SF Politic – Joe Biden l-a sunat pe Ion Cristoiu la miezul nopții

Acum, știi, l-a sunat. Pe bune. A vorbit cu cei de la CIA, CIA s-a băgat pe fir și el l-a sunat. Simplu, atât de simplu. În lumea de azi totul e extrem de simplu, zi tu că nu-i așa. Pui mâna pe telefon și suni pe cine ai tu chef de pe planeta asta ridicolă și tristă. Așa că l-a sunat la miezul nopții, pe bune, chiar că l-a sunat. Uite-așa l-a sunat, să-l ia la întrebări. Joe Biden l-a sunat pe Ion Cristoiu, ce te miri?!

A pus mâna pe telefon, el, președintele Americii, și l-a sunat pe Ion Cristoiu. Alo? A zis Ion Cristoiu cu accentul lui cam peltic, ăla, accentul, haiosul accent. Și s-a bucurat, adică a zâmbit larg, cu zâmbetul lui parșiv cu care aburea fetele de la Scânteia Tineretului, tovarășele fete, adică. Joe Biden încă nu zice nimic, răsuflă rar. Ion Cristoiu îi dă înainte cu zâmbetul lui larg, crede, ah, ce eroare, da, Ion Cristoiu crede că e Moscova la telefon. Și zâmbește. Băi, frate, poți pricepe, Ion Cristoiu crede că e Moscova la telefon și zâmbește larg ce zâmbește. Acum, exact în minutul ăsta, Joe Biden, președintele Americii, zice, bă, Cris, mâncați-aș! Acum, desigur, vrăjmașul Paulian Ionescu o să zică, vezi bine, că Joe Biden crede că l-a sunat pe Cris Norman. Dar lasă-l pe vrăjmașul Paulian Ionescu, ne ocupăm noi de el mai târziu.

Așa, unde rămăsesem?! Aha! Joe Biden zice, bă, Cris, mâncați-aș, ce-ai tu cu noi, mă, cu americanii!?! La faza asta Ion Cristoiu râmâne interzis și dă să închidă telefonul. Dar ți-ai găsit! CIA îi ține telefonul deschis împotriva voinței lui, a voinței telefonului. Prin niște câmpuri electro-galactice foarte puternice. Asta e! Nu te joci cu CIA! Și Joe Biden îi dă nucleara lui Ion Cristoiu, de numa’, numa’. Și zice Joe Biden, bă Cris, ce pușca mea (ce pușca mea atomică, n.n.) vrei tu de la noi, de la americani?! Și Ion Cristoiu, văzându-se încolțit, o dă, ca la Cristache, pe Youtube. Youtube ție, Youtube mie.

Că Rusia a redevenit cea mai mare putere a lumii din cauza lui, a lui Joe Biden. Joe Biden, râde în hohote, bă, Cris, mâncația-aș, hai că mă faci să râd în hohote! Și dă-i caterincă, să vezi ce-a fost la gura lor, nici nu poate suporta hârtia. Acu’, ce să zicem, Ion Cristoiu o tot caută cu lumânarea, frate. O căută și dă peste ea când se-așteaptă el mai puțin. Păi să vezi ce-o să fie când Joe Biden o să-l sune pe George Simion. Sau pe Gheorghe Pipera. Sau pe Andrei Marga, ce caterincă geostrategică, frate, o să ne râdem ca zevzecii. Asta e, Ion Cristoiu a luat pleazna, nici aucum nu și-a revenit, pot să jur.

Cam asta e cu, vezi tu, comunicarea vălurită în epoca modernă. Sigur că ne putem întreba dacă nu cumva textele, fie ele şi aleatorii, nu sunt pentru un observator cântecul de sirenă al Comunicării. Aceasta după ce ne vom fi întrebat asupra Comunicării fie ca autoritate, fie ca expresie spaţială sau spaţio-temporală. O întrupare a neutrului sau manifestare a nefiinţei. Dacă ar fi vorba de autoritate atunci raporturile noastre ar fi de subordonare, de confruntare sau de cooperare cu autoritatea în esenţa ei sau cu o parte din ea. Insurgenţa noastră ar fi într-un asemenea caz nu lipsită de comic. Autoritatea ar reprezenta pur şi simplu textul în întregul lui dat nouă spre interpretare sau doar spre a fi contemplat. Am putea bănui că şi privim un asemenea text, că trecem pe lângă el în fiecare zi sau că suntem chiar propoziţiile lui.

Ce ar fi Comunicarea? Doar înfăşurarea unui text, abstragerea lui într-o propoziţie finală, un act textual ultim rămas, dăruit, uitat, livrat lumii spre interpretare?! Să se reducă existenţa umană doar la lectura acestui tulburător text înfăşurat, ascuns în volutele spaţio-temporale?! Căci fie furnică, fie filozof, înjghebările organice în care pâlpâie o scânteie spirituală nu par a avea ca fundamentală îngurgitarea unor porţiuni de spaţiu, mici îngrămădiri de molecule sau celule palpitând sub varii forme colorate viu, atrăgător. Masticaţia nu pare a fi sensul ultim, deşertăciunea deşertăciunilor.

A te adăposti de furtună nu pare a fi demersul către reflecţie. A strânge recoltele sau a juca la ruletă pare la fel de fad, de neimportant. Interpretarea Comunicării, iluzorie. Numai gândul de a putea interpreta în întregul ei Comunicarea i-ar face pe unii să râdă iar pe alţii să ridice eşafodul în grabă. Cătuşele ar zornăi iar forţele de ordine s-ar grăbi să aducă bineînţeles calmul pe străzi. Căci mulţimile, pe deplin înfiorate, aşteaptă miracolul descoperirii, aşteaptă un semn al Comunicării. Ea se încăpăţânează, se lasă greu, se vrea curtată. Ca şi cum ar fi o persoană. Dar nu e persoană.

După unii ar fi concept. După alţii un puseu filozofic, o himeră. Nici n-ar avea trup. Unii se căznesc s-o înregimenteze, alţii o pun în operă în vremelnice grupări cenacliere. Alţii valsează cu ea. Alţii o terfelesc. Alţii se împăunează cu ea. Fac rabat de la normă. Încalcă diverse convenţii. Aflarea ultimului, aflarea Comunicării trece arareori drept virtute. Pare mai degrabă nebunie, rătăcire, Vinovatul sau cel fără de minte e adus spre judecata oamenilor, spre oprobiul lor, rareori spre iertarea lor.

În asemenea ipostaze, conformismul şi conservatorismul jubilează. Aflarea Comunicării e suprema libertate. E spiritul liber, neîncătuşat, insurgent, violent. Spiritul liber violentează Comunicarea părând a vrea s-o ia cu orice preţ în stăpânire. Tocmai de aceea cu virulenţă purcede la citirea semnelor şi interpretarea lor, tocmai de aceea totul este text, fie autostradă, fie supernovă, fie muzică de film.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.