Țara arde și Victor Ciorbea este în concediu

Opoziția a decis să sesizeze Avocatul Poporului cu privire la ordonanța de urgență dată pentru modificarea legilor justiției.

Avocatul Poporului Victor Ciorbea și-a luat însă concediu și nici nu și-a delegat atribuțiile, potrivit USR, astfel încât timp de două săptămâni nicio OUG nu poate fi atacată la CCR.

„În momentul de față avem o OUG prin care Liviu Dragnea tocmai și-a concediat procurorul din dosarul Tel Drum. DNA-ul este pus pe butuci. Forma ordonanței este de neacceptat pentru funcționarea justiției în România”, a spus Dan Barna, președintele USR, anterior, miercuri dimineață.

„Se încalcă în mod flagrant decizia CCR 45/2018, care spune referitor la legea 303 din 2004 că judecătorii, magistrații detașați la organismele UE pot să-și desfășoare activitatea dacă demisioneză cu rezervarea postului. Ce face această OUG este să amâne aplicarea acestui articol tocmai pentru a se face niște aranjamente și a fi numiți pe funcții apropiați ai lui Tudorel Toader”, a afirmat Stelian Ion.

„Victor Ciorbea nu are absolut niciun motiv să stea deoparte. Dacă va face acest lucru, nu își respectă funcția și înseamnă că face pe față jocul celor de la putere (…) Avocatul Poporului nu este doar Victor Ciorbea, este o instituție. El poate fugi, nu și instituția”, a precizat el.

Și PNL va solicita Avocatului Poporului să sesizeze la Curtea Constituțională ordonanța de urgență emisă marți pentru legile justiției. Cele două partide depun două solicitări separate.

Totodată, PNL va trimite o scrisoare de informare către Comisia de la Veneția în legătură cu ordonanța de urgență adoptată luni de Guvern, care modifică legile justiției, a anunțat, miercuri, purtătorul de cuvând al PNL, Ionel Dancă.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

12 Comentarii

  1. Si mutantii se epuizeaza de atat munca bugetara…Trebuie intelesi,ingaduiti si imbratisati…

  2. Ca sa se asigure ca Victor Ciorbea nu va misca un deget si ca TOATE faradelegile PSD-ALDE in domeniul Legilor Justitiei nu vor fi atacate de Avocatul poporului(mai mare rusinea, Ciorbea e AVOCATUL PSDragnea!), zilele trecute Senatul Romaniei l-a RECOMPENSAT pe acesta: Ciorbea își poate cumula Indemnizația cu Pensia specială: TOTAL de 36.000 lei pe lună!
    Si ca sa fie si mai siguri, l-au trimis 2 saptamani in concediu!
    Cine-o sa-i mai plateasca acesti BANI in anii viitori, nu stiu, dar nici ca ii pasa dlui Ciorbea: Romanii CALIFICATI, adica cei cu SALARII Mari care PLATESC Contributii si Dari mari catre Stat pleaca pe capete!!

    Mai este DNA?, intreba retoric acum cateva saptamani chiar Liviu Dragnea!
    Rusine, o sleahta de infractori si slugi distrug o tara ajunsa la cheremul lor!

  3. NU TARA ARDE TEMBELULE BOLNAV.CI,SECURISTII,MAGISTRALI,JUDECATORII,AZVOCATII SI TOATA SATRA DIN
    INJUSTITIA ROMANA.CEL MAI BINE ESTE SA ARDA IN FOCUL IADULUI,TOTI ACESTI HOTI DE ADEVAR.NENOROCI
    TILOR DE PROFITORI;LEFURI MARI,MASINI,HOTEL LA TECHIRGHIOL -FARA PLATA,ADICA MOCA. IN SOCIALISM HABAR NU AVEAM DE TRIBUNALE,JUCATORI,AZVOCATI,SI ALTE LIGHIOANE DE POMANAGII. HUO,HUO,HOTILOR DE DREPTATE.
    DA,DOMNUL CIORBEA ESTE IN CONCEDIU. CE,VA ARDE CURUL CA VETI FI ARESTATI TOTI DIN INJUSTITIE,MAGARI
    LOR NESATUI DE BANI SI PRIVILEGII. IN MINA CU VOI,SA SCOATETI CARBUNI PENTRU TARA.

  4. De cand a primit pensie speciala de stat degeaba acasa in valoare de 36.000 lei lunar cadou de la excrocii din PSD, i se falfaie de legi si restul, trai neneaca pe banii amaratilor din tara in care aproape jumatate din salarii sunt minimul pe economie. Oare cum e sa furi banii altora, ca asta e furt din banii publici, cum poti dormi pe banii altora? Te mai prinde somnul? Valabil si pentru celelalte categorii de hoti speciali, ne costa o autostrada anual plata putorilor cu pensii speciale, platiti sa stea acasa pe banii nostri.

  5. Doar prostii pot astepta o reactie de la Ciorbea .Ciorbea cel dator vindut la banci, milog la usa PSD lui cind bancile isi cereau ratele , uns ca si avocat al „poporului PSD-ist” doarme in front de fiecare data cind are de facut ceva .
    Pina trece scandalul ultimei ordonante a zburat din cuib sa nu trebuiasca sa dea vro socoteala !!.
    Lasitatea ,ticalosia hotia si minciuna sunt atotstapinitoare intr-o Romanie tot mai saraca si mai debusolata .

  6. Ce sa constate? O prostie uriasa?
    Ca doar nu o fi prost sa cada in aceeasi oala cu USR si sa se umple de penibil.
    Normal ca a gasit omul solutia folosita de tot rumanul la lucru, adica concediul, dar mai ales cel de boala.

  7. Nu arde Tara, ci tuhasu` opozitiei, care nu stie ce sa mai faca sa fie bagata in seama. Cand PDL a fost la putere, portocalii n-au facut ce-au vrut cu justitia ( vezi Macovei, Stoica ). Madam Pruna n-a calcat in picioare legi si hotarari? Si avocatul poporului, la fel ca toti cetatenii tarii, are dreptul la cateva zile de concediu.

  8. AVOCATUL POPORULUI, SEFA DE LA AGENTIA PT PROTECTA DATELOR AU MANDATELE ERXPIRATE DE 6 LUNI SI TREBUIE FIE NOMINALIZATI PT AL 2 LEA MANDAT DE PUTEREA ACTUALA, FIE DESEMNATI ALTII. SEFA DE LA PROTECTIA PERSOANELOR AVAND DOSAR PENAL DE CAND ERA LA RESTITUIRI SI ANRP E PROTEJATA DE PESTE 5 ANI PT CA N-A VAZUT CATUSELE, DREPTURILE OMULUI INCALCATE SI A APARAT SISTEMUL, BINOMUL SI OMERTA???CINE MAI APARA DREPTURILE OMULUI IN ROMÂNIA? POLITICIENII LUI DRAGNEA ET TARICEANU??SA AI DOSAR PENAL DE 5 ANI SI FUNCTIE DE DEMNITAR NU E COMPLICITATE, AINUIRE, FAVORIZARE DOMNULE DRAGNEA???DE-I APERI PE PENALII DE PE ULITA TA???

  9. A FOST O INTELEGERE…NOI ( PSD-ALDE ) ITI DAM CIT VREI , SI IMEDIAT PLECI IN CONCEDIU ! CIND REVII , POPORUL PUS IN FATA FAPTULUI IMPLINIT , NU MAI POATE FACE NIMIC ! ASTA E SOCOTEALA DE ACASA …S-O VEDEM PE AIA DIN TIRG !

  10. Eh ! Ciorbea este baiat bun ! N-are nicio treaba ! Sta in banca lui , nu supara pe nimeni cu nimic , mananca si el o paine „amarata ” ! Pai , de asa oameni avem nevoie ! Sa ne traiasca ! Pacat ca nu-i baiat prost ! N.B. Ca nu-i baiat prost se vede si dupa cum ii creste salariul ! Vivat !

  11. îşi sărbătoreşte pensia specială pentru serviliciu credincios, că asta a făcut toată viaţa, avocacu’ popoului…

  12. CCR, CU LAZAROII , FOSTI CEAUSESTI, ADAUGA la lege si desi au trecut cei 9 ani, dinozaurii iau salarii si pensii speciale , prin cumul, plus 1-2 norme pe la facilutati educatie privată. avp , tace si place. protectia datelor nu ia si ea salariu de magistrat ca are nevoie de bani la cei 2 copilasi????

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.