Irineu de la USR PLUS denunță: „Găşti acaparatoare conduse sau girate de Barna şi Cioloş”

Comitetul Politic al USR PLUS s-a reunit sâmbătă, la Teatrul Naţional din Bucureşti, pentru prezentarea candidaturilor la preşedinţia formaţiunii şi pentru componenţa Biroului Naţional. În cursa pentru preşedinţia USR PLUS s-au înscris Dan Barna, Dacian Cioloş, copreşedinţi ai formaţiunii, şi senatorul Irineu Darău.

Irineu Darău, al treilea candidat la șefia USR PLUS, a declarat la prezentarea candidaturii sale că termenul care descrie prezenţa formaţiunii la guvernare este acela de „balama” și că trebuie recuperat „proiectul din mâinile unor găşti acaparatoare conduse sau girate de Barna şi Cioloş”.

„Candidez la funcţia de preşedinte al USR PLUS pentru că partidul nostru, din punctul meu de vedere, s-a prăbuşit. Să ne uităm pe numere, între europarlamentare şi ce ştim acum. Termenul care descrie prezenţa USR PLUS la guvernare este de balama şi dacă vom continua astfel riscăm să ajungem cel mult balamaua de la geamul de la baie. Candidatura mea reprezintă apelul de trezire adresat fiecărui membru al USR PLUS care şi-a rupt din resursele personale şi profesionale pentru a schimba lucrurile în bine, care nu se mai regăseşte într-o structură politică ineficientă, condusă de o grupare discreţionară pe drumul accelerat spre irelevanţa politică”, a afirmat Darău la Comitetul Politic.

El a spus că „membru cu membru” a fost construit partidul ca singura alternativă politică viabilă, dar a fost acaparat de „găşti” conduse de Dan Barna şi Dacian Cioloş, copreşedinţii partidului.

„Tot membru cu membru suntem datori să ne recuperăm proiectul din mâinile unor găşti acaparatoare conduse sau girate de Barna şi Cioloş care zi de zi închistează guvernarea internă în clientelism şi autoritarism, iar evoluţia la guvernarea României este în poziţia capului plecat. Zi de zi pierdem români care ne-au acordat încredere prin vot şi oameni valoroşi din partid. Trăim sub conducerea unei echipe cu nume liberal, dar cu metehne totalitariste, care a normalizat deficitul de democraţie, statul de drept la coada numirilor şi expulzarea sau cenzurarea oricăror voci independente”, a adăugat senatorul.

Darău a susţinut că fuziunea USR PLUS trebuia să facă formaţiunea mai puternică şi mai unită, dar acest proces, „păstorit de Dan Barna şi Dacian Cioloş”, a făcut partidul mai mic.

„Cele două partide au ajuns să se concureze acum din interior, spectacol gratuit pentru celelalte partide, care se amuză de la distanţă pe tema fuziunii noastre, în timp ce liderii noştri nu ne vorbesc de unitate. Nu mai merge aşa. Am pierdut timp preţios la guvernare. Cu toate acestea, auzim discursuri despre cât de performantă este echipa USR PLUS la guvernare, discursuri demne de Cântarea României. Ne minţim pe noi, minţim România. (…) De ce facem aceleaşi greşeli, domnule Barna şi Cioloş? (…) Noi, toţi cei care încă mai credem în USR PLUS, vrem să facem paşi concreţi şi alerţi pe calea reformelor, fără a ne împiedica în interese mărunte, pentru că de aceea suntem la guvernare, nu pentru ca să ocupăm fotoliile de la Palatul Victoria sau să le populăm cu sinecuri useriste şi plusiste, apropiate de echipa de conducere”, a subliniat senatorul.

El a menţionat că „nimic nu se mişcă” în promisiunile făcute cu privire la alegerile în două tururi la primari şi eliminarea pensiilor speciale.

„Este nevoie de o nouă conducere, una cu credibilitate în faţa românilor, una cu respect pentru oameni, pentru reguli şi principii. Putem înfăptui ceea ce am promis, dar pentru acest lucru USR PLUS are nevoie de un alt preşedinte şi nu este nici Dan Barna, nici Dacian Cioloş, acel preşedinte sunt eu”, a declarat Darău.

Darău a spus că nu face compromisuri de dragul puterii şi că va demisiona după doi ani de preşedinţie pentru a declanşa alegeri libere.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Author

9 Comentarii

  1. Ati dovedit exact ce banuiam, ca sunteti doar niste fripturiști mai elevati, dar fara bun simț și cu idei fasciste. La câte trotinete sau biciclete ati condus credati ca tot asa se conduce o economie.
    Ati urmat aceleasi urme naziste de accedere la putere dar nu întrutotul.
    Alianta cu liberalii revopsiti a scos la suprafata faptul ca nici macar manualele de istorie nu le-ti parcurs temeinic.
    Prabusirea economiei va ramane o emblema pe care n-o veti putea sterge din istorie.

  2. USR+,nu are nicio legatura cu realitatea obiectiva din Romania si mai alesde guvernarea in coalitie cu “dusmanii”! In Germania in 2 guvernari Merkel-SPD nu au fost atatea scandaluri ca acele produse de USR in 9 luni,inca de la negocierile initiale!Uite asa prin fitilul cu neacceptarea lui Orban s-a ajuns la stagnarea cu alegerile din PNL,iar tampeniile cu reformele facute in 9 luni dintr-un program de 4 ani seamana a revolutie nu a guvernare, in pandemie si scaderea a PIB!Pe total o tara,minister sau primarie nu se conduc ca un ONG cu 10 oameni si aia online,mai exist si ceva care se numeste “stiinta guvernarii” mai ales in coalitie,veti face pragul cu greu cu Ghinea la butoane si mai ales cu Ciolos in spatele lui!P.S.Macar voi sunteti mai corecti dacat PD cu PNL,puneti echipe din membrii initiali,care pierde sta pe tusa,pedistii au pus mana pe toata conducerea PNL mai il au pe Orban de zburat din “cuib” si gata au partid liberal!Sa vedeti atunci ce vi-o trage Citu,pe concret!

  3. Atentie: acesti Usr Plus si plus fac parte din globala reforma numita PLUS din care fac parte lgbqt si mitingii blak: cei care vor sa introduca reforma globalista dar din apus, unde ti se pun poalele pe ochi sa nu vezi adevarul, sa nu ai drepturi, sa faci doar ce ti se spune si cere fara a cerceta: „negrul e cel mai curat” pentru disparitia rasei albe. Daca in loc de alb esti obligat sa porti, sa vezi negru, astea sunt consecintele drogurilor care se vrea introduse in orice tara in consum alunentar si nu nunai! P.s.este concluzia la care am ajuns in urma multor vazute pe micul ecran din orice tara.

  4. USR-ul să ajungă sub pragul de 5%, să dispară din viața politică a României, conducătorii USR sunt niște fasciști deghizați, au făcut doar rău.

  5. Domnu Darau,dovediti conceptii de om normal,de buna credinta,ce cautati domnule in sandramaua securitatii alturi de Ciolos,Barna,Ghinea si alti nocivi de profesie ? Astia alaturi de Catzu,IohanuSS,s alti iresponsabili,antiromani,fac Tara de ras,sunt total compromisi, tot ceace fac este impotriva Tarii si a romanilor zi de zi.

  6. Hmmm. Un salt inainte și culcat,..Să crezi, să nu crezi,..Oricum o floare nu face primăvară, Iar știind biografia lui cioloș și a lui barna,.chiar de zice unu da rău,.nimic nu se schimbă..

  7. pai cine a facut campanie electorala acestor 2 martafoi din 2015 incoace?eu?sau tu?sa inteleg ca unii mai prosti ca tine te-au pacalit?atunci,mai d-le Darau,intre cat si cat e IQu’ lu’ matale?

  8. Acum se prinde si prostimea lipitoare de afise din USR ce este „partidul” lor

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.