Iohannis, mesaj de condoleanțe pentru președintele Egiptului 

Președintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj de condoleanțe omologului din Egipt, Abdel Fattah el-Sisi, în urma atacului terorist de vineri, precizând că România „consideră innaceptabile asemenea acte de violență extremă”.

„Condamn cu fermitate atentatul sângeros care a avut loc în Egipt, la 24 noiembrie a.c., curmând numeroase vieți nevinovate și rănind peste o sută de persoane”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Șeful statului a reiterat că țara noastră și-a luat angajamentul pentru combaterea extremismului și terorismului.

„România consideră inacceptabile asemenea acte de violență extreme, care nu au nicio justificare. Reiterez angajamentul nostru profund pentru combaterea, la nivel internațional, a extremismului și a terorismului.Am speranța că prin efortul nostru conjugat vom putea promova toleranța și înțelegerea pentru ca cetățenii noștri să trăiască în pace și siguranță”, se spune în mesaj.

De asemenea, Iohannis a transmis condoleanțe și gânduri de compasiune poporului egiptean și familiilor afectate, precum și însănătoșire grabnică celor răniți.

Un atac cu bombă, lansat de presupuşi militanți ai reţelei Stat Islamic, a avut loc vineri în Mocheea Al-Rawda din provincia Sinai, situată în nordul Egiptului. Guvernul de la Cairo a decretat trei zile de doliu național. În plus, Abdel-Fattah el-Sissi, președintele Egiptului, a anunțat că va construi un mausoleu în memoria oamenilor care și-au pierdut viața în atacul de vineri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Mi-ati creat emotii! Credeam ca s-a intamplat ceva cu presedintele Egiptului: in titlu scrie explicit „mesaj de condoleanțe pentru președintele Egiptului”! M-am linistit citind in articol ca s-au transmis condoleante „presedintelui Egiptului” …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.