Ipocritule, suveran este poporul, nu procurorul!

Apari zilnic la Realitatea, Digi, în Parlament și, în ultima vreme, chiar și pe la protestele de stradă. Pari foarte îngrijorat de soarta justiției, de penali, poluare sau spitale. De fapt, nu te interesează nimic din ceea ce se întâmplă în jurul tău. Trăiești într-o lume paralelă cu realitatea. Încerci cu disperare să dai impresia că ești cel care are dreptate întotdeauna. În realitate, cel mai important lucru din viața ta calpă este percepția altora despre tine. Nimic altceva.

Trăiești la nivel occidental, faci dese vizite pe acolo și vrei să lași impresia că asta îți dă o anumită legitimitate pentru a te manifesta ca o autoritate în toate domeniile. De fapt, nu ești decât un ignorant cu ștaif. Fie că ești politician, ziarist, corporatist sau securist, te enervezi la culme când vezi că românii, în marea lor majoritate, sunt foarte puțini preocupați de angoasele tale de masonel. Și atunci devii agresiv, sperând că astfel îi vei domina și supune.

Te învârtoșezi împotriva celor care votează de mai bine de 27 de ani cu stânga. Cum pot ei să facă așa ceva, să voteze cu „comuniștii“? Probabil că nu ai trăit (prea mult) în perioada dictaturii și nu știi ce rău a reprezentat comunismul la noi. Nu ai observat nici măcar că marii comuniști și ai lor, după ’89, au devenit marii noștri capitaliști. Nu este exclus să lucrezi chiar acum pentru unul dintre ei. Dar mulți români nu au avut acest noroc…

Milioane muncesc acum în străinătate. Tu spui: ce lucru minunat, acum românii pot munci în Occident. Ei spun: ne este dor de cei pe care i-am lăsat acasă, aici suntem prea mult munciți și prost plătiți. Mulți dintre ei sunt calificați, dar fac munci grele sau spală la cur bătrânii altora. Ce fericiți trebuie să fie… Dar tu nu înțelegi. Nici nu ai putea, egoismul este în tine cât Casa… Poporului. Nu bunăstarea adusă de integrarea europeană i-a dus acolo, ci foamea!

Susții justiția lui Băsescu. Românii simpli sunt zdrobiți de ea. Nu au bani de avocați buni și procurorii discreționari îi joacă după bunul lor plac. De fapt, ție îți place că cei de la putere sunt făcuți kebab de către DNA. La pușcărie cu Ciuma Roșie! Românii se îngrozesc însă la gândul că ar putea să ajungă să-și caute dreptatea prin tribunale, deoarece nu știu dacă o vor găsi. Dar oamenii nu înseamnă nimic pentru tine, ființă superioară închipuită!

Vrei să dai impresia că ești ecologist și salvezi planeta. Ai mai multe mașini noi și foarte scumpe. Te declari ultragiat de numărul mare de „rable“ care „poluează“ curatul aer de oraș. De fapt, ce te scoate pe tine din minți este că din ce în ce mai mulți oameni au și ei o mașină. Și îți îngreunează teribil deplasarea și parcarea. Cum își permit sărăntocii? Să fie cocoșați cu taxe uriașe! Să meargă pe jos nemernicii, că nu merită altceva!

Îți arăți indignarea față de condițiile din spitalele românești. Nu că ai da vreodată pe-acolo. Te tratezi la privat sau, dacă este necesar, în străinătate. Dar dai impresia că ești un adevărat filantrop, tu vrei spitale, nu catedrale! Spui că te revoltă ce se întâmplă în școli. Ai copii, dar îi trimiți la școli de fițe, aici sau afară. Plozii tăi nu sunt bătuți, bruscați ori înjurați de colegi violenți sau chiar de „dascăli“ psihopați. Dar dă bine la percepție să te plângi!

Ești un mare ipocrit! Te dai mare democrat, dar democrația ta este la fel de calpă ca și tine. Așa că te scoate din minți faptul că suveran este poporul, nu procurorul! Iar oamenii nu acceptă supremația DNA. Rău cu adevărat este faptul că vor vota mereu cu cine le promite câțiva lei în plus. Populismul câștigă mereu alegerile. Asta este de fapt marea problemă, sărăcia care nu face casă bună cu democrația. Tu ești doar una minoră…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 57
Simona Popescu 220 Articole
Author

43 de Comentarii

  1. Așa este …. suveran este poporul, nu procurorul! Iar oamenii nu acceptă ”suzeranitatea” procurorilor, care procurori sunt cumătrii, finii, nașii ”celorlalți politicieni” pe care îi protejează fără jenă.

    • In Romania astazi este suveran PORTOCALA de care nu se mai aude nimic. L-au ascuns bine si-l tin la pastrat pana se uita de el. Asa a fost si cu ‘Bogadane, dar eu stiu cine esti…” care a fost detasata la 350 km de Bucuresti. Nu se intereseza nimeni de sexifarma si nici de conTractele de la metrorex cu firmele de paza cu zero angatati. Inseamna ca suntem pe drumul cel bun in starea in care suntem. Felicitari CSM!

    • Deocamdata vedem doar ca infractorul condamnat definitiv Dragnea este protejat de sistemul juridic. Animalul asta a furat trei autostrazi, si-a facut un palat pe trei strazi in Alexandria, a furat insula Belina, a cumparat 200.000m2 de teren construit (cu cladiri pe el) cu 200.000 E, a cumparat un hotel de 10 etaje(hotelul Turis), a cumparat cu 500 E o ferma de porci de 2 milioane de E, si-si plateste o amanta pubera sa stea langa el (care fata tanara ar sta langa un mos basinos caruia ii miroase gura, fara bani), toate din salariul lui minuscul de bugetar. Ba, mai mult, fura bani europeni si nu putini ci, asa, vreo 25 de milioane. Si totusi nimeni nu-i face absolut nimic megainfractorului.

  2. Acest adevăr spus de doamna Simona Popescu este ignorat , dus în derizoriu de către autorități , și acest lucru o să ne coste scump … !

    • Atunci sa promovam coruptia asa cum ne cere Simona Popescu si sa desfiintam procuratura. Asa ne va fi foarte bine. Vor scapa si judecatorii de procese pentru ca nu vor mai avea cazuri de judecat venite de la nesimtitii de procurori si isi vor putea rontai in liniste salariile si numeroasele privilegii. Daca asta vreti, doamna Simona Popescu, atunci asa sa fie! Procurorii isi vor cauta de lucru in alte zone ale justitiei, ca juristi, avocati sau judecatori pe partea civila. Latura penala sa fie desfiintata. Cand veti fi jefuita de hoti, sa-i prindeti singura si sa-i dati in judacata. Va urez viata frumoasa potrivit noii legislatii PSD pe care o aparati fara rusine cu ghearele si dintii.

    • Marceeele … , ce ne mai trebuie procurori … ? Chichirău , Bostan Bogdan bădiță , Oana Pellea , Orban , Cioloș … , ăștia procurori populari ! Îți trezește vreo amintire noțiunea de , comisar politic ?

  3. *****DA POPORUL E SUVERAN***** NU PLĂTIȚII CE IES ÎN STRADĂ. GLATA DIN STRADĂ NE AUTORIZATĂ ŞI IRESPONSABILĂ FACE MIZERIE ŞI NIMIC MAI MULT. *********AJORITATE A DECIS*********

  4. Cine din „poporul suveran” are probleme cu DNA, sau cu procurorii? Angajatul din fabrica sau din birou, profesorul prost platit din scoala, medicul rezident care face garzi peste garzi pe un salariu de nimic, somerul, taranul cu mai mult sau mai putin pamant? Care din acestia au probleme cu DNA-ul, cu procurorii sau cu sistemul de justitie, Dna Simona Popescu? Singurii indivizi din cadrul „poporului suveran” care au probleme se pare ca sunt in parlament, in guvern, prin consiliile locale si judetene sau prin posturile cheie distribuite politic. Deci cine este ipocrit, Dna Simona Popescu?

    • Coboară din „Turnul de fildeș”, încercă să simțiți oamenii … oamenii obișnuiți și vei realiza care este impresia populației vis a vis de procurori. Vă înșelați amarnic dacă voi credeți că oamenii vor ieși în stradă pentru „procurori”. Mobilizați lumea să dărâmați PSD-ul pur și simplu și mai multă lume va fi în stradă.

    • pentru ca procurorii care acum sunt suverani nu sunt deranjati de sclavii care muncesc la banda, ci de politicienii care ii reprezinta pe sclavi si le iau lor, procurorilor( defapt sri-ului) din putere. In tara securistii si secretii trebuie sa aiba puterea absoluta, nu ?

    • Cum poți explica faptul că aproape 80% din achizițiile publice (obiectul principal al DNA-ului) se derulează cu firme străine, dar nu văd în pușcării niciun străin?

    • Dana Ene, oricare dintre cei enumerati de tine poate ajunge in laba unuia ca Portocala, pe abuz in serviciu , stii bine. Sau pur si simplu pentru declaratie mincionasa, ca martor,pentru ceva de acum 15 ani (!!!) sau pentru NIMIC, doar pentru ca Portocala este acolo ca ”sa paradesc cetatenii’, cum chiar el insusi delcara cu modestie .Deci, ce anume nu -ti este limpede? Vrei si un desen ca sa intelegi mai bine schema? Obigatoriu raspunderea civila si penala pentru judecatorii si procurorii care incalca legea.Sectie speciala pentru judecatori , repectiv procurori in CSM, fiecare cu capraria lui, nu se mai amesteca magari cu oi. Inspectia Judiciara Independenta de CSM , ca poata sa paradeasca si procuroru’ si giudecatoru’ , equally. Tie de ce ti-e asa de frica de chestia asta? O binevoitoare propagandista ieftina…

    • Cum explici faptul că aproximativ 80% dintre achizițiile publice (obiectul principal al DNA-ului) se derulează cu firme străine dar în pușcăriile din România nu există niciun străin?

  5. O vorba veche zicea , toti cretanii mint .Nu numai cretanii , dar si zombificatii inconstienti de ce inseamna cuvintele care le spun . Poporul este suveran fictiv , dar individual sclavi . Cine a citit cit de cit a aflat ca in tara noastra se aplica Legea Romană , prin care orice român este legal SCLAV , fara drept de posesiune de teritoriu , ci numai pro praetor , prorietar , prim utilizator , românul este mortificat legalistic imediat dupa ce i s-a eiberat certificatul de nastere , fiind transformat in , un corp fizic mort , numai este …. si devine subiect al Codului Roman . Homo vocabulum est naturae , persona juris civilis est …..asta e cheia dezrobirii individuale a poporului nostru .

    • Domnule Nicu Cohen, daca v-ati retras de pe un anumit blog, aici gasiti toata libertatea de exprimare, sper.

  6. De ce, Dna Popescu, ati considerat necesar ca in finalul unui pamflet de o finete si subtilitate savuroasa care mi-a
    trezit admiratia, sa platiti pretul unei echidistante inoportune? Unde vedeti populismul fata de un popor sarac, asa
    cum si recunoasteti? Esalonarea cresterii veniturilor nu inseamna „cativa lei in plus”,nu inseamna „pungi cu alimente”
    fiind o strategie de imbanatatire a vietii romanilor. O spune un anticomunist convins ce demasca de ani de zile statul
    securist oficial si statul securist paralel. Aceasta critica sincera nu va umbreste valoarea extraordinara a analizei
    Dvs in forma de pamflet…

  7. Simona, vezi interviul generalului Ioan Talpes dat lui Cristian Unteanu acum 15 minute la Realitatea TV. Oare domnul Ioan Ratiu sa nu-ti fi spus nimic ?! Nu cred !

    • Cine este talpes o sluga pe care gâscă iliescina il arunca pe sticlă pentru a povesti povesti:daca regele a plecat cu vagoane de aur si opere de arta atunci de ce inaintasii ciumelor Ilici &co au mai oferit acel sprijin financiar ? Care minciuna este mai mare ? Pentru autoarea înflăcăratului articol : sa ne facem ca nu vedem hoția care cuprinde politicul,administrația,justiția si toate celelalte,sa stam cuminți acasă pentru a avea ” liniște ” conducătorii iubiți ? Va aduceți aminte cum la fel prin 90 omul care ridea cu gura pina la urechi cerea liniște iar cei peste 85% susținători il aprobau cu frenezie si chiar cu bita . Ce vremuri,cumva la autoare ii este dor de acele vremuri ?
      I

  8. Suveran este INTREG POPORUL, NU NUMAI CEL DE STANGA! Petre Tutea: „Cu stânga nici cruce nu poți să-ți faci, dar să conduci o țară!”. Are dreptate marele Tutea, daca poporul de stanga voteaza cum ati scris dumneavoastra pentru cativa lei in plus, nu este un popor capabil sa faca mandra si mareata o tara intre tari! Cata manie proletara aratati la adresa capitalistilor, generalizati fara temei punand in aceeasi oala toti intreprinzatorii care muncesc sa o duca bine si pleaca in strainatate precum elitele intelectuale intre cele doua razboaie mondiale, Ana Pauker ar fi mandra si geloasa in acelasi timp!Iar poporul de stanga este minoritar in tara aceasta, sau dupa calculele dumneavostra 3.2 milioane fac de fapt 19 milioane!Si va rog sa nu mai vorbiti in numele diasporei si sa o folositi ca argument pentru ideile dumneavoastra proletare pentru ca diaspora a votat tot timpul dreapta. Ceea ce ar trebui sa intelegeti este ca desi o parte dintre romani au plecat din cauza saraciei, au ales sa ramana in strainate pentru civilizatie, pentru incluziunea si respectul din societatile occidentale care depaseste doctrine si alte bazaconii stalinisto-comuniste ce mai bantuie inca Europa de Est, nu doar Romania.

    • Si ce ai vrut sa spuni… doar dumneata stii. Cat despre Tutea, oare ce ar fi zis despre procurori?

    • Un comentariu corect, chiar daca unii (se fac ca) nu il inteleg. Cel mai rau este faptul ca ne intoarcem usor-usor in 1990, cand cine nu era cu FSN-ul era „dusman al poporului”, „vandut strainilor”, etc.

    • Republica Procurorilor nu este Statul de Drept, ci Diktatura, de orice culoare se nimereste. Republica Procurorilor este tarfa tuturor dictatorilor. De la Mussolini, Hitler si Stalin ,pana la Juntele sud-americane , la Pol-Pot si Kim Ir Sen , toti au vrut sa-si execute dusmanii politici cu mari procese care sa dea asasinatelor politice aparenta de maxima autoritate si obiectivitate ale unui act de Justitie incontestabil,inaintea posteritatiii.
      Toti, dar absolut toi s-au sprijinit pe Procurori si Judecatori, care evident erau indepedenti si se luptau pentru drepturile cetatenilor si ale Boborului Suveran.

  9. O caricatură înfățișează o fetiță cu mama ei care asistă la cearta a două femei , acuzându-se reciproc de a fi țață . Fetița o întreabă curioasă ce este aceea o țață . Vizibil stânjenită , mama îi spune fetei că nu știe . Fata insistă și întreabă : Dar ele știu că sunt țațe ? Mama tace . Dar dacă și noi două suntem țațe și nu știm ? Asemănător , dacă și noi suntem ipocriți și nu știm ? Ori nu vrem să recunoaștem ? !

  10. Cel mai feroce dusman al omului onest este ipocrizia. Mie mi se pare raul suprem. Ipocrizia schingiuieste sufletul!

  11. Cuvantul IPOCRIT nu este cel ma potrivit. Ar fi ma bine sa le spunem ceea ce sunt cu adevarat, TICALOSI. Toti stiu exact despre ce este vorba , dar din vari motive au imbratisat niste teorii ticaloase, menite sa incremeneasca o stare de lucruri favorabila pentru unii. Ca Intre cei care se manifesta vor fi si niste oameni de buna credinta, or fi, dar totusi nu-i motivez deloc crezand acest lucru. Poti gresi o data, de doua ori, in ianuarie, in februarie, sa te lasi pacalit de implicarea presedintelui , ca simbol al corectitudinii actiunii. Dar dupa ce se vehiculeaza atatea exemple care demonstreaza contrariul, fa macar cel mai alementar gest de bunacredinta si citeste, la sursa si sa nu inghita orice prostie. Iar daca se lasa deliberat prostiti, atunci nu prea este vorba de buna credinta. Cat despre ceilalti, ce sa zicem. Unii vor pastrarea actualei situatii din interes, sa fie protejati pe mai departe de sistem altii sunt mercenari in slujba sistemului, pe diferite filiere, cea mai importanta fiind cea sorosista, cu incasari de tainuri importante pentru existenta lor, neavand alt job, cei din sistem incita pentru a-si consolida pozitia, puterea si totdata usurinta cu care pot face ce vor sau ce trebuie, atunci cand li se ordona o executie sau alta. Altii vor sa-si conserve imensele facilitati materiale de care au parte, salarii, case, pozitii sociale si de forta, si lista de motivatii poate continua. Si nu in ultimul rand sunt destui cei care vor ca totul sa ramana asa, pentru a nu ajunge sa dea socoteala pentru porcariile facute de-a lugul carierei, incepand cu capo di tuti capi, KWI, scutul suprem al celor care il servesc dar il si santajeaza.

  12. De suveran ce e poporul , tot Parlament cu doua camere avem . Caci Parlamentul e mai suveran decit poporul si ignora referendumul din 2009 . Pai sa nu strigi , precum protestatarii : Parlament penal , mars la tribunal !

    • Referendumul ăla a fost o bagabonțeală a marinarului pentru propriul interes. Că tu ai pus boticul, asta-i altă mâncare de pește!

  13. Radiografie perfecta a realitatii ! Felicitari autoarei articolului !

  14. In materie legislativa, suverana este Constitutia Romaniei. Oricat de suveran se crede Tariceanu, el nu poate elabora legi care contravin Constitutiei! Iar Constitutia Romaniei are un articol, nr. 148 care spune asa:
    Art. 148 – Integrarea în Uniunea Europeană
    (1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuţii către instituţiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competenţelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.
    (2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
    (3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.
    (4) Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).
    (5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supuse aprobării instituţiilor Uniunii Europene.
    Nu stiu daca alte tari au asemenea prevederi in constitutiile lor, dar la noi acesta este cazul. In consecinta, parlamentul roman, atunci cand elaboreaza legi, este obligat sa respecte reglementarile Uniunii Europene! Iar Presedintele, guvernul si Justitia trebuie sa vegheze la respectarea acestor prevederi, lucru consfintit de insasi Conatitutia! Astept comentariile patri(h)otilor romani de la psd-alde (udmr sunt doar hoti…)

  15. D-na Simona Popescu, va multumesc pentru ca ati scris ceea ce gandesc si simt milioane de romani care reprezinta „majoritatea tacuta” din Romania. Desi cred ca v-ati referit la miile de „ciocoi noi” reprezentati de copii fostilor mahari comunisti si securisti cum ar fi Eba, Burduja, Ciolos,s.a, sper ca v-ati adresat si tuturor functionarilor numiti in pozitii importante in stat cum sunt: Codruta Kovesi, Pruna, Maior, Dumbrava s.a. As include in categoria „noilor ciocoi” si pe manipulatorii si raspandacii de talie nationala cum ar fi: CTP, Dan Tapalaga, Rares Bogdan, Dogioiu, Stelian Tanase, Turturica si alte „pasarele” care ciripesc pe limba SRI-ului si a Statului Paralel.

  16. poporul vs. procuror este un nonsens. si procurorul este parte a poporului. si procurorii sunt mai buni sau mai rai, dupa cum si oamenii sunt mai buni sau mai rai.

    • Procuroeul este parte a poporului ? Cum vine asta daca el reprezinta totdeauna statul,adica acuzarea ? Unde stau procurorii in sala de judecata in statele civilizate,in special in SUA,adica acolo unde se fac cele mai multe filme cu procese ? Ce haine poarta procurorii acolo,costume casual sau robe comuniste sau ca in dictaturi precum in Turcia ?

  17. Felicitari draga!! doamna Simona pentru acest super editorial. Ca intodeauna ati pus punctul pe ..i.. vis-a-vis de acesti ..GURISTI..ce se plimba pe la U.M. Digi 24 si U.M. Muppets-show Tv recte realitatea Tv. principalele guri de foc ale NeoSekuristilor, sa ne tina lectii de demnitate, legalitate, patriotism si buna purtare in colonie!. Tupeul si Neobrzarea acestor indivizi depasesc orice urma de bun simt! fata de acest popor.Astia chiar ne cred pe toti, un popor de tampiti si retardati mintali , incercand din rasputeri, sa convinga pulimea [[ pe cei saraci cu duhul ]] cum alde!! Portocala Negulescu.. Jean Uncheselu de la Craiova..Veveritele si toate Kukuvelele din lume ce au impanzait procuratura sunt adevaratii suverani in aceasta tara. Poporul da-l drakului de popor! ce mai conteaza atat timp cat noi Beschetuim! cum vrea muschii nostrii[[ Sistemului Ticalosit Sekuristik si asociatii ]] in dispret total fata de lege si constitutie in aceasta tara blestemata. Este uluitor cat de mare este corul Bocitoarelor arondati Binomului!! Nici o vorbulita despre drepturile si libertatile fundamentale ale romanilor in propia lor tara. Traiasca Veveritele si Kukuvelele!! simbolul noii Romanii democrate.. Amin.. Stelu

  18. Ipocriti (din discutie) sunt doar niste gargaragii de ocazie (crunt ar fi sa fie si platiti pentru zgomotul produs)care nu au plantat un fir de iarba prin aceasta tara, le este rusine cu nesansa de a se fi nascut pe aici, dar vor respect, ascultare si trai cat se poate de decent (APOI AIASTA MAJESTATE, CHIAR NU SE POATE).

  19. In parte aveti dreptate. Am doua masini (dar niciuna nepoluanta), vila cu piscina langa Timisoara, dese vizite in Austria. Mai departe insa nu mai aveti. Nu am pretentia ca detin adevarul absolut, nu doresc sa impun altora ura fata de comunism si nici nu cred ca performerii Romaniei sau muncitorii calificati ingrijesc varstnicii din Occident (foarte multi romani sunt apreciati pentru priceperile lor si traiesc chiar bine, de multe ori starnind invidia localnicilor). Din nefericire, aceia care nu au prea iubit scoala sau cei care nu prea au indemanare pentru meserii foarte profitabile in vest, ajung sa presteze ca necalificati, deci pe salarii de mizerie (dar parca in Romania ar avea alte sanse). Din pacate, cei fara pregatire reprezinta masa de manevra a demagogilor si nationalistilor, ei sunt nefericitii care sunt batjocoriti de patroni nesimtiti, furati chiar la ei in tara,nicidecum ceilalti, care isi gasesc oricum un rost in viata, indiferent de sleahta politica de la guvernare. Asadar de ei bietii sa va ingrijiti, nu-i mai tot amagiti si dumneavoastra, ca-i amagesc destul politicienii.

  20. Toate articolele scrise de doamna Simona sunt interesante ! Numai ca nu putem sa prezentam situatia din Romania , fara sa amintim de situatia din alte tari . Chiar si in tara pe care romanii o considera Steaua Polara a democratiei constatam ca galceva si confruntarile de tot felul nu se mai termina . Tarile bogate si puternice cauta sa gaseasca „vrajitoare ” si dusmani in afara granitelor, pentru a abate atentia de la cauzele interne ale raului. De ce a crescut numarul conflictelor militare dupa sfarsitul razboiului rece ? Reiese ca sistemul actual, existent in Lume , nu este cel la care se asteptau cetatenii. Cred ca ar fi mai bun Sistemul de Reprezentare pe Stari Social- Economice . In felul acesta toti cei care fac parte din popor ar fi reprezentati proportional si mai echitabil.

  21. E X C E P T I O N A L articol dna. Popescu ….ar trebui sa se predea in scoli la ora de educatie civica !

  22. Aş vrea şi aş putea scrie mai multe, pe marginea acestui excelent articol ! Din păcate ştiu că sunt banat de la cel mai înalt nivel al acestui cotidian, aşa că mă mulţumesc ca stimata dnă să ştie şi părerea mea : aţi scris un articol pe care-mi permit să-l fac cunoscut mai departe ! Merită !

  23. Daca va reprezinta unul ca Portocala, Bogdan, Uncheselu etc. atunci continuati sa-i pupati in dos pe procurori !

  24. ue si sua duc un razboi de acaparare totala prin servicii si procurori, se vrea controlul total, nu e indeajuns ca am ajuns defrisati, groapa de export cu produse inferioare si scumpe si cu toate resursele si bancile in mana corporatilor ue, cu mare parte a populatiei active emigrata sau sclava pentru o paine in tari din ue acum se vrea control total si exterminarea oricarei forme de rezistenta impotriva nwo

    • Da amice, că dacă n-ar avea control total atunci, natural, ar ieși la suprafață că românii fură de ordinul milioanelor iar străinii de ordinul miliardelor. Asta-i miza, nu harneli cu corupție și ciumă roșie.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.