Vorbe înţelepte spun că nu poţi fi în siguranţă dacă vecinul tău este în insecuritate. Dezvăluirile de sâmbătă ale ziarului „New York Times”, potrivit cărora Iranul ajută cu sume fabuloase de bani, susţinut, metodic, reconstrucţia ţării vecine, Afganistan, au creat tulburări în lanţ printre membrii guvernului american.
Iranul a ajutat foarte mult în reconstrucţia Afganistanului şi o va face în continuare, a declarat marţi, 26 octombrie, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, intervievat pe seama sumei enorme de bani lichizi, vărsată de Teheran administraţiei preşedintelui afgan Hamid Karzai.
„Stabilitatea Afganistanului este foarte importantă pentru Republica Islamică Iran, ţara vecină”, a subliniat Ramin Mehneranparast, fără a da vreun nume.
Revelat sâmbătă de „New York Times”, faptul de a fi primit o sumă în bani lichizi, cifră ametiţoare se pare, oferită de Iran Afganistanului, în scopul scoaterii ţării din marasmul care o cuprinde tot mai profund, a fost confirmat de preşedintele Hamid Karzai însuşi în cursul zilei de ieri.
Astfel, preşedintele afgan admite că administraţia sa a primit, şi primeşte în continuare, „saci de bani din partea guvernului iranian, dar şi din partea unor guverne prietene”, pe care, însă, nu le numeşte, dar ţine să sublinieze că „este vorba de ajutoare oficiale şi totul este transparent”.
Statele Unite ale Americii reacţioneaza şi consideră că au „toate motivele să se îngrijoreze”, faţă cu tentativa Iranului de a exersa „o influenţă rea” asupra Afganistanului, potrivit purtătorului de cuvânt adjunct al preşedintelui Barack Obama, Bill Burton.
Potrivit „New York Times”, şeful administraţiei preşedinţiei afgane, Oumar Daerudzei, ar fi primit sume exorbitante de bani lichizi, transportate de ambasadorul iranian în saci, vărsate, apoi, într-un fond secret, folosit de preşedinţie pentru a plăti deputaţii, şefii de trib şi chiar responsabilii talibani, în scopul de a-şi asigura loialitatea acestora.
Iranul ar profita de aceste vărsăminte pentru a-şi creşte influenţa şi a semana discordie între afgani, aliaţii lor americani şi cei ai NATO, insistă cotidianul american.
Intervievată luni dimineaţă, privitor la acest subiect, înaintea declaraţiei presedintelui Karzai, ambasada Iranului la Kabul a calificat alegaţiile publicaţiei „New York Times” drept „false, insultătoare şi ridicole”.