Iohannis: Sunt convins că vom aprofunda cooperarea politică și economică

Președintele Klaus Iohannis i-a transmis luni un mesaj de felicitare președintelui federal ales al Austriei, Alexander Van der Bellen, în care se declară convins că va fi aprofundată și intensificată cooperarea politică și economică între cele două țări.

„România și Austria sunt legate printr-o îndelungată și apropiată relație de prietenie, care are ca fundament parteneriatul în cadrul Uniunii Europene și o strânsă cooperare economică. Plecând de la aceste premise, sunt convins că vom putea aprofunda și intensifica cooperarea noastră politică și economică”, afirmă șeful statului în mesajul adresat lui Alexander Van der Bellen, în urma rezultatului alegerilor prezidențiale din Austria.

Președintele Iohannis se declară încrezător și că vor fi găsite cele mai bune soluții privind viitorul proiectului comun european.

„Contextul internațional și european este marcat de numeroase provocări la adresa stabilității și consolidării Uniunii Europene. Întărirea Uniunii Europene în interesul cetățenilor noștri și pe baza principiilor democrației liberale, statului de drept, drepturilor omului, toleranței și nediscriminării reprezintă obiective comune majore. Sunt încrezător că împreună vom putea găsi cele mai bune soluții care să asigure viitorul proiectului comun european”, afirmă șeful statului român.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.