Mii de persoane din România, dar şi din Austria, Germania şi SUA sunt aşteptate, în acest sfârşit de săptămână, la Sibiu, la cea de-a 27-a întâlnire a saşilor transilvăneni, care se desfăşoară sub deviza „În lume acasă, cu inima în Transilvania”. La evenimentul organizat de Forumul Democrat al Germanilor din Transilvania şi de Asociaţia Comunităţilor Săseşti din Germania a confirmat participarea, pentru sâmbătă, şi preşedintele Klaus Iohannis, fost primar al Sibiului.
Expoziţii, concerte, prezentarea unor tradiţii, evenimente folclorice, parada portului popular, dar şi evenimente speciale dedicate tinerilor fac parte din programul acestei întâlniri a saşilor transilvăneni.
Acţiunea are loc din iniţiativa Asociaţiei comunităţilor săseşti din Germania, fiind organizată de Forumul Democrat al Germanilor din România, în colaborare cu mai multe asociaţii şi instituţii săseşti transilvănene, iar scopul acesteia este de a-i aduce cât mai aproape de Transilvania pe tinerii care trăiesc în Germania.
Cea de-a 27-a întâlnire a saşilor transilvăneni are loc sub deviza „În lume acasă, cu inima în Transilvania” şi a început vineri, în Piaţa Mare, din Sibiu, cu un festival de dans popular săsesc susţinut de grupuri de dansatori din Transilvania, Austria şi Germania. Vineri seară, în Piaţa Huet s-au desfăşurat un concert de cântece vechi din tinereţe şi un concert de orgă, dar şi un film documentar. Seara de vineri s-a încheiat cu un Dance Party.
Sâmbătă dimineaţă, începând cu ora 10.30, are loc parada porturilor populare pe traseul Piaţa Huet – Piaţa Mică – Piaţa Mare – Piaţa Schiller – Strada Cetăţii – strada Bălcescu – Piaţa Mare, iar la orele prânzului este aşteptat preşedintele Klaus Iohannis.
„Preşedintele Klaus Iohannis apreciază că întâlnirea din acest an oferă, în special generaţiei tinere de saşi din Germania, oportunitatea de a cunoaşte mai bine şi de a îndrăgi România, ţara de origine a părinţilor lor”, a transmis Administraţia Prezidenţială.
După prânz, este programat un concert comun al ansamblurilor de fanfară, dar şi dansuri populare săseşti, prezentate de Junii Sibiului.
Potrivit programului anunţat de organizatori, sâmbătă după-amiază, timp de o oră, va avea loc prezentarea Fundaţiei Biserici Fortificate, urmată de decernarea premiului Ernst Habermann al Fundaţiei Siebenbürgisch-Sächsische Stiftung, dar şi de un concert de cântece populare săseşti şi de concertul „Andreas Hammerschmidt und Schlagerbengel“. Seara se va încheia, ca şi cea precedentă, cu un party cu DJ Avaro.
Duminică, la ora 10.00 va începe o slujbă festivă la Biserica Evanghelică din Piaţa Huet, urmată de o slujbă pentru copii şi familie, de concerte de fanfară şi de spectacolul muzical „La fântână” (în dialectul săsesc), cu participarea unui cor de 200 de persoane din Germania şi România în Grădina Palatului Brukenthal. Duminica se va încheia cu un foc de tabără.
De asemenea, vor avea loc şi expoziţii cu diverse tematici, lansări de carte, tururi ale oraşului, precum şi un program pentru copii.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.