Jurnalul politic al unui scriitor vălurit și văluritor (6)

47 august 3756: M-a sunat Aglaia Protopoescu,  strategule, vino repede că am o problemă de speriat, vai ce pompadură.  M-am executat. Aglaia Protopopescu fuma o ţigaretă franţuzească şi plângea de ţi se rupea inima. Uită-te la mine. M-am uitat. Nu era Aglaia Protopopescu. Cum asta? Fooooarte simplu! De trei zile stau pe Facebook şi uite ce-am păţit, m-am procopsit cu altă faţă. I-am făcut nişte ceaiuri de păducel şi i-am făcut şi nişte pase magnetice aşa cum mă învăţaseră luptătorii din Mauna Lao. Ei? Agla Protopopescu a exclamat fericită, sunt eu iaaaaar, wow! M-a chemat şi primarul Elefterie de la PSD că şi nevastă-sa se trezise cu alt chip tot de pe Facebook. M-a chemat şi filozoful Abstinian, simpatizant PNL, şi conţopistul Belphegore, simpatizant USR, şi a trimis după mine arhiducele Von Bismarck care tocmai candida la parlamentarele românești ca să ne pună pe direcție cu lumea globalistă.

39 aprilie 2546: I-am făcut semn cu mâna, iar el a strigat nu ştiu ce şi s-a hlizit la mine. Pentru un rusnac ca el, colonel în FSB, care făcuse înconjurul lumii, numele de Belbo era de-a dreptul caraghios. Dar nu se sfia. Nu-l deranja. Era un tip discret. Nu mi-a pus întrebări atunci când l-am întrebat de mătuşa lui din Moscova. Nici nu s-a mirat că Natalia Blomuzova figura în fişierele celor de la NASA. Mi-a spus însă că nu crede că mătuşa lui ar fi putut stabili cu ani în urmă un contact cu extratereştrii. N-o auzise vorbind de aşa ceva. În schimb îi povestise câte ceva despre Raol Panowski, iubitul din tinereţe al străbunucii lui, liberal convins, iubitul din umbră al lui Bill Clinton. Panowsky fusese crescut de nişte circari din Cracovia şi făcuse deliciul târgoveţilor şi fierarilor datorită celui de-al treilea ochi al său. Belbo era convins că fusese vorba de un accident genetic. NASA păstra însă arhiva şi unele relatări ale unor pescari şi piloţi militari, potrivit cărora Republica Pano nu era altceva decât o bază extraterestră.

51 iunie 4376: Aseară pe la doişpe, nu ştiu care a debranşat România de la reţea. Gore de la şase a adormit subit pe scări într-o poziţie nefirească. Vardistul din colţ a adormit şi el. Chiar şi Preşedintele României a adormit la brifingul de presă de la Palatu Prezidenţial. Au adormit pe rând serviciile secrete, biserica, partidu’ cutare şi partidul cutare, societatea civilă, mă înţelegi, covrigaru’ Petre, barcagiu Petru, Petrache cu Maglavitu, şotroniştii, blogării, aurolacii din Amzei, toţi primarii din Rurala Naţională, echipa de fotbal din Giuleşti şi întreaga Ligă. Întreaga Românie, debranşată, s-a pus pe sforăit. Eu, ce să fac?! Lucid cum sunt, am tras o raită pe la Arsenal. Am coborât spre Faru Genovez. M-am fâţâit pe faleză. Hamalii sforăiau în port, mamă, mamă. Nici urmă de turişti.

62 martie 5289: De dimineaţă şi până seara cutreier pădurile după plante magice şi îmi exersez pasele magnetice la răscruce de vânturi, dincolo de Farul Genovez. M-au sunat şi nişte politicieni şi nişte ministeriali, nişte ofiţeri de la serviciile secrete, nişte iezuiţi, nişte templieri, câteva gospodine din Torino, socialiste până-n vârful urechiușelor, pastorul Ugbembe din Zimbabwe, omul serviciilor secrete ruse, un funcţionar de la FMI, vândut chinezilor, şi macaronaru’ Luigi Longo, vărul unui temut cap din Cosa Nostra care se ține pe din dos cu CIA, pe cuvânt dacă mint. Aseară m-a sunat un barosan de la Facebook, dom’le, ce te bagi unde nu-ţi fierbe oala, mi-a zis de la obraz, fir’ai tu să fii de strateg şi de hekăr şi de golan imagologic care eşti, de ce nu-mi răspunzi la emailuri, vezi că am o treabă cu tine, secretă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

4 Comentarii

  1. Eram sigur,domnule Bufnila ,ca Mark Zukerberg vine si face surfing pe lacul Snagov dupa ce a aflat ca se duce dracului averea lui si ca smecherii de la Tik Toc ii fura clientii!Care clienti de fapt s-au cam carabanit cu actiuni cu tot de la Facebook dupa ce Marku a ordonat subordonatilor sa-i cenzureze pe abonati!Pentru ca ii iubeau pe camionagii ,,fascisti” canadieni si ca le trimiteau bani pentru revolta!De aceea o compatimesc pe biata Aglaia Protopopescu si pe nevasta primarului PSD carora firma lu’Marku le-a schimbat fata! Oricum, ma ingrijoreaza situatia generalului Ivasov care se ia de mutra lui Putin si,cu povestile sale de pe vremea puciului eltinist,il adoarme bustean pe Iohannis si pe Drula care va fi ales(in secret) presedintele Uniunii Scriitorilor Rusi, pardon USR(Uniunea Schingiuiti Romania)! Saptamana buna si sa fiti iubit!

  2. Însemnările unui navetist: mi-am luat soția de gat și apoi de după gat și am plecat sa culegem plante din care se fac mingi medicinale. Ajunși la locul prezent care putea fi și absent, am constatat dispariția florei cu fauna cu tot din patrimoniul național de Poiana mărginite ca și mine. Am întrebat SPPistul care e cauza și mi-a răspuns ca eu sunt. Adică și plantele fug de mine? Firește ca nu, mi-a zis soția și mi-a oferit o leguma ca exemplu de devenire viitoare intr-un timp nu prea îndepărtat de mal. Nu am înțeles ironia și chiar dacă o înțelegeam cu ce beneficii materiale ma pricopseam? Soția a zis sa stam pe covorul de iarba. I-am răspuns ca nu ma descălțat ca să stau pe covor. Și dacă m-as descalta nu am venit cu papucii de casa dupa mine sau înaintea mea, asa ca am preferat sa merg în alt loc, mai domesticit de sălbăticie, de unde sa am o panarama complexa asupra stadiului actual a florilor de păducel sasesc care vindeca persoanele afectate de sindromul bulibaselii generale. Am ajuns pe inserat, când ziua era invadata de noapte, prilej prielnic ca cei de la NATO sa intervină în criza de rinichi din Ukraina, tara care subjuga minoritatea romana si-mi creează, un confort intelectual de anvergura aripilor unui gândac puturos cu al cărui miros m-am familiarizat atat de mult incat absenta lui îmi creează o stare se staza intelectuala, morala și de oricare alta natura moarta din tablourile cu culori vii și inviate primavara sau vara devreme.

  3. M-am așezat în fundalul Apusului și Apusul a protestat pe motiv ca românii sunt ortodocși și nu s-au vaccinat, deci nu știu ce-nseamna democrația, adică puterea demonilor corectitudinii politice. La marginea poienii, bradul care era ușor înclinat spre extrema dreapta mi-a creeat o stare te teama ancestrala, asa ca i-am zis soției sa facă rost de o drujba, în niciun caz ruseasca, cu care sa-l culc la pământ, fiindcă îmi era imposibil sa-l culc în aceea poziție, având în vedere ca nu știam niciun cantec de leagăn și mama ma culca, când eram mic, cu doua trei scatoalce care-mi intunecau mintea de ma adormea instantaneu. Soția, care are o ecolocatie cu ecologiste masculine, a refuzat sa ma satisfacă cu acest atelaj, drept pentru care mi-am luat talpa și talpasita și am plecat în peșteră din apropiere sa meditez. Mi-a zis un mare guru, din Sibiu, ca dacă meditez mi se dezvolta cutia craniana și creierul sade mai lejer decât acum și ca lejeritatea îl va ajuta sa devina carstic sau sarcastic, ma rog, nu mai țin bine minte cuvintele cu precizie milimetrica fiindcă raportorul gradat a ajuns general de brigada artistica și acum canta pe alta scena din patrimoniul lui UNESCO. Am meditat vreme de câteva minute, pana mi s-a făcut foame de adevăr și am încercat s-o astâmpăr cu minciunile vândute de mine Harafat, Gheorghiță și Jurma. Foamea nu s-a lăsat mituita și a cerut noi dovezi din partea lui Imbri, Musta, Radu Tudor, Chiriac și Pieleanu. Când a zis ala de la politici publice ca madama Clotilda a câștigat detașat, m-am detașat de orice problema cotidiana și Cotidianul nu a mai făcut parte din viata mea. În zadar ma striga soția,de la marginea peșterii, ca a găsit plante medicinale pentru mingi medicinale, eu am rămas stapan pe mine și rece, poate prea rece. Stand asa, rece, aud o voce: trăind în cercul vostru strâmt, norocul va petrece, dar eu în lumea mea ma simt nemuritor și rece.

  4. Rece sunt. Urmează sa mi se confirme, de către cei de la Davos, dacă sunt și nemuritor, fiindcă asa mi-au promis când am acceptata sa terorizez poporul cu covidul, sa mint în numele lui, sa le pun capăt zilelor cu zile și, pe cei ramasi sa-i aduc la stadiul de oi Turcane, ai care-mi place mie și care a întrat acum intr-un con de umbra sau conul a întrat în ea și nu vrea sa se mai arate sau sa iasă la vedere, cu ajutorul vaccinului pe baza de SRI și SIE. Cu aceste gânduri am pus sacul cu plante medicinale, cu sppist cu tot pe umăr și am pornit la vale ca să pun umărul si mai mult la îmbolnăvirea națiunii, fiindcă dacă nu stiati plantele medicinale din mingile medicinale sunt menite a otrăvi sufletul acestui popor și a-i distruge identitatea. Doamne cât ma bucur ca soția e alături de mine. Soția și toți cei care m-au ajutat sa ajung Colosul din Agnita cu picioare cracanate, adică aflate în stand depărtat lateral de problemele tarii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.