
Colaborarea dintre Banca Naţională a României (BNR) şi Academia de Studii Economice (ASE) poate contribui în direcţia creşterii gradului de educaţie financiară a antreprenorilor, în primul rând, cu efecte pozitive pe termen mediu şi lung, inclusiv asupra intermedierii financiare, a declarat, marţi, guvernatorul Băncii centrale, Mugur Isărescu.
„La mai bine de un an de la semnarea protocolului de colaborare BNR – ASE, progresele înregistrate până în prezent în îndeplinirea obiectivelor ne îndeamnă să fim şi mai ambiţioşi. Colaborarea noastră, colaborarea BNR – ASE, pe lângă îmbunătăţire a pregătirii profesionale a lucrătorilor din sistemul financiar, poate contribui şi în direcţia creşterii gradului de educaţie financiară a antreprenorilor, în primul rând, cu efecte pozitive pe termen mediu şi lung, inclusiv asupra intermedierii financiare. În plus, activitatea de cercetare în domeniu monetar-bancar are, să spunem aşa, spaţiu larg de dezvoltare. De exemplu, poate aprofunda teme care au în vedere monedele digitale ale băncilor centrale, finanţarea descentralizată, cripto-activele, implicaţiile schimbărilor climatice asupra economiei şi sectorului bancar. Aceste noi obiective care s-au conturat în ultimul timp vor fi sau vor putea fi realizate, desigur, într-un orizont mai lung de timp. Dar noi trebuie să menţinem această tendinţă pozitivă, tendinţa pozitivă actuală, şi să avem în minte faptul că orice călătorie, oricât de lungă, începe cu un singur pas”, a spus Mugur Isărescu, la conferinţa anuală BNR – ASE cu tema „Navigând printre crize suprapuse”.
În ceea ce priveşte parteneriatul dintre Banca Naţională a României şi Banca Naţională a Moldovei, el a afirmat că acesta a fost consolidat semnificativ în ultimii ani. Parteneriatul este rezultatul eforturilor Băncii Naţionale a Moldovei de întărire a capacităţii sale instituţionale şi a sistemului financiar-bancar din Republica Moldova, atât prin acordurile bilaterale de cooperare încheiate, cel mai recent semnat în anul 2021, cât şi în special prin proiectele de asistenţă tehnică şi proiectele de twinning finanţate de Uniunea Europeană.
„În cadrul acestora din urmă, Banca Naţională a României a jucat şi joacă un rol central prin experţii care au participat la aceste proiecte şi au împărtăşit colegilor de la Chişinău din experienţa lor. Mai mult, relaţia specială pe care Banca Naţională a României o are cu partenerii din cadrul Băncii Naţionale a Moldovei a primit un impuls suplimentar masiv anul trecut, când, la data de 23 iunie 2022 Consiliul European a acordat Republicii Moldova statutul de ţară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană”, a declarat Mugur Isărescu.
La rândul său, Octavian Armaşu, guvernator BNM, a subliniat parteneriatul durabil, robust şi foarte productiv cu BNR şi a menţionat că instituţia din România a oferit un sprijin constant şi foarte consistent în vederea fortificării sistemului financiar din Republica Moldova şi a alinierii acestuia la standardele internaţionale şi cele ale Uniunii Europene.
@ Umblă ăștia să-i facă pe ce mai mulți producători de vinuri, care să-i asigure menținerea BNR-ismului, ? Băutură oferă și viziuni mai idilice despre activitatea astora de gestionează ,”tendințe economice” , ?
Cu asemenea rezultate exceptionale, Dl Isarescu ar merita un nou spor de mirobolanta de cca 150%!
Toate bancile fug pe aur ! Unde-i aurul romanilor ? In ww1 l-am lasat in „pastrare” la sovietici si nu l-am mai luat inapoi, acum face „Manole” la fel cu inglejii ?
Atat numele de cod Manole cat si numaratorul de cornere Vasilescu pot cumula pensia cu salariile enorme. Normal sa fie fericit, ca lacomii nu se mai satura. De asta a ajuns dolarul de la 16 lei in 1990 la 46.000 lei im 2023, din imensa pricepere !