Jurnalistul Ilie Şerbănescu, considerat un veteran al televiziunii în România, a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă, la vârsta de 74 de ani, anunţă televiziunea publică.
Televiziunea a fost marea lui dragoste, căreia i-a dedicat aproape 50 de ani din viaţă, din care peste 30 de ani a lucrat la departamentul de Ştiri.
Potrivit TVR, de-a lungul timpului, operatorul Ilie Şerbănescu a fost responsabil de imaginile cu care erau deschise primele ediţii ale festivalului „Cerbul de Aur”. Din 1970 a fost numit corespondent la Constanţa. A transmis ştiri cu inundaţiile catastrofale din primăvara anului 1970, din Dobrogea, eşuarea navei Rostock pe canalul Sulina, în 1991, Naufragiul a 2 nave, în rada exterioară a portului Constanţa, când 54 de marinari au murit sau exploziile de la bordul navei Anopolism, care au provocat moartea 20 de oameni, în 2001.
Ilie Şerbănescu va fi înmormântat luni, la Constanţa.