Organizat până la urmă de Africa de Sud în detrimentul Libiei, Mondialul 2010 a devenit una dintre ţintele preferate ale liderului libian Muammar Kadhafi. Zilele trecute, el a definit FIFA drept o „mafie mondială” şi o „organizaţie coruptă”.
Din punctul de vedere al şturlubaticului şef al statului libian, trebuie apărat dreptul „ţărilor mici” de a găzdui Cupa Mondială, chiar dacă acestea nu au capacitatea financiară necesară. „Este dreptul lor, pentru că trebuie pus capăt sentimentelor de injustiţie, ură şi amărăciune ale popoarelor sărace, private până acum de organizarea Cupei Mondiale.”
Mai mult, el a acuzat FIFA de „trafic de fiinţe umane” şi că „face să renască sclavagismul, cumpărând jucători din ţările sărace pentru a-i duce în centre de formare din ţările bogate, spre a-i vinde ulterior”. Potrivit lui Kadhafi, „cu miliardele pe care le câştigă din traficul de fiinţe umane, FIFA ar trebui să ajute ţările sărace să găzduiască Mondialul”.
„Anunţăm că noi condamnăm această mafie mondială şi această organizaţie coruptă”, a declarat col. Kadhadfi cu prilejul celei de a 40-a aniversări a evacuării trupelor americane din Libia – 11 iunie 1970. Prevăzută iniţial vineri, ceremonia respectivă a fost amânată pentru sâmbătă, întrucât coincidea cu meciul de deschidere a Mondialului din Africa de Sud.
„Politica de corupţie urmată de această organizaţie coruptă trebuie combătută şi o vom combate în mod regulat”, a mai declarat el la Mitiga, lângă Tripoli.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.