Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (69 WTA) a fost eliminată luni seara în prima rundă a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, după ce a cedat în două seturi, 6-2, 6-4, în faţa rusoaicei Daria Kasatkina (13 WTA, favorită nr. 12).
Kasatkina s-a impus în mai puţin de o oră şi 20 de minute de joc, ea reuşind 2 aşi şi făcând trei duble greşeli, românca având un as şi comiţând şase duble greşeli.
Rusoaica va juca în runda următoare cu învingătoarea din partida care le opune pe Peyton Stears (SUA, 47 WTA) şi Lesia Ţurenko (Ucraina, 85 WTA).
Kasatkina (27 ani) a obţinut astfel a treia victorie în confruntările directe cu Cristian (26 ani). În 2022, Jaqueline a abandonat în turul secund la Doha, după ce câştigase primul set cu 6-2 şi scorul era 2-2 în actul secund, iar anul acesta, în sferturi la Charleston, Kasatkina s-a impus cu 6-7 (4/7), 6-2, 6-3.
Jaqueline Cristian nu a participat la ediţia de anul trecut a turneului newyorkez, fiind accidentată.
În altă ordine de idei, Ana Bogdan (31 ani, 103 WTA) o va întâlni în primul tur pe olandeza Arantxa Rus (33 ani, 95 WTA), pe care a învins-o în toate cele patru dueluri anterioare. Cel mai recent a avut loc anul acesta, la Cluj-Napoca, în sferturi, scor 3-6, 7-6 (8/6), 7-6 (7/5).
Ana Bogdan a pierdut în primul tur la New York la ediţia de anul trecut, ea nereuşind să treacă de turul al doilea la Flushing Meadows până acum.
Rezultate de luni:
Wang Yafan (China) – Maria Sakkari (Grecia/N.9) 6-2, 0-0 (abandon Sakkari)
Daria Kasatkina (Rusia/N.12) – Jaqueline Cristian (România) 6-2, 6-4
Erika Andreeva (Rusia) – Yue Yuan (China) 6-3, 7-6 (9/7)
Donna Vekic (Croaţia/N.24) – Kimberly Birrell (Australia) 6-4, 6-4.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.