Iohannis, întâlnire cu preşedintele Bundestagului

Legăturile parlamentare sunt esenţiale pentru dezvoltarea

De L.V.
Iohannis, întâlnire cu preşedintele Bundestagului

Legăturile parlamentare sunt esenţiale pentru dezvoltarea

Legăturile parlamentare sunt esenţiale pentru dezvoltarea cooperării dintre România şi Germania, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, duminică, după întrevederea pe care avut-o cu Barbel Bas, preşedintele Bundestagului, în cadrul vizitei oficiale pe care o întreprinde în aceste zile la Berlin.

„Am avut astăzi o întrevedere cu preşedintele Bundestagului, doamna Barbel Bas, cu care am discutat despre relaţiile excelente dintre România şi Germania, precum şi despre mai multe teme de pe agenda internaţională. Legăturile parlamentare dintre ţările noastre sunt esenţiale pentru dezvoltarea cooperării, în beneficiul popoarelor noastre şi pentru o Europă coezivă”, a afirmat Klaus Iohannis, potrivit unei postări de pe platforma X.

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează o vizită în Republica Federală Germania, în perioada 15-18 noiembrie. Programul zilei de duminică mai include participare la ceremonia organizată cu prilejul Zilei Comemorării victimelor războiului şi ale dictaturii, precum şi o întrevedere cu preşedintele Uniunii Creştin-Democrate din Germania, Friedrich Merz.

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.