Joncțiune între gazul Mării Negre și conductele cu Ucraina

Transgaz va construi un interconector între gazoductul Tuzla-Podișor și conductele de tranzit dobrogene Tranzit 2 și 3, pentru care

Joncțiune între gazul Mării Negre și conductele cu Ucraina

Transgaz va construi un interconector între gazoductul Tuzla-Podișor și conductele de tranzit dobrogene Tranzit 2 și 3, pentru care

 

Transgaz va construi un interconector între gazoductul Tuzla-Podișor și conductele de tranzit dobrogene Tranzit 2 și 3, pentru care cere acum acordul de mediu.

 

Tuzla-Podișor este autostrada evacuării gazului din Marea Neagră în SNT, și pe unde va începe să se pompeze gaz de către Petrom și Romgaz din 2027. T2 și T3 sunt conducte de gaze ce unesc sistemele de transport ale Ucrainei și Bulgariei, prin România. Pe aici au trecut istoric gazele rușilor către sudul Europei, dar fluxul lor s-a oprit în urmă cu aproape un deceniu.

În acest moment, pe aceste conducte de tranzit trece ocazional gaz, însă doar pe un singur sens, de la noi către Ucraina, în fapt, via noi și Bulgaria, pentru că gazul are ca sursă Turcia (unde posibil să fie chiar de proveniență rusească – așa numitul amestec turcesc) și Azerbaijan.

În urma unor investiții de zeci de milioane de euro făcute de Transgaz, pe conductele de tranzit s-a creat reverse flow-ul, adică gazul poate circula și în sens invers, către Ucraina. Practic, pe aici se poate aproviziona Ucraina cu gaze.

„S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A., anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul: „CONDUCTĂ DE INTERCONECTARE ÎNTRE COTGN DN1200/DN1000 TUZLA-PODIȘOR ȘI CONDUCTELE ISACCEA-NEGRU VODĂ T2 (DN1200) ȘI T3 (DN1200), ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICĂ ȘI ÎMPREJMUIRE”, propus a fi amplasat în județul Constanța, comuna Amzacea, satul Casicea”, este anunțul postat de Transgaz pe site-ul propriu Anunț public privind depunerea solicitării acordului de mediu | Transgaz.

Din 2027, gazul din Neptun Deep va intra în SNT, însă extracția la capacitate maximă se va face din 2030. La acel moment, 7-8 miliarde de metri cubi vor ieși din Marea Neagră, adică aproape de producția noastră totală din prezent – 9 miliarde metri cubi. Această producție suplimentară excede cu mult consumul nostru din prezent – 10 miliarde metri cubi, așa că exportul s-ar justifica.

România are însă în construcție mai multe termocentrale pe gaze de mare capacitate (Ișalnița, Mintia, Turceni, Craiova, Constanța, București), care ar dubla consumul actual, după cum a susținut directorul Transgaz, Ion Sterian. Acesta preciza, acum un an, că nu doar că extracția gazului din Marea Neagră nu va susține total consumul României de peste câțiva ani, dar vom mai avea nevoie și de importuri. În aceste condiții, am putea avea nevoie de toate gazele ce vor fi extrase din Marea Neagră, și nu să le trimitem la export

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. De vină sînt frații de peste Prut și românii dezrădăcinați, că ce-s toți ziși slavi, sau nu din Ucraiiina nu cei ce ne pun preț mare pe bogățiile pămîntului cu tot felul de minciuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate