
Fratele președintelui, Mircea Băsescu, şi intermediarul din afacerea „mondială”, Marian Căpăţână rămân în arest. Curtea de Apel Bucureşti a luat această decizie vineri după-amiază, respingând astfel contestaţiile celor doi faţă de măsura preventivă dispusă în dosarul de trafic de influenţă, care ar fi fost făcut cu scopul de a-l scăpa de închisoare pe Sandu Anghel, cunoscut cu numele de Bercea Mondial.
Decizia judecătorilor de la Curtea de Apel este definitivă, atfel că fratele președintelui „execută” cel puțin o lună după gratii.
Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă, a declarat, înainte de pronunţare, că fratele şefului statului şi-a menţinut declaraţiile de la fondul cauzei, susţinând că este nevinovat.
„Am insistat pe lipsa probelor. Declaraţiile martorilor date în acest dosar sunt denigratoare la adresa justiţiei şi necredibile în totalitate”, a spus Nelu Taşcă la ieşirea din sala de judecată, scrie Hotnews.
La urcarea în duba care l-a dus înapoi în arest, întrebat de jurnalişti dacă şi-a însuşit 350.00 de euro de la familia lui Bercea Mondial, Marian Căpăţână a spus că nu. Căpăţână susţine că a „împrumutat” banii ca să-i „folosească” la Aversa.
Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi în 20 iunie, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, care ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele şefului statului.
Judecătorul de la Tribunalul Bucureşti care a dispus arestarea a arătat, în motivare, că înregistrările în care apar Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, puse la dispoziţie procurorilor de familia lui Bercea Mondial, sunt legale, chiar dacă ele au fost contestate de cei doi, şi pot reprezenta mijloace de probă în dosar.
„Susţinerile apărării, în sensul inadvertenţelor de natură a releva lipsa de autenticitate şi caracterul posibil contrafăcut al înregistrărilor, nu se bazează pe elemente faptice ori concrete care să contureze o îndoială veridică asupra caracterului autentic sau complet al acestora. De altfel, pe parcursul cercetărilor în cauză se poate proceda la verificarea acestui caracter, în măsura în care se va aprecia ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă o probă ştiinţifică care să aibă un asemenea obiectiv”, a arătat, potrivit Mediafax, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti care a decis arestarea lui Mircea Băsescu şi a lui Marian Căpăţână.
Pe de altă parte, în urma unei plângeri făcute de Mircea Băsescu, ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, a fost trimis în judecată pentru şantaj cu circumstanţe agravante, în stare de recidivă, în timp ce fiica interlopului, Izaura Anghel, şi fratele ei minor, Grinică Ion Anghel, au fost deferiţi justiţiei pentru şantaj cu circumstanţe agravante. În acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Florin Anghel, fiul cel mare al lui Bercea Mondial, pentru trei infracţiuni concurente de şantaj, dintre care una în stare de recidivă, în timp ce mama acestuia, Fănica Anghel, a fost deferită justiţiei pentru şantaj.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.