Jurnalul securiștilor de la Păltiniș

    19 iunie 1918. Mangalia. Matilda Știrbei, prințesa, aleargă pe plajă. E fericită. Soarele se zburdă prin părul ei castaniu. În zare se zărește un iaht. Războiul e departe. Plaja e goală. Matilda Știrbei, prințesa, se oprește.

În fața ei, pe jumătate îngropată în nisip, e o servietă de piele. Ce poate fi într-o astfel de servietă? După vreun ceas, pe terasă, la cafenea, Matilda Știrbei, prințesa, citește plină de emoție jurnalul pe care l-a găsit în servietă. În mod foarte straniu, jurnalul e scris în perioada martie, 1977 și iulie, 1981. E un jurnal colectiv al unor securiști care aveau ca obiectiv urmărirea filozofului Constantin Noica la Păltiniș. Jurnalul e plin de glume fără perdea făcute pe seama lui Nicolae Ceaușescu. Matilda Știrbei, prințesa, este pur și simplu extaziată. E un jurnal din Viitor.

Pasionant. Palpitant. Servieta a călătorit prin lichiditatea universului, semn că universul e construit într-un fel straniu pe care încă noi nu l-am înțeles prea bine. Cei care l-au scris, își exprimă de-a lungul paginilor și diverse îngrijorări. Ei spun că Securitatea din acei ani era deja conectată la Oculta Internațională fără știrea lui Nicolae Ceaușescu și că foarte mulți dintre cei din eșaloanele superioare erau deja inițiați în diverse taine de la Lumea Interioară care există în adâncurile planetei la găurile de vierme din univers și portalurile magice prin care poți călători prin timp.

Securiștii povestesc și despre două personaje enigmatice, din eșaloanele superioare, care au aterizat la Păltiniș pentru a se întreține cu filozoful Constantin Noica pe diverse teme. Au fost înregistrate toate discuțiile. Constantin Noica a fost de acord să-l sprijine pe Nicolae Ceaușescu, manifestând foarte multă disponibilitate în acest sens, scriu securiștii din eșaloane inferioare. Matilda Știrbei, prințesa, înțelege că citește o filă de istorie secretă. Soarbe din cafea, privește soarele. Pornește pe plajă, strecoară Jurnalul securiștilor de la Păltiniș în servietă și aruncă servieta în valuri, acolo, tocmai la capătul digului unde nu există nici prezent, nici trecut, nici viitor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.