Jeffrey Franks: România trebuie să continue reforma, chiar dacă va avea de suferit

România trebuie să continue reforma sistemului financiar, chiar dacă, pe termen scurt, ţara va avea de suferit. Este îndemnul făcut de şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, într-un interviu acordat postului american CNBC. Oficialul FMI a reamintit cu această ocazie faptul că România intenţionează să negocieze un nou acord „de precauţie” cu Fondul.

De cotidianul.ro - Autor

Jeffrey Franks spune că România are suficiente resurse pentru a depăşi, în câteva luni, problemele financiare. Viitorul acord cu FMI va asigura, la nevoie, şi resurse suplimentare. Negociatorul Fondului este de părere că situaţia s-a ameliorat deja în urma măsurilor de austeritate.

„Toate aceste măsuri pregătesc o situaţie mai sustenabilă în viitor. Aşa că nu amânăm aceste probleme, ci implementăm reforme reale pentru a ne asigura că aceste ţări devin mai puternice”, susţine Jeffrey Franks.

Şeful FMI în România subliniază, însă, că reforma pensiilor şi salariilor trebuie continuată, pentru ca România să-şi reia creşterea economică şi să iasă din criză.

”Este o decizie foarte curajoasă, dar destul de dureroasă pe termen scurt. Dar cred că guvernul s-a gândit: Hai să suportăm durerea acum şi să consolidăm creşterea în 2011”, mai spune Franks.

O misiune a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale s-a aflat în România, în perioada 20 octombrie-1 noiembrie, pentru evaluarea acordului în derulare şi începerea discuţiilor preliminare cu autorităţile române pentru încheierea unei noi înţelegeri. România are un acord de finanţare externă cu FMI, UE şi alte instituţii financiare internaţionale, în sumă totală de aproximativ 20 de miliarde de euro. Până acum, România a primit tranşe în valoare de 11,27 miliarde de euro de la Fond şi de 3,65 miliarde euro de CE.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.