Klaus Iohannis, candidatul ACL la alegerile prezidențiale, spune că vrea să câștige alegerile prezidențiale și se declară convins că dreapta va conduce România “timp de 10 ani” potrivit Agerpres.
„Noi vom câștiga alegerile din această toamnă și noi vom schimba politica românească într-un mod foarte simplu. Noi vom conduce România timp de 10 ani. (…) Pentru români, pentru a face lucrurile mai bine, pentru a face România să funcționeze. (…) Vin în fața dvs. cu o viziune: vreau ca după 10 ani de guvernare de dreapta România să fie prosperă și puternică. (…) Ce înseamnă România prosperă? Înseamnă locuri de muncă, înseamnă infrastructură, un venit decent pentru fiecare român, să nu mai fie obligați oamenii să stea cu mâna întinsă la stat, să nu mai fie captivi la stat, ci să fie liberi. Doresc o țară de oameni liberi, puternici. Împreună vom realiza acest deziderat”, a spus Iohannis, vineri, la Slatina.
Liderul PNL a mai precizat că va demonstra că se poate face administrație corectă pentru oameni și că în fiecare localitate pot avea loc schimbări precum cele din ultimii 14 ani, din Sibiu.
„Atunci Sibiul, poate nu credeți, a avut un șomaj de 12%. Și ne-am apucat de treabă. Am mers personal în Germania și în Austria și am vorbit cu investitorii. I-am convins că Sibiul este locul cel mai potrivit pentru ei. Și m-au crezut. Și au venit. În câțiva ani am creat zeci de mii de locuri de muncă. Acum 10 ani șomajul a dispărut din Sibiu și nu a mai revenit de atunci. (…) Vă spun aceste lucruri ca să înțelegeți că se poate. Se poate face administrație corectă și pentru oameni. Se pot crea locuri de muncă. Se poate garanta un nivel de trai decent. Se pot face lucruri bune. Dacă s-a putut în Sibiu se poate în fiecare comună, în fiecare oraș din România și eu voi demonstra că se poate în toată România”, a spus Iohannis la întâlnirea cu membri și militanții ACL din județul Olt.
„Sunt mai mulți candidați pentru Președinție. E la modă acum să fii candidat pentru Președinție și mulți vor să devină președintele României. Și dacă ne uităm în jur vedem că cel mai mare partid în afară de noi, este PSD și probabil candidatul PSD va fi primul-ministru. Dar, mă întreb și eu … cum vine candidatul PSD în fața electoratului dacă a preluat o țară ieșită din criză și a băgat-o în recesiune tehnică, dacă a luat o țară care cât de cât a avut o democrație funcțională și de luni de zile dă ordonanțe de urgență după alta pentru a crea un avantaj pentru propriul partid și pentru a călca în picioare principiile democratice din România? (…) Eu vă spun: voi merge mai departe și vreau să câștig Președinția României. Împreună cu cea mai mare, cea mai bună și cea mai performantă echipă din România. Cu dumneavoastră”, a conchis Iohannis.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.