Iohannis, liberalii şi al doilea mandat la Cotroceni

Iohannis a greşit grav cînd i-a dat PNL-ul pe mînă Alinei Gorghiu. A fost o alegere proastă, şi Iohannis nu a fost singur în această desemnare. L-a ajutat copios o gaşcă foarte convinsă că va putea să manipuleze în folos propriu un personaj atît de slab. Alina Gorghiu a rămas nelegitimă şi fără autoritate reală – în lipsa unui congres care s-o ratifice. El trebuia ţinut imediat după alegerile prezidenţiale şi ar fi fost şi folositor politic, pentru că venea după victoria lui Iohannis. Era nevoie de congres pentru a clarifica ţintele, tactica şi strategia după acest moment esenţial. Anemicul şi docilul BPN care votează la vedere, ca iepuraşii, cu lăbuţele pe sus, ca într-un număr de circ, are o valoare zero, nu aduce nici un fel de legitimitate şi putere. Lipsa legimităţii conducerii de după retragerea la Cotroceni a lui Iohannis a fost una dintre tarele majore ale PNL în ultimii doi ani.

Asta a şi făcut ca momentul „victoria lui Iohannis” (de fapt a fost respingere de către electorat a lui Victor Ponta şi a PSD) să fie pierdut. Asta se întîmplă cînd ai un lider neexperimentat la conducere, servil (faţă de Iohannis) şi cu insuficientă capacitate de a conduce un partid. Habar nu a avut ce are de făcut. Pălaria pusă pe capul Alinei Gorghiu a fost – cum am spus de multe ori public – mult prea mare pentru ea. Dar în prostiile pe care le-a făcut a fost sprijinită, încurajată, aprobată de mulţi ţuţeri/lideri ai PNL. Nu a fost singură. Ar trebui să li se arate uşa la congres. Proba e eşecul din 11 decembrie 2016. Ce altceva mai trebuie!? De altfel, membrii PNL, militanţii liberali, electoratul propriu nu vor accepta mai puţin de atît. Ei doresc ca nimeni responsabil de dezastrul electoral recent să nu se regăsească în noua conducere a PNL! Nu mai vreau să văd aceleaşi mutre prin prezidii, ori vorbind în numele nostru la tv, în conferinţe de presă! mi-a explicat zilele trecute un liberal marcant.

Sunt două chestiuni care blochează PNL. 1/ tutela lui Klaus Iohnnis; 2/ fuziunea ratată dintre PNL şi PDL. Congresul trebuie să tranşeze asupra acestor chestiuni. Cel mai periculos ar fi să lase lucrurile nerezolvate, nici albă nici neagră, eventual cu un comunicat în doi peri – specialitatea casei.

1/ Pe scurt – e sau nu PNL partidul lui Iohannis!? şi invers – Iohannis e de facto liderul liberalilor!? Acest raport are nevoie de o clarificare. Eu cred ca emanciparea de Cotroceni este o condiţie sine-qua-non a renaşterii PNL. Cine doreşte (şi cine nu) asta!? Iohannis nu cred, de vreme ce are nevoie de un vehicul pentru alegerile din 2019. Dar nu are nevoie de orice fel de partid, ci de unul puternic. Or, PNL slăbeşte pe măsură ce se întăreşte tutela sa asupra partidului (cu complicitatea unor lideri PNL). Aici este paradoxul situaţiei, e un cerc vicios. Prevăd un război subteran în PNL pe această chestiune şi un amestec al Cotrocenilor, al lui Iohannis personal pînă la Congres şi la congres. Interesele mărunte vor face mare carieră şi se vor impune.

2/ Fuziunea ratată dintre PNL şi PDL a alimentat multe blocaje, rateuri, crize şi neputinţe ale liberalilor. Ea trebuie discutată sincer şi hotărît pe ce drum se merge mai departe. Separat, împreună – ca alianţă, federaţie, sau ca un singur partid. Dacă se lasă confuzie după congres, rezultatele la urne din 2019, 2020 vor fi chiar mai proaste decît cele din 2016.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Stelian Tanase 126 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.