
Președintele Joe Biden a autorizat în secret Kievul să lanseze arme furnizate de SUA către ținte militare din interiorul Rusiei care sprijină o ofensivă împotriva orașului Harkiv din nord-estul Ucrainei, au declarat joi patru oficiali americani, citați de Reuters.
Ukraina poate ataca obiective militare ruse folosind armament SUA
Decizia marchează o schimbare de politică a lui Biden, care refuzase cu fermitate să permită Ucrainei să folosească armele americane pentru lovituri în interiorul Rusiei.
Ambasada Rusiei la Washington și misiunea Rusiei la Națiunile Unite din New York nu au răspuns imediat unei cereri de comentarii.
Oficialii americani, vorbind sub condiția anonimatului, au spus că decizia lui Biden se aplică doar țintelor din interiorul Rusiei, lângă granița cu regiunea Harkov, unde o ofensivă lansată de Moscova pe 10 mai a invadat unele sate.
„Președintele și-a mobilizat recent echipa să se asigure că Ucraina este capabilă să folosească armele furnizate de SUA în scopuri de contrafoc în regiunea Harkov, astfel încât Ucraina să poată riposta forțelor ruse care le atacă sau se pregătesc să le atace”, a spus un oficial american.
Rusia își construiește forțe în apropierea părții de nord a regiunii, dar îi lipsește numărul de trupe pentru a face un impuls major, a declarat joi comandantul superior al Ucrainei.
Razboi inceput din cauza expansiunii NATO la granitele Rusiei…Este simplu si logic, Rusia nu vrea ca Americanii sa puna Baze Militare la Sevastopol, Chisinau, Harkov…Rusilor le este frica de NATO…Daca nu vrei sa pricepi acest adevar elementar, te apuci sa injurii orcii pana iti va veni racheta lor in cap…Nici in 1940 lumea nu credea ca va fi Razboi…
Mai mult, si in anii 1940 foarte multi romani erau de partea lui Hitler….iar acum acesti romani l – au inventat pe Putler…tocmai ei, fanii lui Hitler!!…
Nimic surprinzător Senilul vrea război Mondial.
Acum se desfășoară ce părea inevitabil de mult, adica confruntarea directa. Întrebarea e, va mai fi ca pana acum, adică armata americana va desfășura operațiuni departe iar acasă se va sta în liniște. În epoca rachetelor nu sint sigur, asta știu americanii simpli ?
Un proces mai politizat si mai inflluentat ca asta nu am vazut de multa vreme… Trump e o mare amenintare de s-au luat pt niste nimicuri din trecut. Altii de pe langa el fraudeaza sistemul de vot american si scapa cu basma curata! zeci de ani de nemernicii și ticăloșii, Dupa zeci de ani ,în sfârșit Guzganul Rozaliu a fost condamnat!Donald, un derbedeu cu ifose de Maica Tereza!
In sfarsit, americanii dau dovada ca au Justitie neinfluentabila de politic !LOCK HIM Up
!
Mai cu spor baieti, ce Dumnezeu? Hai ca puteti mai bine.
Pironul este pregatit pentru Putin.In iad se va intalni cu pretenul Gaddafi.Intrucat sunt si copii ce citesc pe acia nu pot descrie modul cum pironul isi face datoria.Atata pot spune;suferinta doar,fara gram de placere.
azinoapte pe la 23:30
am vazut din Bucuresti un meteorit mare,
alb-albastru cu putin verde,
se deplasa de la buzau la brashov, cum ar veni:
daca era o hipersonica d-aia
aia din Sibiu erau mancati!
spectacolu e cam asa,
conteaza doar distantza,
https://www.youtube.com/watch?v=j7X89a531CY
@Marele Urs
,,Deci organizația defensivă de la căști și mănuși, a ajuns la a trimite arme cu rază lungă și cu tancuri și aviație, deci declarat e război NATO-rusia,.. cu NATO in pielea ukrană drept agresor..Are cineva dubii ?,,
Sigur ca ca da DOMNULE Mare Urs ! Este unul Anonim ,care se screme pe forum sa ne convinga ca nu-i asa !
Unde mergem? Biblia spune: „Şi [regele nordului = Rusia începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea (Daniel 11:27)] se va întoarce în ţara lui cu multe bunuri [1945], iar inima lui va fi împotriva legământului sfânt [ostilitate față de creștini]. El va acţiona [mare activitate în arena internaţională] şi se va întoarce în ţara lui [dezintegrarea Pactului de la Varșovia și a Uniunii Sovietice. Un militar rus s-au întors în ţara lor]. La timpul fixat se va întoarce [Rusia își va recăpăta influența pe care a pierdut-o după prăbușirea URSS. UE și NATO se vor destrăma. Multe țări din fostul bloc estic se vor întoarce la o alianță militară cu Rusia]. Şi va intra la sud [acesta va fi începutul războiului nuclear. Detonatorul va fi conflictul etnic (Matei 24:7)], dar nu va fi ca înainte și mai târziu [aceste acțiuni militare nu vor duce direct la un război nuclear. Acest război va începe doar după revenirea „regelui nordului”]” (Daniel 11:28,29). Și numai atunci va fi intervenția directă a SUA și război nuclear la nivel mondial (Daniel 11:30a). Aceasta va fi un măcel reciproc. Va fi folosită o sabie de mare putere (Apocalipsa 6:4).
Păi, de stai căscat, eventual comentezi, dar nu ieși din papuci, cu siguranță nu faci un viitor copiilor și nepoților tăi,.
Cănd lumea „civilizată” este condusă de imbecili infatuați cărora nu le mai ajung miliardele pe care le-au extorcat deja, cam la asta se ajunge. Probabil că s-au plictisit și de droguri și vor să încerce senzații noi…
au tot bombardat.
Că doar n-au folosit borcane de murături sa omoare civilii din Donbas sau Belgorod.
Și tot degeaba !
Unde e MAXIMA CONTRA-OFENSIVA (de primavară) ?
Că parcă Budanov trebuia sa facă plajă în Crimeea, măR🤣g …
In Romania CENZURA in media e mai a dracu ca niciodata…Saitul Cotidianul e o exceptie, poate singura…Intrati oe Hotnews, pe Adevarul pe oricare ziar vreti, veti gasi un COR de strigaturi in favoarea Razboiului…Altceva nu se publica, e cenzurat…De aceea publicul este isterizat in favoarea Razboiului, Asta e directiva trasata de Americani si slugoii lor din Europa….
Europenii astia nu inteleg, de aproape doua secole, cine-i mana la pieire, la macel reciproc. Cand este la mintea cocosului ca oricare ar fi acea forta organizata din spatele unui plan de distrugere a Europei, ea trebuie sa fie ne-europeana!
Geaba chichirez galceava!
A, și rușii au arsenalul cel mai mare din lume de nucleare doar pt a-și face selfie cu el 🤔 bey neomarxistilor sunteți chiar nebuni în frunte cu Bideul vostru
Poate le trimite Putin o nucleară pe casa albă!…
În sfârșit o veste buna! Sa înceapă și Rusia sa și-o ia la Babarnache !Asa ceva,demult trebuia aprobat.Liber la babardit orci.Sa nu ramana nici de samanta.
Adică trupelor speciale din ….stiti de unde, ca s au făcut afirmații publice.
se apropie razboiul european si mondial….
Cand ai o datorie de 33.000 ( treizeci si trei de mii ) de miliarde de dolari , cum scapi de ea ? Ati ghicit . Prin razboi , adica totul sau nimic . Periculoasa si perversa logica in defavoarea majoritatii populatiei planetei , ce-o mai ramane din ea . Doamne fereste , dar asta urmeaza .
Babaetz, stati flexati, pana acum era pe sestache, adica sanchi nu stia nimeni. Incepe! Si va fi cu strigaturi.
Incepe exodul romanilor din tara. Urmeaza prabusirea pietei imobiliare.
Asta e cum ar veni, e declarație de război,. Deci rusul de e atacat in propriul teritoriu are dreptul de a pune mîna pe orice fel de arme vrea și are.. Deci organizația defensivă de la căști și mănuși, a ajuns la a trimite arme cu rază lungă și cu tancuri și aviație, deci declarat e război NATO-rusia,.. cu NATO in pielea ukrană drept agresor..Are cineva dubii ?
Pai, pana cand mai era sa suporte americanii joaca asta de-a razboiul? Ei VOR RAZBOI ADEVARAT, ca atata stiu si atata sunt capabili.