Judecătoarea Florica Roman: ”A atacat procurorii, colegii săi, care au citat-o perfect legal…”

Florica Roman, judecător la Curtea de Apel Oradea, vorbește într-o amplă postare pe blog despre cazul Laurei Codruța Kovesi, acuzată de luare de mită, mărturie mincinoasă și abuz în serviciu.

Magistratul consideră șocantă și ipocrită reacția fostei șefe a DNA, despre care spune că acum se victimează și contrazice lucruri pe care le afirma doar în urmă cu câteva luni.

Redăm mai jos, integral, postarea Floricăi Roman: 

In seara zilei de 13.02.2019, dupa ora 21:00, toate posturile tv au vuit despre informatia ca fostul procuror sef al DNA Laura Codruta Kovesi a fost citata in calitate de suspect, pentru data de 15.02.2019, la Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie.

Diferit de modul cum astfel de citari erau aduse la cunostinta publicului pe timpul cand DNA era condus de catre Laura Codruta Kovesi, de data aceasta anuntul citarii a fost facut public de insasi fostul procuror sef DNA.

Aceasta, la circa o ora dupa ce a fost citata oficial de un politist, dupa cum ea insasi a spus, a ales de buna voie sa aiba o serie de interventii publice in care sa anunte ca a fost citata in calitate de suspect. Infractiunile pentru care a devenit suspecta, tot din spusele acesteia, sunt abuz in serviciu, luare de mita si marturie mincinoasa.

Intrebata de jurnalistii din emisiunile pe unde a intervenit telefonic care crede ca este motivul pentru care a fost citata acum, aceasta a declarat ca este o victima a campaniilor de denigrare din presa, care s-au pus in miscare impotriva ei, si ca “jurnalistii stiau dinainte de acest demers”.

Repet insa detaliul esential: fostul procuror sef DNA Laura Codruta Kovesi a fost citata oficial de Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie, iar aceasta a ales de buna voie sa faca publica citatia.

Presa a preluat masiv declaratiile publice ale procurorului Kovesi, precum si apararile acesteia, in care se victimiza ca cineva incearca sa-i submineze obtinerea unui post de procuror european.

Culmea este ca fostul procuror sef DNA Laura Codruta Kovesi se plange nu despre “cum” a fost citata, ci “de ce” a fost citata la Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie, sectie de la care NU s-a scurs in presa nici o informatie despre aceasta citatie.

Modul legal si discret in care a actionat Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie este contrar modului in care proceda frecvent DNA sub conducerea fostului procuror sef Laura Codruta Kovesi, cand se scurgeau informatii din dosare in presa iar persoana afla din ziare ca e subiect al unei investigatii penale ori ca are calitatea de suspect.

Stiu despre aceasta practica abuziva a DNA, de sub conducerea fostului procuror sef Laura Codruta Kovesi, pentru ca eu insami am aflat din presa ca sunt cercetata penal cu 8 luni inainte de a mi se aduce oficial la cunostinta acest fapt. Impreuna cu mine au mai fost cercetati inca 3 judecatori in acel dosar. Ulterior, dupa ce am fost trimisi in judecata iar dosarul a fost restituit la DNA pentru grave vicii de procedura, toti 4 judecatorii am primit clasare pe motiv ca “fapta nu exista”.

In perioada in care citeam in presa despre ancheta la adresa noastra, am facut cereri la DNA, inclusiv la fostul procuror sef Kovesi, pentru a vedea dosarul ori a fi audiati, cereri care ne-au fost respinse.

Cumparam presa oradeana pentru a vedea ce se mai intampla nou in dosarul care ne privea.

In toata acea perioada, terfeliti continuu in presa pentru fapte care nu ne-au fost aduse la cunostinta, eram dati ca exemplu de coruptie in justitie. Dupa ce am fost trimisi in judecata, dosarul nostru a fost mentionat in bilantul anual al DNA ca mare reusita a combaterii coruptiei din justitie.

Nici dupa ce abuzurile din acest dosar au fost constatate de instante, insa, si nici dupa ce chiar DNA a dispus clasarea dosarului in care am fost inculpati, presa mainstrem nu a vorbit despre abuzurile sau intimidarea judecatorilor din acest caz, dupa cum nici DNA nu a dat vreun comunicat cu privire la faptul ca a dispus clasare fata de 4 judecatori pe care i-a anchetat si trimis in judecata pentru fapte care nu au existat.

Inregistrarea cu cei 5 procurori DNA Oradea, facuta publica in ianuarie 2019, a demonstrat ca sub conducerea procurorului sef Laura Codruta Kovesi procurorii DNA Oradea complotau cum sa intimideze judecatorii prin dosare penale contrafacute pentru a “intra frica in ei” si a obtine, astfel, doar solutii favorabile DNA.

Kovesi se plange acum ca este o victima, ca dintr-o data procurorii au devenit dusmanii ei, ca se incearca discreditarea ei, ca este sabotata sa nu ocupe o functie in parchetul european.

Doar cu cateva luni in urma, insa, procurorul Kovesi sustinea sus si tare ca procurorii actioneaza doar in limitele legii, ca sunt si trebuie sa fie independenti, ca nu exista anchete facute la comanda si ca oricine contesta independenta si impartialitatea procurorilor trebuie sa fie sanctionat de CSM pentru ca ataca independenta justitiei in ansamblul sau.

Spre deosebire de modul de lucru al DNA din perioada in care era condusa de fostul procuror sef Laura Codruta Kovesi – cand cei cercetati de DNA aflau din presa acuzatiile, cand erau luati cu sirene si catuse de acasa din fata familiei la crapatul zorilor, cand erau inculpati pe denunturi smulse prin santaj ori pe probe administrate “cu spijinul SRI” –, Sectia pentru Investigarea Infraciunilor din Justitie i-a trimis o citatie discreta, personala, pe care domnia sa a ales sa o faca publica.

Fostul procuror sef DNA Laura Codruta Kovesi, dupa primirea citatiei, a ales sa se victimizeze. A abdicat de la principiile pe care le-a clamat constant, privind independenta procurorilor, lupta anticoruptie, declaratii in care sustinea ca suspectii, inculpatii si condamnatii penali ataca justitia prin faptul ca critica, comenteaza, contesta acuzatiile care li se aduc.

Fostul procuror sef DNA Laura Codruta Kovesi a atacat procurorii, colegii sai, care au citat-o perfect legal si, in acelasi timp, discret.

Brusc, sistemul judiciar care era socotit de fostul procuror sef DNA Kovesi fara pata, iar orice critica la adresa acestuia era socotita ca o aparare a “penalilor” ori un atac la independenta sa, a devenit un sistem abuziv, care alege “tinte” si foloseste anchetele penale pentru a-i indeparta pe “nedoriti”.

Toata aceasta schimbare fundamentala de perceptie se datoreaza faptului ca doamna Kovesi a fost ea insasi citata ca suspecta intr-o ancheta penala. Culmea absurdului este insa faptul ca, in cazul sau, procurorii chiar au procedat profesionist, dispunand citarea discret, conform Codului de procedura penala.

Pentru cei fara studii juridice, este important de stiut ca procurorii au obligatia de a dispune efectuarea in continuare a urmaririi penale fata de o persoana, care dobandeste calitatea de suspect, atunci cand “există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală” (art. 305 alin. (3) CPP) . Obligatia aceasta a procurorilor se aplica si in cazul doamnei Kovesi.

Fostul procuror sef DNA putea actiona in continuare demn si profesionist, mergand pur si simplu la parchet pentru a da o declaratie care sa lamureasca acuzatiile ce i se aduc. Aceasta a ales insa aceeasi conduita pe care a avut-o si ca procuror sef DNA, a iesirilor publice galagioase, a victimizarii, pentru ca, in zgomotul general creat, cetatenii sa nu vada adevarul.

Iesirea publica a fostului procuror sef DNA Laura Codruta Kovesi arata ca aceasta chiar crede orwellian ca este mai egala ca altii in fata legii. Ca ea nu poate fi trasa vreodata la raspundere deoarece tot ce a facut este de necontestat, pentru ca ea a luptat cu coruptia iar orice altceva este subsidiar, chiar si incalcarile grosolane ale legii pe care le-a facut in numele luptei anticoruptie, devenita ideologie.

Pentru ideologi nu conteaza realitatea si oamenii, ci doar utopiile in care cred.

In numele acestei anticoruptii ridicata la rang de ideologie de catre Kovesi si adulatorii ei din presa, politica, ambasade ori ONG-uri, s-au facut victime umane, oameni obisnuiti, necunoscuti publicului larg, anonimi, dar reali, pe care i-a distrus sistemul promovat de fostul procuror sef DNA Laura Codruta Kovesi.

Acele victime “colaterale”, cum le numea Dan Tapalaga, nu au reprezentat vreodata pentru acest sistem odios decat esecuri sacaitoare pe care statistica triumfalista a DNA a incercat sa le camufleze, sa le minimalizeze, sub eticheta de “achitari sub media europeana”.

Diferenta este ca anchetele penale din celelalte tari europene nu sunt la fel cu anchetele facute de DNA, pe vremea cand institutia era condusa de Laura Codruta Kovesi, cu zornait de catuse, umilirea publica a celor anchetati, incalcarea grosolana a legii de catre procurori si multe altele.

Ca si oricarui calau sau tartor, insa, care a crezut ca detine puterea absoluta pentru eternitate, problema fostului procuror sef DNA Laura Codruta Kovesi este ca nu ii vine sa creada ca poate fi trasa vreodata la raspundere pentru ceea ce a facut. Eu ii spun sa aiba incredere in justitie, deoarece nimeni nu este mai presus de lege. Nici chiar domnia sa”. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 20
Author

19 Comentarii

    • Probabil ai vrut sa spui „aceeasi moneda”.
      Insa, de fapt, nu este deloc aceeasi moneda. Cand Comisia de la Venetia a recomandat neinfiintarea unei asemenea sectii, avea exact acest lucru in vedere: ajung magistratii sa fie judecati de politicieni (cata vreme ministrul, un politician, numeste seful sectiei de investigare a magistratilor). Judecatoarea Florica Roman nu a fost NICIODATA judecata de cineva numit de un om politic. Asa ar fi trebuit sa si ramana justitia, independenta de politica. Ne indepartam de Europa si semanam tot mai mult cu Turcia. Asta ar trebui sa o stie si judecatoarea Florica Roman…

    • Locul ei este alaturi de Visinescu. Oricum n-o sa recunoasca nimic. Probele adevarate trebuie sa vorbeasca.

    • ena nesimtito dar infractoarea penală cum a fost numită, nu politic? Ticăloșilor!

    • @ena – Nu, zau! Dar pe Kovesi cine a numit-o? Cine a cultivat-o? Cine a carmit-o cum a vrut? Papa Pius, nu? Comisia de la Venetia nu a recomandat nimic in legatura cu sectia de investigare a coruptiei in randul magistratilor (sau cum s-o fi numind ea). Si-a dat cu parerea despre. Asa ca las-o jos ca macane. Politicienii nu judeca in sensul activitatilor din Justitie. Judecatoarea Florica Roman a fost trimisa in judecata pentru ca asa au vrut muschii DNA-ului care, ce sa vezi?, era condusa de? ….. de? ….. asa-i! De Kovesi. Si poate ne explici cand si cum dracu, dintr-o data, peste noapte, Justitia a devenit dependenta de politica. Dar cand madam Macovei si ciuma portocalie au modificat legile Justitiei prin asumarea pachetului de legi, cum a fost? Fara dezbateri. Fara consultari. Fara sa intrebe organizatiile profesionale ale magistratilor. Si nimeni n-a tipat. Nimeni n-a clamat aducerea Justitiei sub control politic. De ce la ei s-a putut si acum, nici cu dezbateri si consultari nu se poate? Si tot atunci procurorii au devenit „magistrati”. Si si-au luat lumea in cap. Unde erati voi, astia, de stati cu dreptatea in bot? Desigur, dreptatea voastra. Numai a voastra. Ailalti sunt toti niste penali, niste corupti. Si asa trebuie sa ramana, nu? Doar ca n-a fost sa fie. Ghinion pentru voi. Noroc pentru romani si Romania. Cat priveste indepartarea de Europa, nu mai bate campii. A-ti face ordine in ograda proprie nu inseamna ca te indepartezi de Europa. Dar Europa trebuie sa se maturizeze si ea si sa se hotarasca ce vrea. Corectitudine si tratament egal pentru toti membri, ori promovarea intereselor inguste ale unora si obligarea celorlalti sa se conformeze.

    • @ Andrei, limbajul tau e de aceeasi calitate cu felul in care gandesti.

      „Procurorii isi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului Justitiei”, este articolul 132, alineatul 1 din Constitutie. In baza acestuia, CCR a admis solicitarea lui Tudorel Toader si a decis ca acesta poate cere revocarea/numirea din/in functii a unor procurori-sefi.

      Valentin Constantin, profesor universitar doctor la Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timisoara, sustine intr-o analiza pe portalul juridice.ro, in articolul „Cata coerenta a ramas in dreptul nostru public?”, ca aceasta prevedere „reprezinta norma dependentei procurorilor de puterea executiva”.

      „Un text care a fost pur si simplu uitat in Constitutie la revizuirea din 2003, desi ar fi trebuit dezactivat”, sustine profesorul de Drept.

      Valentin Constantin mai arata ca, atunci cand a fost revizuita Constitutia, la articolul 133, dedicat Consiliului Superior al Magistraturii, a fost introdusa, intre altele, urmatoarea propozitie: „Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei Justitiei”.

      Cu acelasi prilej, procurorii au fost cuprinsi in sfera de autoritate a CSM.

      „Cu alte cuvinte, Constitutia revizuita scoate in mod clar si precis procurorii de sub autoritatea puterii executive si ii plaseaza sub autoritatea unui organ profesional independent. Dupa revizuire, autoritatea judiciara ii cuprinde atat pe procurori, cat si pe judecatori.”

      Prin decizia CCR ne-am intors la Rodica Stanoiu, ministresa lui Adrian Nastase. Cand depinzi ierarhic de ministru, adica de un politician, deciziile cum crezi tu ca vor fi?

  1. toata lumea stie in Romania cat de ipocrita, mincinoasa si proasta profesional e Laura codruta Kovesi. ramane doar faptul acesta: ACCEPTI IDEIA, SAU NU. va dati seama ce tango sau vals superb ar face paluga asta cu chelu dupa 20 ani de parnaie? ar fi superb! dar ar fi bine sa le-o dea ca partenera de schimb si pe Carmen bogdan. in alta celula, ar fi cuplul Lazar cu Lavinia stanciu cu rezerva m.tarca. s-ar minuna Viena de ce cupluri „a treia varsta” competitionale ar avea Romania. asta sunt doar 2 propuse, dar ar fi o puzderie de facut!

    • Minunat comentariu!Si perfect adevarat.Aceasta-i situatia reala in tara noastra,din pacate…FELICITARI!!!

  2. Mesajul doamnei judecator este impecabil. Logic, argumentatie fara cusur, profesionalism, stiinta de carte. Felicitari!

  3. „Ca si oricarui calau sau tartor, insa, care a crezut ca detine puterea absoluta pentru eternitate, problema fostului procuror sef DNA Laura Codruta Kovesi este ca nu ii vine sa creada ca poate fi trasa vreodata la raspundere pentru ceea ce a facut. Eu ii spun sa aiba incredere in justitie, deoarece nimeni nu este mai presus de lege. Nici chiar domnia sa”.”
    Limbaj de Antena 3, m-am lamurit!
    Sictior, cozi de topor!!!

    • Lili idioată. ..Iar ai băut apa de la Balta Proștilor. ..doar că tu ești pe deasupra și hotarita! !!
      Hai sictir că mirosi și imputesti și site-ul!

    • Haolio, ai inceput sa injuri lumea, baragladina! E arsa stramba si n-aveti ce face rapciugilor!

    • @lili Poti primi si tu un sictir? Prea te dai atotstiutoare desi nu te da inteligenta afara din casa. Cred ca faci parte din idiotii utili si a te numi pe tine coada de topor ar fi ^pentru tine o mare onoare pentru ca esti mai mult decat o coada de topor. Inchei la fel cum ai scris si tu: Sictir panarama securista!

  4. ce importanta are ce zice florica (daca o fi existand)? care este criteriul de selectare a postarilor care ajung articol de ziar?

  5. Faimoasa lili se pare ca este in deruta, n-a scris decat doua randuri la un citat din articol. Si bineinteles, a finalizat cu un „sictir” de mahalagioaica.

  6. VREMEA ROMANIEI! A venit vremea…, este anul 2019 cand a venit vremea curateniei in tara. A celor ce au fost in ultimele decenii post comuniste si securiste. Esalonul doi din vechii tovarasi ceausisti au marsat si au stapanit Romania pana azi. Dar nu s-a rezolvat, nu s-a facut Reforma generala a marsului spre democratie. „Esalonul doi”, „esalonul trei”, fii si fiicele lor, amantele sau „pretenii” apropiati vechiului regim totalitar au condus direct sau din umbra Romania. Azi a venit randul lui Kowesi fiica lui…, pentru a spune in fata Judecatorilor onesti ceea ce a facut. Lacrimile nu-i vor induiosa pe cei care azi, vor ca dreptatea sa rasara si in tara noastra. Maine v-a sosi vremea si lui …si lui…, urmatorilor care si-au batut joc de tara noastra si a noastra, a tuturor. Poimaine, cand va fi, se va face inca „un pas” spre o victorie astepata de toti romanii de peste 45 de ani PLUS inca 30 de ani furati tuturor romainilor! Bunicii si parintii nostri multi nu mai sunt, au plecat definitiv fara sa vada Adevarata Romanie Democratica. Romanii sunt rabdatori, ei cred ca Justitia isi va face datoria, Justitia Romana si cea Divina! „Nihil sine Deo”.

  7. Se pare ca balabusta este pe o panta care o va duce direct unde-i este locul pentru abuzurile facute. Priviti la cei doi (plavanul si cucuveaua) si tineti minte proverbul din batrani: inalti ca gardul si prosti ca gardul, sau, inalti ca o prajine si prosti ca o basinescu. Toate persoanele de calibrul palugei sunt greoaie in gandire si numai ascultandu-i pe cei doi, va dati seama ca proverbul li se potriveste perfect.

  8. Cum de noi romanii am ajuns atat de rau? Macabru experiment facura pe natia noastra.Majoritatea venetici dezumanizati in slujba zarilor in posturi unde erau necesari integri.Voievozii nostri se rasucesc in morminte!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.