Iohannis, mesaj în cazul accidentului din Argeș

Președintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, condoleanțe familiilor militarilor morți în accidentul rutier din județul Argeș și însănătoșire grabnică celor care au fost răniți, conform Administrației Prezidențiale.

„Îmi exprim întreaga compasiune pentru pierderea vieții celor trei militari, vânători de munte, care participau la activități de pregătire profesională și pentru rănirea altor nouă, într-un accident de circulație din județul Argeș”, a afirmat Iohannis.

El a subliniat că armata este și va continua să fie „o instituție fundamentală a națiunii noastre, care merită recunoștința și prețuirea tuturor românilor”.

Un camion cu 13 militari de la Batalionul 30 Vânători de Munte a fost implicat într-un accident, joi seară, în județul Argeș.

Camionul, ultimul dintr-o coloană de patru vehicule militare care se deplasa dinspre Cincu spre Câmpulung, s-a răsturnat în afara carosabilului, în apropiere de localitatea Valea Urdei, județul Argeș.

Trei militari aflați în camion au murit, ceilalți fiind răniți.

Potrivit MApN, militarii decedați sunt plutonierul-major Mihai Ionuț Toma, caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană și caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.