Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană nu se va petrece precum un ‘divorț amiabil’, a avertizat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, solicitând Londrei să depună ‘imediat’ cererea de părăsire a blocului comunitar, transmite sâmbătă AFP, potrivit Agerpres.
‘Nu este un divorț amiabil, dar, la urma urmelor, nici nu a fost o mare relație de dragoste’, a declarat Juncker vineri seară, într-un interviu la televiziunea germană ARD.
‘Nu înțeleg de ce guvernul britanic are nevoie să aștepte până în luna decembrie pentru a decide dacă trimite sau nu scrisoarea de divorț la Bruxelles. Aș vrea să o am imediat’, a insistat luxemburghezul.
David Cameron a anunțat vineri, după victoria taberei pro-Brexit la referendum, că va părăsi șefia conservatorilor și a guvernului în octombrie, lăsându-i succesorului său sarcina de a negocia ieșirea țării din UE.