xi Jinping, a acuzat Washingtonul că „încurajează războiul” din Ucraina, acuzaţii reluate, duminică, într-o conferinţă de presă la Abu Dhabi. „Europa şi SUA continuă să contribuie la continuarea războiului. În condiţiile în care ei trebuie să ia loc la masă şi să spună: «Ajunge»”, a spus Lula da Silva.
Spre deosebire de mai multe puteri occidentale, Brazilia nu a impus niciodată sancţiuni financiare Rusiei şi nici nu a acceptat să furnizeze muniţie Kievului şi încearcă să se poziţioneze, ca şi China, drept mediator.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale de la București, Lula da Silva si Iohannis vor discuta despre stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale, cât şi temele de actualitate de pe agendele regionale şi respectiv cea internaţională.
Sursa citată arată că obiectivul central al acestei vizite îl reprezintă aprofundarea, diversificarea şi dinamizarea relaţiei bilaterale cu Brazilia, principalul partener comercial al României în America Latină şi Caraibe, aspect care va fi concretizat şi prin adoptarea de către cei doi preşedinţi a unei Declaraţii comune. Documentul conţine angajamentul celor două părţi de a creşte nivelul relaţiilor bilaterale prin intermediul unui dialog politic intensificat şi al unei cooperări sectoriale mai dinamice, în domenii de interes comun precum comerţ, investiţii, industrie, cercetare şi inovare ştiinţifică, securitate cibernetică, digitalizare, schimbări climatice, agricultură durabilă, educaţie şi cultură.
Vizita va urmări, având în vedere nivelul schimburilor comerciale, aflat sub potenţialul oferit de cele două pieţe, şi promovarea României ca partener economic atractiv, cu accent pe oportunităţile de cooperare şi investiţii în industrie, energie, agricultură, IT şi alte sectoare.
După vizita oficială în Brazilia, următoarele etape ale turneului sud-american efectuat de şeful statului sunt vizitele oficiale în Chile şi în Argentina, primele de acest nivel în ultimii zece ani, respectiv în ultimii 30 de ani.
Presedintele Iohannis a aratat lumii intregi o Romanie extrem de puternica si nu ii intelegem pe cei care nu pot aprecia excelenta atunci cind ea este atit vizibila .Nu stim ce i-a spus in particular Iohannis Presedintelui brazilian dar „efectul razelor gama ”asupra lui Lula a fost de exceptie .Urmeaza si Chile si Argentina .Intelegem Brazilia tara care a cumparat cantitati de armament rusesc dar faptul ca au dat banii degeaba nu ii ajuta in viitor .UE prin vocea Presedintelui Iohannis l-au adus pe Lula da Silva la lumina .
Ce sa faca diletantul ageamiu?
L-au trimis americanii ca el nepriceputul să dreaga borsul ?
El e ca apa de ploaie,fără gust, fara miros, fără culoare!
Aici in Romania e tare! Mâna in mână cu serviciile si oameni din justitie mai da cate un ordin ca cineva care nu-i agreat sau deranjează să aiba parte rapid de un dosar penal fabricat .
Atât. In rest navetist, turist si slugă umilă a Occidentului.
Suntem convinși ca după aterizarea pe aeroport, navetistul slab dotat intelectual va efectua o vizita, tinandu-si con-SOARRA fuse cruda de asta data, de mana în BRAZI. Abia apoi va încerca să vuziteze Brazi-lia. Suntem convinși ca de aceasta data Carmen Forestiera se va înfățișa în costul de baie, având în vedere zona vizitata, iar dulapul națiunii celei mai furate își va prezenta ultimul răcnet al chivotului sclavagism infertil și impotent intelectual.
Boul cu Samarul Propagandei (@ 10:05) postează și cu nick-ul Lili (10:19).
Vai de capul tău…?
Banditul nu se poate plimba prin Europa, trebuie musai prin Japonia si Brazilia si imprejurimile lor! Niste (editat) lipsite de cel mai elemetar bun-simt! Dar va inchipuiti ca ticalosului ii pasa de parerea romanilor? Nici cat negru sub unghii!
…mai lili, de ce nu-l iei pe magnific acasa la tine?…vine si cu ravasitoarea la pachet, vedeti cum va descurcati…voi doua, dulapul nu mai da semne de activitate, sa spunem…compenseaza prin excursii, pe banii nostri, se intelege!…sigur nu a fost redefinita inteligenta artificiala in bs-bunul samaritean-sau liliac-lili?…au astia niste texte de iti vine sa te sinucizi!…
Care nivel al relatiilor Romania-Brazilia? Noi mai contam undeva?
Iohannis se afla in cel mai fast moment al celui de al doilea mandat .Doar nu ne inchipuim ca Iohannis a plecat prin lume fara a avea un mandat NATO si unul UE . Romania devine, pe zice trec,e multumita Presedintelui ei , o tara de o importanta fara precedent in lume .De departe cel mai valoros Presedinte iar daca Romania intra in Schengen si Maia Sandu realizeaza intrarea Rep.Moldova in UE si de ce nu o candidatura si in Romania atunci Iohannis poate fi numit „ magnificul” .
Brazilia ,ca si alte multe natiuni , s-a bazat ,la nivel militar, pe obtinerea de armament rusesc si la nivel energetic pe gazul si petrolul Rusiei si totodata pe centralele nucleare construite de Rusia . Razboiul din Ucraina incomodeaza vizibil aceste natiuni ce acum au in fata , prin ricoseu , sanctiunile Occidentului .Rusia nu mai poate sa isi onoreze contractele pe aceste domenii foarte sensibile ceea ce deranjeaza si destructureaza planurile unor mari puteri .Armamentul rusesc oferit acestor natiuni ca si partea nucleara a lucrurilor devin nefolosibile .Singura solutie care poate rezolva situatia este retragerea totala Rusiei din Ucraina iar natiunile ce aveau astfel de relatii economice cu Rusia sunt nevoite sa ceara acesteia plecarea .
Predica in alta parte, ca spui prostii! Auzi gaz rusesc in Brazilia!!
Vreo 10 zile de sejur pentru IohaniSS si (editat)
Asta inseamna, cel putin, 5 milioane de euro din bani publici pentru sejurul (editat)(editat) prin America de Sud….
Inca o data se demonstreaza ca broscoiul pitic de la externe este (editat)planetei. Mai intai Emiratele unde a statvla coada dupa Bashar si acum Brazilia dupa Lavrov si vizita lui Lula la Beijing. Prostanacii astia nu au auzit de BRICS? Stiu ca o vizita de stat se negociaza cu ani inainte dar totusi, Brazilia se stie ca e in gasca cu China si Rusia. Comert comert dar maine partenerul strategic va impune probabil sanctiuni Braziliei si se duce dracu tot „efortul” lui Werner. Doamne iarta-i ca nu stiu ce fac!
Johannis a fost trimis la înaintare(pe banii poporului român) de catre Biden in Brazilia așa cum a fost trimis Macron in China. Din moment ce prezidentul Braziliei îl susține pe Putin, Johannis crede că la sfârșit de mandat romanesc, îl poate face pro-Biden?
E ca așchia care ocolește casa dar tot in koi lovește pe Bulă.. Nu pricep zborul, doar Moscova e mult mai aproape.. La fel văd cum deja se inghesuie europenii la ușa chinezului.. Păi e aceeași poveste ca și cum ai sta in genunchi la ușa rusuluui.. Acu ai nevoie de intermediari pentru ce are de dat rusul, prin chinez ?? jalnice slugi politicienii europeni..
De mult timp germanul nu isi mai exprima ideile personale doar recita!
Nu cred ca ai plac vacantele.
S-a saturat sa citeasca raspunsurile altora (ale sistemului sau ale altui sistem din a…).
Noi am avut multe asteptari dar carapacea era formata si o intrat si el in hora romaniascus, dar noi am uitat cine era in spatele acestuia, sprijinul material si politic…
Noi i-am provocat multa suferinta fortandu-l sa se plieze dupa ideologia romaneasca…
Ramane (asa a fost educat) un neamt, dar, care nu a putut schimba rumani in bine.
Nu mai spun ca a fost bagat peste tot :razboaiele altora, coruptia din moldavia =ce sa scoti bun?, sistemul bancar revolutionar din rumanias, banul publicus distribuit prin licitatie(nu oferta), o scoala fara obiective de atins =doar o diploma la final fara cunostinte teoretice (nu mai spunem practica aplicata) =toata lumea intilictuala vrea titulatura de doctor in stiinta…
Probabil ca acum ai pare rau ca nu s-a inconjurat de oameni verticali(sigur a stiut sa ai aleaga dar nu a fost… lasat)…
Ce țeapă și-au luat amuricanii cu înscăunarea lui Lula! Credeau că reușesc să submineze BRICS-ul din interior. Acum a întors armele ca la 23 august. Slava BRASIL!
Lula n-a intors nicio arma, a fost intotdeauna impotriva hegemoniei belicoase amricane!!
Iohannis/Ion nu are potenta de a face diplomatie, deci nu-i un pericol pt occident. S-a dus sa-o plimbe pe Leana lui, la degustat de ciuperci. I-o fi povestit purtatoarea de cuvant de starile de extaz mistic. S-a dus la rudele cu pene multicolore. Pacat ca nu-i carnaval sa danseze samba in tinuta lui Eva. Sunt incapabili sa inteleaga cuvantul decent.
O clipa am sperat ca joha merge în interesul tarii , dar mi-a trecut imediat , omul este în misiune pentru alții.
Cred ca si pitecantropii au inteles ca americanii prelungesc conflictul din Ucraina, numai politicienii din varful statului roman or nu au inteles, or n-au voie sa arate ca au inteles, de la sefii lor de la Washington.
150 moliarde datorie, ce mai conteaza cateva milioane??
Orcum, plateste boborul!
Se pregateste Kl YOHANNIS sa preia Sefia ONU si noi nu stim inca ?
…mai nene!…carnavalul parca a fost, la brazilience nu se poate uita ca e cu remorca ravasitoare dupa el!!!…discutii nu va purta ca stim cu totii ca nu poate articula…ce este de vizitat acolo, ca nu-mi trece nimic prin scafarlie la ora asta?…adica motivul adevarat al vizitei este…?…
VIZITEAZA VILELE SI DOMENILE LUI DRAGNEA .PE.SE.DE.