Pe fondul creşterii numărului de infectaţi cu coronavirus care a depăşit pragul de 2.500 în ultimele zile, autorităţile italiene pregătesc noi restricţii.
În urmă cu 2 luni, în august, Guvernul anunţat că nu ia în considerare noi măsuri de restricţii, motivând că situaţia nu poate fi comparată cu cea din februarie sau martie, când boala se răspândea fără control şi era dificil de găsit şi urmărit persoanele infectate.
De sâmbătă, însă, în Capitală şi în toată Regiunea Lazio, purtarea măştii în spaţiul public a devenit obligatorie.
Ministrul italian al Sănătăţii, Roberto Speranza, a îndemnat populaţia să lupte alte 7-8 luni cu „cuţitul în dinţi” pentru a ieşi complet din pandemie.
Metafora exprimă clar ideea Guvernului italian de a introduce noi restricţii.
Marţi, premierul Giuseppe Conte va cere Parlamentului prelungirea stării de urgenţă până la 31 ianuarie 2021. Termenul ar fi expirat la 15 octombrie.
„Recomandăm să menţineţi o linie comportamentală prudentă. Adică păstraţi distanţarea fizică, folosiţi măştile de protecţie. Spălaţi-vă pe mâini şi, mai ales, evitaţi aglomeraţia”, a afirmat Dr. Giovanni Rezza, directorul Departamentului pentru Prevenţie, Ministerul Sănătăţii.
Dezbaterile pe marginea unui noi decret privesc şi România. Din punct de vedere legislativ, miercuri expiră decretul cu privire la carantina obligatorie pentru persoanele care sosesc din România în Italia.
În prezent, călătorii din România sunt obligaţi să efectueze izolare la domiciliu timp de două săptămâni şi să se supună testului molecular.
În ultimele 24 de ore în Italia s-au înregistrat 2499 de noi pozitivi şi 23 de decese.
Atata ppt, atata stiu, atata fac!, in loc sa investeasca in spitalele de stat dar baga fonduri uriase in cele private care nu sunt eficiente! Citez dintrun articol pe care-l recomand tuturor mai ales marilor capi terorizanti ai conationalilor!,:
„« Cu toții am uitat că poți muri de un accident vascular cerebral, un atac de cord, cancer metastatic, o mulțime de alte lucruri… umanitatea și-a pierdut mințile », spune Laure Farnault hematolog-imunolog”
https://www.smartradio.ro/covid-19-apel-sustinut-de-300-de-cercetatori-opriti-testarea-in-masa-este-o-farsa-toata-lumea-o-stie/
Inca un pasaj:”Pentru doctorul Fouché, Covidul maschează „eșecurile sistemului spitalicesc”. Da, există presiune asupra spitalelor, asupra numărului de medici, paturi etc. explică el, dar această situație nu este nouă, este legată de o investiție insuficientă în spitalele publice în ultimii cincisprezece ani, pentru a promova sectorul privat”.” Asa o fi si in Romania?!
Deci Italia are o populație rezidentă de peste 60 milioane de locuitori și la puțin oeste 2500 îmbolnăviri prelungește stare de urgență. România la sub 20 milioane de locuitori adică o treime din căți are Italia la puțin sub 2500 îmbolnaviri nu ia nici o măsură. Noi pe proprția cu Italia ar trebui să avem Stare de urgență la o treime din peste 2500 cam 900 îmbolnaviri. Și deși avem nu 900 îmbolnaviri ci 2500 am făcut alegeri, avem o brambureală de învățământ și mai vrem alegeri. Dacă domnul Iohannis vrea Guvernul meu morții sunt pierderi colaterale.
Natie de impostori isterici si mincimosi vaicareti ca si noi…..restrictii amenzi, plini de morti si rupti in fund! Suedezii, nemtii calmi si OK.