Zis și făcut: Iohannis se judecă cu CNCD

Klaus Iohannis a contestat în instanță amenda de 5.000 de lei primită de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru afirmatiile referitoare la maghiari.

Dosarul a fost depus la Curtea de Apel Bucureşti, iar până în prezent nu a fost stabilit un termen de judecată.

PSD a sesizat CNCD după ce Iohannis, în luna mai, i-a acuzat pe social-democrați că „au vrut să dea Ardealul Ungurilor” în complicitate cu Viktor Orban. Declaraţiile șefului statului au fost făcute după ce proiectul privind autonomia Ţinutului Secuiesc a trecut tacit prin Camera Deputaţilor.

„Jó napot kívánok, PSD! (Vă doresc o zi bună, PSD).Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaţilor o lege prin care dă autonomie largă Ţinutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce înţelegeri se fac în Parlamentul României! În timp ce noi, eu, guvernul, celelalte autorităţi ne luptăm pentru vieţile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament, ca sa dea Ardealul Ungurilor. Jó napot, Ciolacu! (Bună ziua, Ciolacu) Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înţelegeri?”, a spus președintele.

După scandal, senatorii au respins cu majoritate de voturi proiectul de lege.

Klaus Iohannis a anunţat chiar de când a primit amenda că va cere anularea în faţa judecătorilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

10 Comentarii

  1. Mai are curajul Marcel Kurtoshcsolaku sa latre la luna,chiar se face ca nu ii e clar ca ajunsese legea maghiara aproape la oficializare?Chiar vrea sa ajunga PSD la 10%?Proasta alegere…

    • Hotul striga hotii, destabilizatul destabilizeaza, violentul uraste si loveste, manipulatorul minte de la ochi apoi contesta propria actiune ca e trucaj ordinar sau pixelul uns cu cacat! Mojicii si paratrantorii din politica isi revendica prin negocieri sau santaj dreptatea infractionala! Sa fea hOrban hOrdonanta sa ii spele amenda, sau, sa nu se mai atinga nimeni de paratrantor in afara de dracu!

    • @Corector: Mai baiatule, inco data, apuca-te si tu de ceva serios! Egal ce articol este, zu te bagi ca musca in c…l calului! Chiar, nu iti este mila de tine?! Sarmane…

  2. Maine liberalii se pregatesc de un tun de 50 de milioane de euro la o licitatie cu cantec pentru mascute..Banii aia ajungeau pentru 200,000 de pensionari cu pensie minima.Chipurile mascutele vor ajunge la persoanele defavorizate,pensionari,cei cu venituri minime..Hai Siktir.Toata ,,afacerea,,o sa fie doar din pix.Firma x castiga licitatia,pnl-istii vor bate tobele ce ,,grija,,au de bobor,se vor imparti cateva mii de mascute de ochii romanilor si banii se vor duce unde trebuie.Bag mana in foc ca alea in jur de 100 de milioane de mascute nici nu exista in realitate.

  3. Ca si la CNA, si acest CNCD nu e independet, e politic in functie de cine influenteaza echilibrul. Justitia e la Werner. E un joc politic electoral. Iohannis a atacat la CCR Legea pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, pe el il intereseaza de fapt sa se razboiasca cu PSD, altfel el nu poate castiga voturi.

    In realitate nu intereseaza pe nimeni de Harghita si Covansna nici macar pe UDMR-isti, cel mult pentru voturi sa bata PCM.

  4. Se pare ca dintosul shrek nu e vinovat pentru ca asa este el…dintos

  5. V-ati inchipuit ca va plati? Gresit!!!!! Pai daca i s-au inchis dosarele pentru furt de case, daca i s-a inchis dosarul pentru predarea avutiei nationale cand a spus ca FDGR este urmasa org. naziste GEGR, va inchipuiti ca un judecator sau el va avea vreo jena sa nu inchida si acest fleac de amenda? Sa fim seriosi, ca doar suntem in „securistan”, in timpul dinastiei lui WERNER-sparanghel!

  6. Mesajul lui Johanis a fost probabil….ROMANIA ESTE COLONIE GERMANA….HORBAN marsh la cotetz.

  7. Psd-istilor, mai aveti curaj sa comentati? Ati și uitat de crimele idolilor vostri din 89 si 90, sau cum au facut praf tara?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.