Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a exclus, duminică, posibilitatea ieşirii Greciei din zona euro, informează site-ul agenţiei AGI, potrivit Bursa.
„Există un termen-limită pentru Grecia, dar nu îl dezvălui, nu pentru a evita implicarea, ci pentru a face astfel încât Grecia să nu fie penalizată”, a spus Juncker în staţiunea bavareză Garmisch-Partenkirchen, unde se desfăşoară summitul Grupului ţărilor puternic industrializate.
„Premierul Greciei nu a prezentat încă nicio propunere alternativă, sper să o facă în viitorul apropiat”, a adăugat Juncker.
„Premierul Greciei este un prieten, dar pentru a rămâne prieteni trebuie respectate nişte reguli minime”, a insistat preşedintele Comisiei Europene.