Irina Begu a câştigat Kia Korea Open

Ce premiu a luat Begu pentru câştigarea turneului. Patricia Maria Tig în premieră pe un tablou principal. Toate finalele lunii septembrie jucate până acum

Victorie fără drept de apel

Irina Camelia Begu a câştigat turneul de tenis de la Seul, învingând în finală pe jucătoarea surpriză a competiţiei, Aliaksandra Sasnovich din Belarus în două seturi: 6-3, 6-1. Jucătoarea din spaţiul ex sovietic, aflată pe locul 136 în WTA înainte de începerea turneului a avut un parcurs de senzaţie eliminând pe rând numai jucătoare din top 100, şi anume pe Alexandra Dulgheru (#54 WTA), Magdaléna Rybáriková (#71), Sloane Stephens (#31) şi în semifinale pe Anna Karolína Schmiedlová (cap de serie nr. 2 şi #30 WTA). Ţinând cont de aceste precedente, finala se anunţa nu doar interesantă, dar şi echilibrată. A fost echilibrată doar în primul set până la scorul de 3-3. Acest echilibru s-a datorat faptului că Begu a început uşor emotivă finala, starea ei psihică fiind influenţată de faptul că era la un pas de un mare succes. S-a manifestat şi la ea veşnica frică de victorie a sportivilor români. Dar, după ultima egalitate, Begu a făcut un galop de sănătate câştigând 8 game-uri la rând şi ajungând în setul secund la un 5-0 fără drept de apel.

Evoluţia scorului

Set 1. Irina Begu – Aliaksandra Sasnovich: 6-3

(Primul serviciu: Sasnovich)

1 – 0 (15:0, 15:15, 30:15, 40:15): break Begu

1 – 1 (0:15, 15:15, 15:30, 30:30, 30:40, 40:40, 40:A): break Sasnovich

2 – 1 (15:0, 15:15, 15:30, 30:30, 40:30): break Begu

3 – 1 (15:0, 30:0, 30:15, 30:30, 40:30, 40:40, A:40)

3 – 2 (0:15, 0:30, 0:40, 15:40, 30:40)

3 – 3 (0:15, 0:30, 0:40, 15:40, 30:40): break Sasnovich

4 – 3 (0:15, 15:15, 30:15, 40:15): break Begu

5 – 3 (15:0, 30:0, 30:15, 40:15)

6 – 3 (0:15, 0:30, 15:30, 30:30, 40:30, 40:40, A:40, 40:40, A:40): break Begu

(timp de joc 44 de minute)

Set 2. Irina Begu – Aliaksandra Sasnovich: 6-1

(Primul serviciu: Begu)

1 – 0 (0:15, 15:15, 15:30, 15:40, 30:40, 40:40, A:40)

2 – 0 (15:0, 30:0, 40:0): break Begu

3 – 0 (15:0, 30:0, 40:0)

4 – 0 (0:15, 15:15, 30:15, 30:30, 40:30): break Begu

5 – 0 (15:0, 30:0, 30:15, 30:30, 30:40, 40:40, A:40)

5 – 1 (0:15, 0:30, 0:40)

6 – 1 (15:0, 15:15, 30:15, 40:15, 40:30, 40:40, A:40)

(timp de joc: 35 de minute)

Al doilea turneu din carieră, câştigat de Irina Begu

Turneul de la Seul este al doilea din cariera ei pe care Irina Begu îl câştigă. Ne referim doar la turneele din circuitul WTA. Primul a fost turneul de la Tashkent din 2012, când în finală a învins-o pe Dona Wekic, scor 6-4, 6-4. În urma succesului de la Seul, Begu a câştigat 280 de puncte în clasamentul WTA şi un premiu în bani în valoare de 111.389 USD. Deşi Kia Korea Open este un turneu de categoria WTA International, premiile în bani sunt aici duble faţă de turneele similare, iar pentru obţinerea trofeului se plăteşte aproape triplu decât la celelalte turnee WTA Internaţional. În clasamentul general WTA, Irina Begu este acum pe locul 26, iar în clasamentul WTA pe anul 2015 este pe locul 30.

Patricia Maria Tig, pe tablou la Wuhan

Patricia Maria Tig este a 5-a jucătoare din România care se află pe tabloul principal al turneului de la Wuhan. Ea a venit din calificări, unde a trecut de Mona Barthel (6-4, 6-2) – cap de serie nr.1 în calificări şi de chineazoaica Xu Yifan (6-2, 6-3). De menţionat că Tig a jucat ambele meciuri din calificări într-o singură zi, ieri, această anomalie fiind cauzată de sosirea cu întârziere a Monei Barthel de la un alt turneu unde a fost angajată. De menţionat că Patricia Maria Tig este singura din cele 8 jucătoare care au intrat pe tablou şi care nu a fost cap de serie. De asemenea, Tig ajunge pentru prima dată pe tabloul principal al unui turneu de categoria WTA Premier 5. Ea va juca în primul tur cu „Kiki” Mladenovic din Franţa, aflată în acest moment pe locul 27 în WTA. Patricia Tig a sărit de pe locul 115, pe locul 107 în clasamentul WTA prin calificarea pe tabloul principal.

Finalele din turneele post US Open din luna septembrie

Coupe Banque Nationale” (Quebec) – WTA International

  • Simplu: Annika Beck (Ger) – Jelena Ostapemko (Let): 6-2, 6-2

  • Dublu: Barbora Krejčíková (Cze)/An-Sophie Mestach (Bel) – Paula Kania (Pol)/ María Irigoyen (Arg): 4-6, 6-3, [12-10]

Japan Women’s Open (Tokyo) – WTA International

  • Simplu: Yanina Wickmayer (Bel) – Magda Linette (Pol): 4-6, 6-3, 6-3

  • Dublu: H-c Chan/Y-j Chan (Tpi) – M.Doi/K.Nara (Jpn): 6-1, 6-2

Toray Pan Pacific Open (Tokyo) – WTA Premier

  • Simplu: Agnieszka Radwańska (Pol) – Belinda Bencic (Sui): 6-2, 6-2

  • Dublu: Garbiñe Muguruza/Carla Suarez Navarro (Esp) – C-j Chuang (Tpi)/ Kateryna Bondarenko (Ukr): 6-3, 3-6 [10-5]

Guangzhou International Women’s Open (Guangzhou) – WTA Internaţional

  • Simplu: Jelena Janković (Srb) – Denisa Allertova (Cze): 6-2, 6-0

  • Dublu: Martina Hingis (Sui)/Sania Mirza (Ind) – Xu S./You X (Chn): 6-3, 6-1

Kia Korea Open (Seul) – WTA Internaţional

  • Irina Camelia Begu (Rou) – Aliaksandra Sasnovich (Blr): 6-3, 6-1

  • Lara Arruabarrena (Esp)/ Andreja Klepač (Slo) – Kiki Bartens (Bed)/Johanna Larsson (Swe): ? – ?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.