Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a vorbit la Radio Dobrogea despre rânduieli care trebuie respectate la început de an.
A amintit despre apa sfinţită de Bobotează, Agheasma Mare, afirmând despre o persoană care fumează că aceasta nu poate lua agheasmă „nici mare, nici mică, nici anafură, pentru că e mai rău ca un păgân”.
Legat de anafura, ce vom face cu ea dacă s-a mucegăit?
ÎPS Teodosie a spus că anafura ”veche”, care nu se mai poate mânca, nu se aruncă, ci se arde.
Legat de vinul folosit pentru împărtăşanie, ÎPS Teodosie afirmă că la sfânta împărtăşanie nu se foloseşte vin din comerţ.
Agheasma mare se ia dimineața, pe nemâncate, înaintea anafurei, iar atunci când credinciosul se împărtășește, după aceasta.
Se poate consuma din Ajunul Bobotezei (timp de 8 zile), până la Odovania praznicului.
Se poate lua Agheasmă Mare și în situații speciale, la recomandarea duhovnicului.
Arme speciale pentru lupta duhovnicească
Pe lângă postul, rugăciunea şi faptele bune care trebuie înmulţite, Biserica a rânduit ca cei ce nu pot să se împărtăşească să primească anafură sau, în unele cazuri, Agheasmă Mare.
Dacă anafura (din grecescul „antidoron”, care înseamnă „în locul Darului”) se dă expres ca o mângâiere pentru cei ce nu s-au pregătit sau nu pot să se împărtăşească, agheasma, şi în special Agheasma Mare, are şi alte roluri.
Aşa cum spune rugăciunea de sfinţire, agheasma are „dar de vindecare şi binecuvântarea Iordanului, … (este) izvor nestricăciunii, vindecare de boli, diavolilor pierzare, de puterile potrivnice neajunsă, plină de putere îngerească”.
Ea se foloseşte prin stropire sau gustare pentru sfinţirea sufletului şi a trupului, a caselor, curţilor, animalelor, pe scurt, „spre tot felul de trebuinţă”. Aceasta nu înseamnă că agheasma se foloseşte ca un talisman, ca un obiect magic sau în scopuri oculte. Ea este apă sfinţită folosită spre sfinţire.
Agheasma Mare nu poate să înlocuiască Sfânta Euharistie ca împărtăşire şi comuniune directă cu persoana lui Dumnezeu.
Ce inseamna cuvantul „Aghiasma” (Aiasma)?
Cuvantul este grecesc (aghios) și înseamnă Sfințire.
La noi, prin aghiasmă se înțelege atât apa sfintită, cât și slujba pentru Sfințirea ei, la Botezul Domnului (Bobotează).
,,Toata lumea aaazi fumeaaazaaaa…”. Din cele spuse de sfintia voastra, rezulta ca paganii nu fumeaza…Pai ziceti: ,,cei care fumeaza sunt mai rai ca paganii”…