Preşedintele Comisiei pentru legile Justiţiei, Florin Iordache, a susținut, joi, întrebat despre amendamentele care au stârnit controverse depuse la Codurile Penal şi de Procedură Penală, că acestea nu depăşesc cadrul Directivei europene privind prezumţia de nevinovăţie.
Solicitat să comenteze acuzaţiile aduse de reprezentanţii USR în Comisia specială, potrivit cărora „Parlamentul s-ar curăţa de dosare penale” dacă amendamentele la Coduri vor trece în forma propusă, Iordache a replicat: „Sunt opinii. E problema lor. Au posibilitatea să critice, să depună amendamente, deocamdată nu au depus”.
„Aşa cum colegii liberali au depus anumite amendamente şi până luni şi-au exprimat dorinţa de a le nuanţa şi de a le rearanja, fără îndoială fiecare grup parlamentar are posibilitatea”, a spus Iordache.
El a evitat să comenteze amendamentele controversate depuse.
„Nu intrăm pe detalii, sunt amendamente depuse, la dezbateri în Comisie vom hotărî dacă se adoptă, nu se adoptă, se modifică…”, a arătat Iordache.
Întrebat dacă totuşi, după opinia sa, aceste amendamente depăşesc cadrul Directivei sau nu, Iordache a precizat că nu depăşesc cadrul Directivei europene privind prezumţia de nevinovăţie.
PSD şi ALDE au propus introducerea unui amendament la Codul de procedură penală care interzice efectiv orice „comunicare publică” referitoare la faptele și persoanele ce fac obiectul urmăririi penale și al judecării cauzei în procedură de cameră preliminară, încălcarea acestei „obligaţii” fiind considerată infracţiune.
Textul amendamentului propus de PSD şi ALDE la Codul de procedură Penală are următorul conţinut: „În cursul urmăririi penale și al judecării cauzei în procedură de cameră preliminară sunt interzise comunicările publice, declarațiile publice precum și furnizarea de alte informații, direct sau indirect, provenind de la autorită̆ți publice sau orice alte persoane fizice sau juridice referitoare la faptele şi persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. Încălcarea acestei obligații reprezintă infracțiune şi se pedepseşte, potrivit legii penale”.
Alt articol propus de PSD şi ALDE prevede că ”în cursul procesului penal este interzisă prezentarea publică a persoanelor suspectate de săvârşirea unor infracțiuni purtând cătuşe sau alte mijloace de imobilizare sau afectate de alte modalităţi de natură a induce în percepția publică că acestea ar fi vinovate de săvârşirea unor infracțiuni”.
Tot PSD şi ALDE propun ca audierea unei persoane să nu poate dura mai mult de 6 ore din 24 de ore.
Pe de altă parte, UDMR propune un articol care prevede că ”înainte de pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitive, declarațiile publice și deciziile oficiale provenind de la autoritățile publice nu se pot referi la persoanele suspectate sau acuzate ca şi cum acestea ar fi fost condamnate”.
Opoziția contraatacă
Deputatul PNL Cătălin Predoiu a susținut, joi, că amendamentele depuse la Codurile penale depăşesc consolidarea prezumţiei de nevinovăţie şi afectează politica penală a statului, el solicitând prezenţa ministrului Justiţiei la dezbaterile din Comisia specială.
„Solicitarea fermă către dumneavoastră și către Guvern este de a revizui acest proiect până când intrăm în dezbaterea lui, întrucât conținutul lui, așa cum a fost distribuit, depășește cu mult scopul Directivei și nu se mai oprește doar în marginea consolidării prezumției de nevinovăție și a dreptului la apărare, ci afectează în mod serios politica penală a statului și capacitatea organelor de anchetă de a-și îndeplini misiunea de combatere a infracționalității, inclusiv a corupției și a crimei organizate”, a precizat Predoiu, în Comisia specială privind legile Justiţiei.
„O altă cerere este aceea de a avea la această masă pe tot parcursul discuției legată de transpunerea Directivei pe ministrul Justiției, Tudorel Toader. Acest proiect este unul de cooperare judiciară între sistemele judiciare membre ale UE. O discuție pertinentă, profesionistă, echilibrată nu poate avea loc fără ministrul Justiției la această masă”, a spus Predoiu, care a mai arătat că PNL își va revizui amendamentele și va înainta aceste amendamente până luni când se reiau lucrările Comisiei speciale.
Comisia pentru legile Justiţiei va începe de săptămâna viitoare, luni, dezbaterile privind modificarea Codurilor Penal şi de procedură Penală, scopul fiind transpunerea Directivei PE referitoare la prezumția de nevinovăție.
Adoptarea acestor modificari va fi lovitura de maciuca si de moarte data arogantilor, infatuatilor si de ce nu criminalilor si banditilor campului „tactic” care au batjocorit si au adus atatea suferinte, unor oameni nevinovati. Celelate modificari deja aprobate la legile justitiei sunt „apa de ploua…”