Secretarul de stat american John Kerry va efectua săptămâna aceasta o vizită la Paris pentru a-și exprima solidaritatea după atacurile teroriste din Franța.
„Niciun act de teroare, nici două persoane înarmate cu puști AK-47 și nici luarea de ostatici într-un magazin alimentar, nu vor fi niciodată o piedică pentru cei angajați în marșul libertății”, a spus Kerry, precizând că va pleca joi, iar vineri va fi Paris pentru discuții cu autoritățile franceze după atacurile jihadiste care s-au soldat cu 17 morți.
Oficialul american a explicat că dorește „să arate legătura existentă între SUA și cel mai vechi aliat al nostru”, conform AFP.
„Relația cu Franța nu ține de un anumit moment sau de o anumită zi. Aceasta este o relație continuă având rădăcini adânci în ceea ce privește valorile comune, în special libertatea de exprimare”, a afirmat secretarul de stat american într-o conferință.