Să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic

Într-o alocuţiune în Parlamentul European de la Strasbourg, Juncker s-a declarat de asemenea „uluit” de faptul că premierul britanic Theresa May nu a reuşit să facă…

De (I.R.)
Să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic

Într-o alocuţiune în Parlamentul European de la Strasbourg, Juncker s-a declarat de asemenea „uluit” de faptul că premierul britanic Theresa May nu a reuşit să facă…

UPDATE Uniunea Europeană este dispusă să-i aducă noi clarificări Marii Britanii în legătură cu acordul privind Brexit, dar nu va renegocia acest acord sau protocolul său referitor la graniţa irlandeză, a declarat marţi preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Într-o alocuţiune în Parlamentul European de la Strasbourg, Juncker s-a declarat de asemenea „uluit” de faptul că premierul britanic Theresa May nu a reuşit să facă acceptat de legislativ acordul convenit luna trecută cu Uniunea Europeană.

„Acordul pe care l-am obţinut este cel mai bun posibil. Este singurul acord posibil. Nu există nicio marjă de renegociere”, a insistat el, pentru a adăuga că „există, însă, bineînţeles, posibilitatea de a aduce noi clarificări şi interpretări, fără a ne atinge de acordul de retragere. Acordul de retragere nu va fi redeschis”, a punctat Juncker, după ce şi preşedintele Consiliului European Donald Tusk a subliniat luni că acordul de Brexit nu va fi renegociat.

Jean Claude Juncker şi Theresa May se întâlnesc marţi seara (orele 18:15 GMT) la Bruxelles, în cadrul consultărilor lansate de premierul britanic cu lideri europeni în încercarea de a obţine noi concesii din partea UE, după ce May a decis să amâne votul prevăzut pentru marţi în Camera Comunelor asupra acordului de Brexit convenit cu Bruxelles, de teama unui rezultat negativ.

Theresa May şi-a explicat decizia prin opoziţia deputaţilor britanici faţă de soluţia găsită pentru a evita revenirea la o frontieră fizică între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, aşa-numita soluţie a plasei de siguranţă sau „backstop”.

În declaraţiile de marţi din PE, Juncker a reiterat că nici una dintre părţi nu doreşte o soluţie care să menţină Marea Britanie într-o uniune vamală cu blocul. „Suntem hotărâţi să facem tot posibilul pentru a evita situaţia de a folosi într-o zi această plasă de siguranţă, dar trebuie să fim pregătiţi. Este necesar pentru coerenţa întregului proces, pentru Marea Britanie şi pentru Irlanda. Irlanda nu va fi lăsată singură”, a mai spus Juncker.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.