Irakul poate solicita intervenţia militară directă a Rusiei

Guvernul de la Ankara a anunţat că va opri desfăşurarea de trupe în apropierea oraşului irakian Mosul, după ce Bagdadul a avertizat că se va adresa Consiliului de Securitate ONU (Rusiei si Chinei) pentru ca Turcia să-şi retragă militarii.

Turcia a început să trimită sute de militari în regiunea Bashiqa din nordul Irakului, anunţând că este vorba despre o operaţiune de rutină şi că trupele respective au doar misiunea de a antrena trupele irakiene care se pregătesc să asedieze Mosul, oraş aflat sub controlul organizaţiei Statul Islamic. Militarii turci ar fi urmat să înlocuiască un contingent turc care se afla într-o tabără de lângă Mosul, acolo unde fuseseră trimişi, avand permisiunea guvernului central de la Bagdad, ci a doar presedintelui Regiunii Autonome Kurdistam, ale carei forte conmtroleaza zona. Detaşarea noilor trupe nu a fost însă aprobată de autorităţile irakiene.

Premierul irakian Haider al-Abadi a reacţionat puternic la decizia Turciei de a trimite trupe pe teritoriul irakian şi duminică a dat Ankarei un ultimatum de 48 de ore pentru a-şi retrage militarii. Guvernul de la Bagdad a perceput mişcarea Turciei ca pe o violare a suveranităţii naţionale a Irakului.

Însă avertismentele irakiene nu s-au oprit aici. Preşedintele comisiei de securitate din Parlamentul de la Bagdad a declarat pentru al-Araby că Irakul “ar putea solicita Rusiei o intervenţie militară directă ca răspuns la invazia turcă şi la violarea suveranităţii Irakului”. “Irakul are posibilitatea de a respinge aceste forţe şi de a le conduce dincolo de graniţă. Am putea cere Rusiei să intervină militar în Irak ca răspuns la violarea suveranităţii de către Turcia”, a spus Hakim al-Zamili. Moscova a intervenit în Siria la solicitatea regimului de la Damasc şi nu a exclus o posibilă intervenţie în Irak, împotriva Statului Islamic, însă doar cu condiţia unei solicitări oficiale în acerst sens din partea guvernului de la Bagdad.

Zamili pare a fi un politician influent în mediile şiite din Irak. În 2007, pe când ocupa o funcţie în Ministerul Sănătăţii din Bagdad, a fost arestat de armata americană sub acuzaţia de deturnare a milioane de dolari către miliţia şiită Armata Mahdi, loială clericului Mokdata al-Sadr. Zamili a fost acuzat că a împânzit ministerul cu militanţi şiiţi care au transformat instituţia într-un furnizor de servicii pentru operaţiunile militare şiite împotriva populaţiei sunnite.

Evoluţia lui Zamili şi declaraţiile sale privind o posibilă intervenţie rusă în Irak demonstrează încă o dată că Irakul este controlat de forţele politice şi de miliţiile şiite loiale Iranului. Practic, în spatele protestului premierului irakian faţă de desfăşurarea trupelor turce se află nemulţumirea liderilor de la Teheran.

Scopul Iranului şi al liderilor şiiţi care conduc acum guvernul de la Bagdad reiese foarte clar dintr-o altă declaraţie făcută de Zamili în luna octombrie, imediat după ce Irakul, Siria, Rusia şi Iranul au pus bazele cooperării la nivelul serviciilor de informaţii. “Ideea este să formalizăm relaţia cu Iran, Rusia şi Siria. Ne dorim o alianţă militară”.

În acest context, decizia guvernului de la Ankara de a trimite trupe in Irak fără o consultare cu autorităţile nu face decât să apropie şi mai mult relaţia dintre Bagdad si Moscova, cu binecuvântarea ayatollahului Khamenei. Cât priveşte Regiunea Autonomă Kurdistan din nordul Irakului, aici întărirea prezenţei militare a Turciei în zona Mosul ar putea crea o stare de haos. Actuala conducere a Kurdistanului irakian întreţine relaţii apropiate cu Turcia preşedintelui Erdogan şi nu are încredere în forţele PKK, însă actualii lideri kurzi irakieni se află într-o criză de legitimitate (mandatul preşedintelui Regiunii Autonome Kurdistan, Masoud Barzani, a expirat şi se confruntă cu o serie de proteste ale forţelor politice rivale). Pe acest fond, Iranul nu are decât să sprijine Uniunea Patriotică din Kurdistan, rivala lui Barzani, pentru a obţine înlăturarea acestuia şi a instala la graniţele Turciei un regim ostil Ankarei.

Ostilitatea dintre Turcia şi Iran pe frontul din Irak şi Siria este bine cunoscută. În septembrie, o miliţie şiită a răpit 18 muncitori turci care lucrau în construcţii în Irak. A fost practic modalitatea prin care Iranul a făcut presiune asupra Turciei pentru ca aceasta din urmă să ordone rebelilor pe care îi susţine în Siria să înceteze asediul a două localităţi majoritar şiite. Iranul a apăsat pe buton în Irak pentru a obţine reacţia dorită în Siria. Asemenea confruntări prin interpuşi se pot înmulţi după decizia Ankarei de a timite trupe in Irak, iar rezultatul nu poate fi decât prelungirea unui conflict cu Statul Islamic ce pare să convina la puterilor implicate şi mai apoi dezintegrarea statului irakian în trei entităţi – şiită, kurdă şi sunnita – cu o continuare a luptelor pentru controlul câmpurilor petroliere.