Joseph Biden refuză să depună mărturie

Fostul vicepreşedinte american, Joseph Biden, favorit pentru a fi candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial din Statele Unite, a declarat că nu va accepta să fie audiat în Senat în cadrul procedurii pentru demiterea preşedintelui Donald Trump.

Joseph Biden refuză să depună mărturie

Fostul vicepreşedinte american, Joseph Biden, favorit pentru a fi candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial din Statele Unite, a declarat că nu va accepta să fie audiat în Senat în cadrul procedurii pentru demiterea preşedintelui Donald Trump.

Fostul vicepreşedinte american, Joseph Biden, favorit pentru a fi candidatul Partidului Democrat în scrutinul prezidenţial din Statele Unite, a declarat că nu va accepta să fie audiat în Senat în cadrul procedurii pentru demiterea preşedintelui Donald Trump.

Joseph Biden a precizat că va refuza să depună mărturie în Senat chiar şi dacă va fi citat ca martor. Donald Trump este suspectat că a cerut Ucrainei lansarea unei investigaţii privind activităţile lui Joseph Biden şi a fiului acestuia, Hunter Biden. Donald Trump a fost inculpat de Camera Reprezentanţilor, iar procesul urmează să se desfăşoare în Senat.

Într-un interviu acordat publicaţiei Des Moines Register, Joseph Biden a argumentat că audierea sa în Congresul SUA ar distrage atenţia de la procedura împotriva preşedintelui Donald Trump, întrucât presa şi-ar îndrepta atenţia asupra sa.

„Despre ce ar relata presa? Aţi scrie timp de trei săptămâni despre orice am spus eu. Iar Trump ar scăpa. Presa face mereu aşa, şi nu glumesc”, a declarat Joseph Biden.

Mitch McConnell, liderul grupului republican din Senatul SUA, a declarat că ar prefera ca procesul în cazul preşedintelui să se desfăşoare fără martori, deşi Donald Trump şi alţi politicieni republicani au cerut audierea lui Joseph Biden şi a fiului acestuia, Hunter Biden.

Donald Trump, preşedintele SUA, a declarat în urmă cu câteva zile că este într-o „poziţie foarte bună” înaintea procesului din Senat privind demiterea, afirmând că politicienii democraţi l-au tratat „foarte incorect”, dar va fi susţinut de liderii republicani. „Sunt într-o poziţie foarte bună. Avem majoritate. Totul depinde de Mitch McConnell, este un tip bun şi foarte corect”, a afirmat Donald Trump, notând că liderul grupului politic republican din Senat „poate face orice vrea”. Liderul de la Casa Albă a catalogat-o drept „disperată” pe Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor. „Ea urăşte toţi oamenii care au votat cu mine şi cu Partidul Republican. Unii oameni cred că ea nu ştie ce face, mulţi oameni cred acest lucru. Liderii democraţi m-au tratat foarte incorect, iar acum vor corectitudine în Senat”, a subliniat Donald Trump, inculpat în Camera Reprezentanţilor în vederea demiterii.

Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a decis inculparea preşedintelui Donald Trump pentru abuz de putere şi obstrucţionarea Congresului. Donald Trump este suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. Cazul va ajunge în Senatul SUA care, după un proces, va stabili prin majoritate de două-treimi dacă Donald Trump este vinovat sau nevinovat. În cazul în care Donald Trump va fi găsit vinovat, va fi destituit. Demiterea preşedintelui Donald Trump este improbabilă în contextul în care Partidul Republican deţine majoritatea în Senatul SUA.

Distribuie articolul pe:

15 comentarii

  1. @Corector: daca asta-i rolul lui Sanders bravo lui! Democratii (= national socialistii) americani n-au decât sa crape. Marx spunea de comunism ca va apare ÏNTR-O TARA DEZVOLTATA. Ïn Rusia niciodata nefiind „comunism”. Anarhie, la început (la etapa „franceza”, Trotski, a Revolutiei Bolsevice), pe care Stalin o opreste prin industrializare si cooperativizare (lumea având, ce putin, ce sa manânce. Locuinte pe masura, la oras, însa, nu. Nici azi. Colocatia fiind un obicei: mai multe familii chiar, nu numai persoane, într-un singur apartament – mai mare, daca ai noroc, si mai mic, daca n-ai. Vezi Putin. Dintr-o familie de colocatari). Nu stiu, de altfel, ce-au pazit, de la 1917, si-n afara lui Stalin, liderii URSS (pâna la disolutia conglomeratului). La fel alora americani, dupa WW2, mai ales (cu aia 55 de milioane de cersetori si fara adapost din tara. Pe care, bine-nteles ca „marxistul” Sanders nu-i vede). Mircea Diaconu: a fost deputat european.Si-a prins gustu’. Nu-l uita nici pe Reagan, în SUA. Cred ca la asta s-a gândit si Diaconu, personal, fara sa-i fi dat cineva concursul si fara sa i-l fi oferit, el, cuiva. C-un partid care sa-l sustina, însa, Diaconu înca poate ajunge departe. Nimeni necerându-le socoteala nici altor deputati (ba chiar si comisari) europeni de ce-au facut în timpul mandatului. Diaconu, cel putin, era prezent în hemiciclu. Fata de Johannis : banii publici pe ruta Bucuresti-Sibiu (de week-end), pe pârtiile de ski, în strainatate, si România-n faliment (din cauza tuturor, dupa ’89, si-n principal, a lui Roman Petre, Catarama, Coposu, agentul MI6, Isarescu Mugur, Nastase Adrian, Ponta Victor si clicile).

  2. Mie imi este foarte clar,si trump si biden se cunosc foarte bine si facaturile lor,ca,nuuuu,asa-i in politica,numitorul comun fiind monney!Amandoi umbla cu”cioara vopsita”,e o expresie la noi fara alte interpretari decat ca,caraie mult si spoiala aferenta caraielii!Cert e ca e putred in tocmai fief-ul democratiei si asta,auch,doare al naibii pe americanu’de rand!Nu au bula lor in care isi arunca acuze si-s arata”majoritatile”,astea nu mai conteaza cand la nivel de presedinte si vice planeaza coruptia!E un bull shit total si daca nu-l vidanjeaza,nu-mi ramane decat sa ma uit la triburile zulu,aia „afumatii”saracii din Amazon,macar ele sunt empirice!Nu ma mira,nimic insa,avem infractorul nostru reales de o gloata caruia ii plac penalii dovediti de instanta de fals si uz de fals,abuzurile,panaramele!In SUA,pentru mine e clar,desi vad unele sondaje,trump e finnish iar biden expirat!Observ,insa ca peste tot exista o lipsa acuta de lideri adevarati si penurie de „politichisti gonflabili”!AUTSIDERII NU MAI PREZINTA INTERES,NICI MACAR PENTRU EI,NICI PENTRU CAUZA,NICI PENTRU „CHALLENGE”!Asa ca,o’m videa dupa REVELION,cata democratie respira SUA,ca audiere dupa perdea,fara martori,suna cam putinist!

  3. @Corector : Eu privesc lucrurile personal si din Europa, nu din SUA. Trump îmi convine perfect, deocamdata. Bloomberg : stiu c-a fost un primar laudat al NY : a contruibuit la scaderea delincventei. Apropo, la fel lui Giuliani, care si el a fost primar al NY, cu aceleasi metode brutale si mai si ajutându-l pe Bloomberg s-ajunga primar al aceluiasi oras. Giuliani fiind în post la 11 septembrie 2001, World Trade Center, si facându-se remarcat pentru gestiunea crizei. Bloomberg: singurul challenger serios al lui Trump. Cu conditia de-a fi sustinut de-acelasi… Giuliani. Peste 5 ani, poate. La anul, însa, nu. Madam Obama : stiu ca presa Soros îi face-o curte nebuna. Si mai stiu ca nu pot s-o sufar. Tiranica si discrimnatorie. Cu barbatu-su-n protap. Care sa reia de unde-a lasat si Siria, si Ucraina, cu genocidele si ura, ruinele pe care le-a produs acolo. Bernie Sanders. „Comunistoid”, într-adevar, comunist pur-sânge (à la Marx, Revolutia de la 1848 si „PROLETARI din toate tarile, uniti-va!”+ lupta pentru drepturile sociale + el însusi, intelectual SARAC) nefiind în stare (si nu numai din cauza bolii sau a vârstei, ci fiindca demagog, împarat gol: NICIODATA NICI O VORBA despre aia peste 55 de milioane de cersetori si fara adapost ai SUA. Parte a ultimilor, desi muncesc. Nu-i „evreu”. E demagog. Un „evreu” s-ar apuca de lucruri concrete: o fundatie pentru saraci, de pilda, nu vorbe, vorbe, vorbe … goale. Narcisic. Fata de Giuliani. Si la Casa Alba, între Trump si Bloomberg, Trump. „Evreul”.

  4. @Ileana Rollason:mai vorbim,dar asta e miza Biden este expirat din clipa asta,Trump i-a administrat o lovitura decisiva!Deocamdata,in afara de Biden, sunt numai ciurucuri candidati de la somaleze islamiste la miliardari evrei de 1,5 m.inaltime, ca Michael Bloomberg care,ca primar in NY a permis Politiei sa te ridice de pe strada, daca nu ii placeau ochii tai!Sau comunistoidul de Bernie Sanders,evreu smecher care face pe bolsevicul,dar are o avere si o casa cum nu au actorii de la Hollywood!
    Madam Obama e singura care poate reprezenta PD in alegeri,fara sa il scindeze si sa piarda glorios in fata lui Trump!

  5. Joseph Biden si-a terminât cariera politica daca refuza audierea !

    Daca accepta audierea, trebuie sa spuna despre afacerile fiului în Ucraina si România !

  6. Adorabil. Coruptu’. Si vrea s-ajunga presedintele SUA. Nu-i ajunge câte-a facut pâna-acuma (în complicitate cu Obama, inclusiv). @Corector : si Michelle Obama sa devina catindata Partidului … Democrat în acelasi fel cu Hitlery?

  7. Deci la președintele Tramp dacă nu s-a prezentat la Camera Deputaților e “obstrucționarea justiției”. La ex vicepreședintele Biden refuzul este firesc probabil un drept democratic. Cine a vazut la TVR și alte televiziuni srăine ce se difuzau în aniii 80, 90 interpelările din Comisiile de anchetă din Parlamentul SUA petrecute anii 60, 70 catre înalți funcționari își dă seama ce au ajuns și la americani comisiile de anchetă si Parlamentul. Din păcate pe canalele TV, informarea și educarea populației a ajuns să fie stâlânită de nevăzutul miliardar orădean nu mai prezintă nimic din acele inregistrâri. Televiziunille acestuia sub pretextul prezentârii celui de al doilea râzboi mondial ne prezintă obsesiv, zilnic, minute în șir Imagini cu Hitler și monștrii din anturajul lui. Emisiuni de cum funcționează parlamentarismul la alții și cu răspundeau șefi CIA și FBI și alți înalți funcționari fară echivoc la Comisii nu se mai dau. Acum Democrația e ceva dictat și lumea nu trebuie să știe prea multe.

  8. Tovarasa Nancy Pelosi s-a imbatat ( din nou ) la locul de munca – Congresul US – si a iesit plingind isteric pe scari blestemindu-l pe Coruptul Joe Biden si Clanul Clinton care au distrus Partidul ( democrat ). Un Grup numeros de Hombres Latinos ilegali in America de 3 generatii au inceput s-o fluiere si s-o injure scandind puternic intr-o Engleza Impecabila „Ernie Bro for President”.
    Liderul Republicanilor Onorabilul Mitch McConnell doreste sa-l angajeze Consilier pe Judecatorul Toni Grebla pe perioada audierilor din Senat pentru a Salva onoarea Imparatului Donald J Trump. Tovarasa Nancy Pelosi va fi deportata in Siberia impreuna cu familia.

  9. Biden ar trebui sa raspunda cum l-a pus pe fiu-sau mare goanga la Kiev, cu un salariu pe care ucrainenii de rind nici nu il pot concepe… Ar trebui sa raspunda daca asta nu se cheama coruptie… Adica sa raspunda pentru ce a facut, nu pentru gargara anti-Trump, in care democratii din Congres s-ar ineca sobolaneste daca l-ar aduce la audieri pe batrinul milionar uns cu banii unei tari rupte-n fund, in timp ce el era ditamai vicepresedintele SUA.

  10. Curat democrat! Asta și ambasadorii nesimțiți de pana acum ai SUA ne au dat noua lecții de democratie. Visul american: mintiti, înselati și furați din alte tari cât puteți, inclusiv inteligenta vie! ?

  11. Ce vrajeala! Asta nu stie cum sa-si mai ascunda afacerile oneroase din Ucraina. Si … din vecinatatile Ucrainei, nu?!

  12. tot circul democrat este facut de fapt sa il determine pe Biden sa se retraga din cursa prezidentiala in favoarea doamnei Obama.aleasa cupolei financiare a SUA!

  13. „Despre ce ar relata presa? Aţi scrie timp de trei săptămâni despre orice am spus eu. Iar Trump ar scăpa. Presa face mereu aşa, şi nu glumesc”, a declarat Joseph Biden.

    CE POLITICIAN RAFINAT! Hai sictir!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.