Iohannis și Cioloș, prezenți la Iași

De Ziua Unirii, președintele Klaus Iohannis și premierul Dacian Cioloș participă, la Iași, la manifestările organizate cu acest prilej.

În această zi sunt organizate mai multe evenimente în ţară, iar în Capitală, la Catedrala Patriarhală, va fi oficiat un „Te Deum”.

La Catedrala Patriarhală va fi oficiat duminică, de Ziua Unirii, un „Te Deum”, „ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru realizarea acestui act măreț din istoria națională la care Biserica Ortodoxă Română a contribuit în mod semnificativ”, a anunțat Biroul de presă al Patriarhiei Române.

Ceremonii militare organizează şi Ministerul Apărării Naționale începând cu ora 9.00, la Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Dealul Patriarhiei.

Preşedintele Iohannis participă, începând cu ora 11.30, la o ceremonie organizată în Piața Unirii de la Iași, unde va susține și o alocuțiune. Ulterior, el va depune flori la Monumentul „Alexandru Ioan Cuza” și la mormântul domnitorului de la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”.

De asemenea, premierul Dacian Cioloș va fi prezent la manifestările de la Iași, după cum se arată pe agenda prim-ministrului, publicată pe site-ul Guvernului.

Cei doi copreședinți al PNL, Alina Gorghiu și Vasile Blaga, sunt deja la Iași, programul celor doi fiind anunțat încă de miercuri.

Duminică, 24 ianuarie, se împlinesc 157 de ani de la Unirea Principatelor Române din 1859, act înfăptuit la București de Adunarea Deputaților într-o clădire a Bisericii de pe Dealul Mitropoliei, pe locul căreia se află astăzi Palatul Patriarhiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.