Iohannis, primele explicații despre revocarea lui Kovesi

Klaus Iohannis a avut o primă ieșire publică, după ce a semnat decretul de revocare a lui Kovesi. S-a întâmplat la Summitul NATO de la Bruxelles. Reamintim  că luni, purtătoarea de cuvând de la Palatul Cotroceni a anunțat revocarea șefei DNA. 

„Summitul este foarte important pentru NATO și sigur cu accente pentru România. Obiectivul principal este consolidarea NATO, dar asta pentru noi înseamnă lucruri concrete. am oferit cun centru de comandă, pentru noi este importanta și atenția pe care vrem să o dăm Mării Negre. Este o sesiune specială despre Marea Neagră. Vom obține nu doar atenție sporită, iar brigada multinaționașă va fi mult mai impoertantă, ea va deveni o brigadă cu prezență importantă pentru securitatea din zona noastră.

Împărțirea echitabilă a sacrinilor este echitabilă, că unii contribuie și alții beneficiază. România a fost de câțiva ani de când a preluat mandatul, România nu mai este doar un receptor, noi vrem să fim un furnizor de securitate. Asta înseamnă forță armată. Prima acțiune politică este să adun toate forțele. Și dotarea și oferirea de securitate, de aceea suntem prezenți în Afganistan, Irak

Despre revocarea lui Kovesi: cred că vă amintiți, eu respect statul de drept, Constituția, nu le spun de complezență, eu îmi doresc pentru România o întărire a democrației, calea României trebuie să fie consolidarea democrației. De aceea suntem aici. Eu îmi doresc pentru țara mea o întărire a statului de drept. Primul om în stat este cel care respectă statul de drept. Eu îmi doresc ca acest pas să fie înțeles în supremul respect pentru Constituție.

Dacă cinveva se bucură că lupta anticorupție incetinește, nici vorbă. Nu mi-a schimbat părerea despre Kovesi. Sunt oameni foarte bine pregătiți și aceastp activitate trebuie apreciată. voi spirijini în continuare lupta anticorupție” , a spus Iohannis.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

8 Comentarii

  1. „Nu mi-a schimbat părerea despre Kovesi. Sunt oameni foarte bine pregătiți și aceastp activitate trebuie apreciată. voi spirijini în continuare lupta anticorupție”. De fapt, el n-are nicio parere. Pur si simplu repeta ca papagalul ce i-au ordonat stapanii. Si nu ca nu pricepe situatia, nici nu-l intereseaza! Durerea mare e de banii pe care trebuie sa-i dea inapoi statului. Si de asta nu poate scapa. Ghinion!

  2. Cum sa respecti statul de drept cind nu te respecti pe tine insuti si arunci cu paltonul pe capota masinii ca un primitiv care incearca sa demonstreze ca are orgoliu? Nu zic nimic despre case si bani insusiti ilegal…

  3. Bravo, domnule Președinte! Țineți-o tot așa că de aia v-am votat.

  4. E tare de tot ! Dl. Presedinte declara sus si tare ca el respecta Constitutia ! Pai , d’aia i-au trebuit 33 de zile ca sa puna in aplicare o hotarare OBLIGATORIE a CCR ?

  5. eu respect statul de drept până-n tindă, constituţia o am în multele mele case, lângă sobe, fac focul cu ea. Ce trebe să reţineţi voi, e că EU sunt primul OM în stat, în rest sunteţi neşte săraci fără importanţă. deutschland und russland uber alles…

  6. D-na Mara Raducanu, se pare ca Presedintele Iohannis s-a cam balbait tinand-o pe a lui. Expresiile: „am oferit cun centru de comanda”, „pentru noi este importanta si atentia pe care vrem sa o dam Marii Negre”. Vom obtine nu doar atentie sporita …”, sunt evidente. Despre consolidarea demoicratiei, respectarea Constitutiei si a statului de drept, ne-a lamurit. Cat despre aprecierea si respectul Laurei Kovesi, este clar. Afirmatia: „Nu mi-a schimbat părerea despre Kovesi. Sunt oameni foarte bine pregătiți și activitate trebuie apreciată. voi în continuare lupta anticorupție” , a spus Iohannis.”, destul de balbaita, arata emotia omeneasca ce l-a coplesit.?!?!. Summitul NATO de la Bruxelles a stricat linistea si buna dispozitie a Presedintelui Putin, in aceste zile de relaxare, cu ultimile meciuri de la Cupa Mondiala. Acesta a dat fuguta si a facut plinul la automobil, pentru orice eventualitate, sa nu fie luat prin surprindere, de ce se va intampla la Marea cea mare si Neagra. La modul serios, NATO trebuia sa se autodesfiinteze a doua zi dupa disparitia Tratatului de la Warsovia. Asa era echitabil. Nu se relansa cursa aberanta a inarmarii.

  7. Erata, din pacate citarea din ce a spus Iohannis a iesit ciuntita. Lipsesc in speciat cuvintele: „aceastp” si „spirijini”. Afirmatia corecta era: – „Nu mi-a schimbat parerea despre Kovesi. Sunt oameni foarte bine pregătiți și activitate trebuie apreciată. voi în continuare lupta anticorupție” , a spus Iohannis.”, destul de balbaita, arata emotia omeneasca ce l-a coplesit.?!?!.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.