Cristian Tudor Popescu (CTP) spune că l-a admirat pe Ion Țiriac, i-a mirosit chiar și ciorapii în vestiar, dar că în această viață nu vrea să mai aibă de-a face cu el. Jurnalistul critică opțiunile politice ale omului de afaceri, care îl susține pe Călin Georgescu.
„Am jucat un set cu el și am câștigat 7-6, dar nu mă vom mai întâlni cu Ion Țiriac în această viață. Deloc! După tot ce a debitat în ultimii ani… nu. Nu se mai poate. Suntem aici, suntem departe.
L-am admirat, a fost idolul meu, i-am mirosit ciorapii în vestiar, dar ce a făcut în ultimii ani a fost groaznic. Uitați-vă și acum ce declarații are în legătură cu CG-ul (n.r. – Călin Georgescu), Mesia cu macetă, uitați-vă ce declară Ion Țiriac„, a declarat Cristian Tudor Popescu la un podcast.
Țiriac le-a cerut public politicienilor să fie mai fermi la Bruxelles, în condițiile în care președinții țării stau în genunchi când ies în străinătate. Țiriac a vorbit de asemenea de pace, dar și despre nevoia unui popor sănătos.
„Eu nu vreau război. Nu-mi trebuie NATO, nu-mi trebuie bază militară, nu-mi trebuie nimic. Îmi trebuie să am un popor sănătos și nu-l mai am din cauza faptului că nu investesc jos, jos, la răsaduri.
Acolo nu investesc. Aș vrea să ridicăm din nou cele 500 de grădinițe sportive. Aș vrea să ridicăm din nou și sportul la sate, dacă vreți. Să-mi vină ceva. Să-mi vină ceva ca număr, ca să pot și eu să aleg”, i-a spus Ion Țiriac lui Ovidiu Ioanițoaia, la GSP TV.
Mirositorului de ciorapi nu-i mai plac sosetele lui Tiriac.Le miroase acum pe ale lui soros.
Din păcate, ctp, gâdea și alții ca ei au foarte mulți admiratori pentru că îi unesc aceleași sentimente, frustrarea,ura și invidia , ei se pricep la toate și nimic, doar la bârfe și minciuni sunt experți, acești slujbași ai sistemului ticălos alogen care ne fentează de 35 de ani, nu merită decât scârbă și dispreț !
CTP a fost cumsecade: la fel ca in politica, sportul este plin de scandaluri:dopaj(in tenis), controverse la premierea cu bani in canotaj, despre care a scris presa, cazul tinerelor de la o echipa de bob, demult s-a zis ceva si despre gimnastica etc etc
Gradinite sportive? Sanatate? E suficient sa treci pe langa un liceu cu program sportiv , sa vezi in apropiere elevii tragand fumuri din banii de alocatie sau burse, si sa-i auzi cum vorbesc. Rezultatele scolare sunt pe masura.
CeTePuleo, juvete, vrei să-mi miroși și mie ciorapii? …că io n-am votat cu CGul vostru!
Un cârnăţar de ziarist care toată viaţa a trăit dând din gură, se revoltă împotriva unui munte.
CTP-ulee,ba,daca i-ai mirosit ciorapii,ce-mi mai vine sa raaad,acuma poti sa-i ciufulesti barzoiul.Vrei sa te afisezi si tu ca faci parte din trupetii ” proeuropeni ” ai Esuatului expirat ? Baaaa,s-a saturat lumea de Tagma jefuitorilor si de trompetii ei de rea credinta,inimi batrane urate ca tine. Oamenii intrgi la minte,” pleava societatii „,nu mau dau 2 bani pe latrai ca tine si ca Gadea cu patachinele si patachinii lui,mercenari platiti angro.
felicitari, Ion Tiriac!!!
Cetepeu parca e mosul ala rau din desenele animate Familia Simpson, Mr. Burns. Schilod, plesuv, ridat si foarte rau si plin de ura. Poate se supara un pic cine ii citeste rautatile, dar el sufera si se consuma de 100 de ori mai mult, scaldat in venin si uratenie sufleteasca.E ca un bosorog pizmos care zgarie cu cheia masina noua a vecinului. Vai de capul lui.
un paranoic cu 5 neveste are intodeauna opinii de 9????
Daca Ţiriac îl premia si pe CTP cu o mașinuța, alta est situația, îl pupa și-n dos…evident nespălat
Ei… așa-i în dragoste… uneori cadrele se mai ceartă, se mai împacă, dar la finalul zilei tot se iubesc!
Pe mormântul României.
Si ? Ciorapii au lesinat cind cetepeu’ i-a apropiar de nas ? Au avut nevoie de reanimare ?
Ce fetiș de popo să miroși ciorapii unui bărbat, jalnic chelioja , astea arată că de mic erai deviant. Sau poate avangardist . Chiloți nu erau în vestiar , iubarețule ? Hiîrtie igienică ?
Ai o obsesie: Dl.Președinte Călin Georgescu !
Și mai grav, creZi că influenceriZeZi pe cineva …
Nino Nino, măR🤣g…
● Știi tu … ●
Cine e cristian tudor popescu?!? Ca, Tiriac stiu.
In democratie si conform Constitutie exista libertatea religioasa de opinie…asa ca nu va inteleg ce aveti…intai ajungeti octogenar si apoi intrebati-va de ca sunteti in stare la acea varsta…daca puteti sa mergeti sau aveti nevoie de insotitor…
CTP este un ”modernist” desi fiu de activista PCR se ”da” capitalist si ravasitor de acid…pt unii pt mine e doar unul din fostii tineri buni la mate si mate superioare care de atata iluminare le fileaza beculetul…
Asta e greseala lui CTP:i-a mirosit ciorapii atat de mult lui Tiriac incat a ajuns sa gandeasca el insusi ca un ciorap nespalat.Dreptul de a candida este nenegociabil ca si dreptul de a vota.
Să te lauzi că ai câștigat la tenis în fața cuiva cu 16 ani mai în vârstă ca tine, asta da mândrie de sportiv. Promovat “recomandat de famile” de către regretatul Dumitru Tinu (după propriile afirmații corespondent special al lui Ceaușescu în timpul Primăverii de la Praga 1968 și Solidarității din Polonia ce presupunea un grad superior în servicii) s-a trezit vizibil la ziarul Adevărul, (de unde a plecat cu geamantan de bani din vânzarea acțiunilor luate de-a moaca din privatizarea Scânteia) și pe televiziuni unde formau cuplul Tot mă-ntreb și Tot mă mir și de atunci nu mai scăpăm de fierea CT Popescu revărsată despre orice.
Minunat, ca sa lovesti in CG11, tebuie sa dea CTP-ul cu manta numita Tiriac. Am trait s-o aud si pe asta, multumesc duoamne !
Cui ii pasa de opinia lui CTP despre Tiriac ? Si mai la general, cui ii pasa de CTP ?
Dacǎ Țiriac spunea cǎ Ucraina trebuie susținutǎ necondiționat, cǎ trebuie crescute cheltuielile militare la > 5% din PIB, cǎ CCR ne-a scǎpat de pericolul antieuropean și cǎ austeritatea este necesarǎ ar fi fost bun. Dacǎ cineva vrea pace și prosperitate pentru poporul român este rǎu. În ce lume trǎim?
CTP? El inca traieste in lumea aia SF.Si cu ce a deranjat mansarda lui zicerile Tiriacului ? Asta -CTP ne vrea prosti. Tiriac ne vrea SANATOSI ;DESTEPTI si verticali.Omida si cind se transforma in pupa ,iar apoi in fluture tot nu are coloana vertebrala.Indiferent de faza in care este!
Tiriac a trecu acum cativa ani ,la religia mormona ,doar doar il baga in seama cineva din SUA,sa mai faca un ban si gura lui
Acum se da intelept la 86 de ani,dar ceva scartie la el…
Cine-i Tiriac si ce a facut stie toata lumea, dar cine-i CT Popescu?
Poate o sa auzim de el daca se organizeaza un campionat de mirosit ciorapi.
tiriac nici nu il baga in seama stie el ceva.wctp asta este un om fara nici un orizont ,mai ieri o sustinea pe lascoana si dupa o saptamina o hulea.este sorosist ca mariuca macovei.pe wctp nu il mai asculta nimeni.un om normal nu miroase ciorapi.idolul lui este banul ca de acolo ai vin tampeniile astea in cap.
CTP-ul asta e un nihil..cică ia mirosit ciorapii!!!WOW…poziția cârpii.. unui om,dacă îl stimezi,nu trebuie să-i mirosi ciorapii, e îndeajuns să-l stimezi..năravul unora din noi,de a te linguși,zicând că stimezi,e umilitor..nu-i de mirare că străinii își găsesc repede vasali „pe meleaguri”..pentru o cafeluță cu stăpânul pe o terasă la Bruxelles unii nu numai ciorapii miroase..
CTP -ule, deci de acolo ti se trage putoarea ideilor pe care le borasti, de la transpiratia de pe ciorapii lui Tiriac ! 🤣🤣🤣🤣🤣
Sarac copii lui…daca are…
Daca are,mi e mila de copii lui…sa ai un asa tata…
Unde Tiri „îl susține pe Călin Georgescu” ? Idi sustinatori de legionari ati confiscat pentru voi orice idee umana in numele unui escroc ? Nino Nino !
Ctp si Tiriac. Unul a facut ceva in viata celalt cam nimic, sau ma rog nu se compara. A afirmat ca ce a facut Tiriac e groaznic. Groaznic ?! Adica a mancat copii de vii ? Dar Ctp e un personaj bizar, infatuat si excentric in gandire caruia i se da prea mare importanță. Cand sustine ca ultima lui carte, o adunatura de mici eseuri si proze scurte republicate, e o opera literara atunci chiar nimic nu mai e de zis. Pana si admiratorii lui sint o categorie greu de incadrat.
Vai, bietul Tiriac! Nu mai vorbeste CTP_yulla cu el! Ce tristete pe Tiri, ce deranj, tocmai acum de sarbatori! Facem pariu ca pe Tiriac nici macar in ciorapul ala, pe care il mirosea prin vestiare CTP, nu il doare?
Ceva mai respingător, arțăgos, slut, hain la suflet și portavoce a post securiștilor trădători ca acest CT Popescu nu se poate găsi printre multele gunoaie din media. Și mai nou un fel de Crin Antonescu în stare aducă beleaua peste țara noastră numai să iasă pentru el un câștig. Caracter perseverent în josnicie.
SE MAI INDOIESTE CINEVA DE BOALA DE CARE SUFERA CTP..? UITATI-VA LA EL, A AJUNS O EPAVA ..! ARE NEVOIE DE AJUTOR …
CTP este cel mai bun mirositor de ciorapi de la noi din republica.
Ți-a plăcut la Titi Ionescu? Dar la Ilici-FSN în iunie 90?
De cand a trecut la mirositul sosetelor lui Mosh Sorosh, CTP-ul nu mai suporta alte mirosuri de ciorapi.