Ion Cristoiu: operaţiune de imagine strict publicitară

Reformarea Educaţiei prin proiectul România Educată este, de fapt, o operaţiune de imagine strict publicitară, consideră gazetarul Ion Cristoiu.  Termenele lungi fixate de Guvern după ceremonia de miercuri de la Palatul Victoria, în care preşedintele Iohannis a predat Executivului proiectul România Educată stau la baza acestei afirmații. În editorialul publicat pe cristoiublog.ro, jurnalistul spune, printre altele:

(VIDEO) Ce-a citit Iohannis de pe foi la ședința Guvernului

„Marţi, 8 iulie 2021, comentînd pe cristoiublog.ro sub titlul România educată sau S-a scremut Muntele şi a născut o mărgică, discursul lui Klaus Iohannis de miercuri, 7 iulie 2021, prin care a anunţat românilor că Proiectul României educate e gata şi va fi trimis Guvernului semnalam că măsurile anunţate de preşedinte se reduceau la cele de nivelul unui ordin de ministru al Educaţiei sau cel mult de nivelul unei noi Legi a Învăţămîntului. Perioada postdecembristă – scriam în comentariu – a avut drept victime ale ambiţiilor politicianiste Educaţia şi Justiţia. Fiecare ministru, fiecare premier, fiecare preşedinte, de cum a parvenit într-un jilţ mai înalt, s-a năpustit asupra Şcolii pentru a o răsturna cu fundu-n sus.

Prezentat bombastic de Klaus Iohannis ca fiind rodul unei consultări unice în postdecembrism prin amploare, Proiectul justifica zicala cu Scremerea muntelui.

Politicieni și intelectuali analfabeți funcțional

Miercuri, 14 iulie 2021, Proiectul România educată a făcut obiectul unei ceremonii la Palatul Victoria. Deşi din punct de vedere juridic şedinţa s-a vrut una de adoptare a unui Memorandum, în realitate ea s-a transformat, prin voinţa lui Klaus Iohannis, într-o Ceremonie în cadrul căreia Guvernul, împodobit sărbătoreşte, cu un premier care şi-a călcat chiloţii pentru a avea dunga cerută de momentul istoric, a primit de la Măreţul Proiectul şi, după ce l-a pupat (aşa am văzut în triburile turce de pe vremea lui Osman că se proceda cu steagul tribului) şi-a luat angajamentul de a-l transpune în practică. Într-adevăr, un moment istoric. După cinci ani de ţinut prin sertare, scos şi curăţat de praf în ultimele zile, Proiectul a fost predat Guvernului.

Iar Guvernul l-a primit într-o atmosferă de beatitudine, amintind de primirea de către Moise pe Muntele Sinai a Tablelor Legii.(…)

România educată în stil Iohannis

Ceremonia a cerut ca Proiectul să fie, în sfîrşit, dat publicităţii. Numărînd 117 pagini, Proiectul îmi confirmă ipoteza lansată după discursul lui Klaus Iohannis de miercuri, 7 iulie 2021. E vorba de un munte care s-a scremut ca să nască o mărgică. Lectura 33 În presa online există un nărav numit Goana după clickbait-uri. Ce înseamnă asta? Deoarece numărul de click-uri făcute pe un titlu trece drept număr de accesări ale unui articol, multe publicaţii apelează la titlul înşelător, fără nici o legătură cu conţinutul. Ceva în genul Putin e furios c-a pierdut Republica Moldova, un titlu pe care-l accesezi pentru a descoperi că în text e vorba de presupunerea unui ziarist că Putin e furios, presupunere citată de articol. Ceva asemănător s-a petrecut şi cu titlul Proiectului. Cînd citeşti România educată te duci cu gîndul imediat la o serie de măsuri menite a educa întreaga Românie. Asta însemnînd că urmare a măsurilor vor fi educaţi pînă şi cei de la Salubritate astfel încît să răstoarne coşurile de gunoi îndemnîndu-se în limba lui Shakespeare.

(…)

Editorialul integral poate fi citit pe cristoiublog.ro.

T. Chirilă: România Educată, un exercițiu de PR

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

2 Comentarii

  1. Daca cei de la salubritate vor fi educati astfel încît să răstoarne coşurile de gunoi îndemnîndu-se în limba lui Shakespeare,ar trebui sa gasim si paragraful relativ la educarea modului in care vor fi adunati,izgoniti,prinsi sau eradicati sobolanii lui Clotilde, care,paragraf va vorbi de educatul in fraudarea cu sacii…Stie Clotilde si mai stie mai bine si Iohannis de ce vor desfiintarea SIIJ, adica un fel de educatie pe baza de atac cu „bazuka”in Parlament,”bazuka”fiind logoreea mincinoasa cu bale la gura a frantuzoaicei…Ce contine margica,pina una alta a promis,dl.Campeanu ca va analiza,Catu e dus,el este ocupat cu pupatul steagului tribului cum era Kovesi-Lascu cind astepta linga telefon ,vorba alui-plina de adrenallina sa o sune marinarul Popeye…Dar,asa cum Erdogan s-a suparat cind in Suleyman Magnificul au aparut alcoolici, haremuri, toalete de sultane si fel de fel de obiceiuri „indecente”,asa s-a suparata si meditatorul de educative ca romanii au taiat padurile si se duc satele la vale,ca romanii sunt mincati de ursi,ca romanii si-au ingropat mortii in saci d e plastic,ca romanii s-au indatorat 50 de miliarde etc.si de aceea este musai sa fie „educati”de la mar pina la par,sa-si bage mintile in cap!Iar vizirul Catu,spasit si inocent,pupa steagul tribului de la Cotroceni ,subsectie a tribului UE,”scandalizat”de „analfabetismul functional”culpabil.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.