Kazahstan: când doi se bat, Putin și MI6 câștigă

Președintele rus Vladimir Putin a declarat, luni, că Kazahstanul a fost salvat de la ”o invazie sprijinit din exterior”. Putin a mai spus că intervenția Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, solicitat de președintele Kassim-Jomart Tokaiev, ”a împiedicat subminarea statului” și ”degradarea totală a situației interne din Kazahstan”. Putin a spus că această intervenție i-a blocat pe ”teroriști, criminali, tâlhari și alți infractori”.

În acest moment, mai multe puncte strategice (aeroporturi, porturi la Marea Caspică, televiziunea Kazmedia, sediul Statului Major al Armatei, Statul Major al apărării aeriene întrunite a Federației Ruse și Kazahstanului, compania nucleară națională – cel mai mare producător de uraniu din lume – baze aeriene) sunt sub controlul unităților armatei ruse și a unităților Spețnaz.

Secretarul de Stat la SUA a avertizat: ”Odată ce îi primești pe ruși în casa ta, e foarte greu să-i faci să plece”. Președintele Tokaiev vrea să-l contrazică. Marți, 11 ianuarie, Tokaiev a anunțat că trupele ruse sub egida OTSC se vor retrage din țară, după ce și-au îndeplinit misiunea principală de stabilizare. ”În termen de doua zile va începe o retragere etapizată a contingentului de menținere a păcii. Retragerea nu va dura mai mult de zece zile”.

Dată fiind lipsa informațiilor de la fata locului, analizele din presa internațională abundă în supoziții privind originea și miza revoltelor din Kazahstan de la începutul acestui an, exact în perioada Sărbătorilor pe rit vechi.

Dincolo de aceste supoziții, se pot trage două concluzii preliminare. Prima vizează procesul de tranziție în țările ex-sovietice. Evenimentele din Kazahstan arată ca transferul puterii de la vechiul lider autoritar la un succesor dintr-o altă generație nu este viabilă din punct de vedere al stabilității și securității țării. În Kazahstan, această tranziție a dus la erodarea autorității (la proteste cu care precedentul regim Nazarbaiev nu s-a confruntat vreodată), la slăbirea structurilor statului și la apariția unor mișcări de rezistență). Indiferent de rezultatul final, actuala experiență kazahă este un semnal de alarmă pentru alte țări ex-sovietice care vor ajunge la momentul schimbării liderului, inclusiv Rusia.

A doua observație vizează și Romania, unde evenimentele din Kazahstan sunt privite aproape exclusiv prin prisma analizelor presei de mainstream din SUA, Marea Britanie, Franța. Kazahstanul este o țară bogată și așezată pe rutele așa-ziului Nou Drum al Mătăsii. Fostul președinte Nazarbaiev și-a legat numele atât de fondarea Uniunii Economice Eurasiatice (cu Rusia, Belarus, Armenia, Kârgâzstan), cât și de începuturile marelui proiect chinez al Noului Drum al Mătăsii. Kazahstanul este cel mai mare producător de uraniu din lume, este un mare exportator de hidrocarburi, de metale. Nu în ultimul rând, în Kazahstan se ”creează” între 10 și 15% din criptomonedele lumii (pentru că legea permite, iar energia electrică este relativ ieftină).

Profitând de relațiile ante-1989, România ar fi trebuit să aibă schimburi comerciale și investiții puternice în această țară în ascensiune, să cultive relații care să permită implicarea companiilor românești în ceea ce înseamnă Noul Drum al Mătăsii. Realitatea este alta. Kazahstan înseamnă pentru România doar tunul Rompetrol-KazMunaigaz, cu 51% din acțiunile companiei ajungând în cele din urma în mâinile CEFC China Energy Company Limited. Exporturile românești în Kazahstan sunt de patru-cinci ori mai mici decât cele ale partenerului strategic Polonia, compania poloneză de transport feroviar PKP s-a inserat profitabil pe Noul Drum al Mătăsii, din Kazahtan până în Europa (în ciuda relațiilor politice tensionate cu Rusia), iar proiectele românești pentru acest tip de afaceri nu au fost susținute de stat, dimpotrivă. Evenimentele din Kazahstan ar fi trebuit să „doară” la București, să ridice probleme privind stabilitatea și viitorul afacerilor unor mari companii românești, să mobilizeze diplomația și serviciile secrete. În schimb, Romania nu face decât să turuie despre statul de drept, libertăți și democrație, să-i chibițeze pe partenerii strategici mai mici sau mai mari, într-o partidă la care și-ar fi putut asigura un loc la masa de joc și miliarde bune de dolari.

Mai jos, câteva analize dedicate situației din Kazahstan.

Varianta CNN: Cu un mic ajutor de la Moscova, Tokaiev îl îndepărtează pe Nazarbaiev

Analiștii citați de CNN consideră că vărsarea de sânge din Kazahstan este începutul unei tranziții de la clanul Nazarbaiev către clanul noului președinte Tokaiev, ales drept succesor chiar de fostul lider.

La începutul acestei luni, în decurs de cateva ore, fostul președinte Nazarbaiev (”tatăl națiunii”) a pierdut aproape toată influența în stat. A fost demis din fruntea Consiliului de Securitate (unde era șef pe viață), o instituție ce are atribuții egale cu cele ale președintelui și poate controla afacerile statului. Mai mulți membri ai familiei Nazarbaiev au fost demiși din aceeași instituție. Potrivit lui Kate Mallinson, analist la firma de consultanță Prism, din Londra, pe 5 ianuarie, șeful serviciilor secrete kazahe, Karim Masimov, ar fi avut o discuție cu președintele Tokaiev, căruia i-a spus că familia Nazarbaiev și-a pierdut încrederea în el și ca ”vremea lui a trecut”. Tokaiev l-a demis imediat pe Masimov, numit în fruntea serviciilor decrete de fostul președinte, și l-a înlocuit cu șeful serviciului prezidențial de protecție și pază. Masimov a fost arestat, fiind suspectat de trădare.

Aceeași Mallinson spune pentru CNN că toate sursele sale din Kazahstan sunt nemulțumite de apelul președintelui Tokaiev la ajutorul trupelor ruse, prin intermediul CSTO. Dacă Tokaiev vrea să-și mențină credibilitatea, trupele ruse ar trebui să părăsească țara în câteva zile, susțin sursele analistei de la Londra. ”Însă niciodată nu stai la masă cu Putin fără să plătești”, spune Mallinson.

Concluzia CNN: ”Pentru moment, Tokaiev urmează scemnariul lui Putin (…) Kazahstanul ar putea semăna tot mai mult cu Belarusul, unde regimul se luptă cu o continuă criză de legitimitate, unde ordinea depinde de represiunile statului polițienesc”.

Varianta presei alternative – Când doi se bat, MI6 câștigă

Scânteia care a aprins protestele din Kazahstan a fost scumpirea prețului la gazul lichefiat; mai toți kazahii sunt posesori de automobile și folosesc preponderant gazul. Acesta s-a scumpit până la echivalentul a 28 de cenți pe litru – chiar și așa, este cel mai mic preț din întregul spațiu ex-sovietic. Nemulțumirile sunt însă mai multe, mai vechi și mai profunde.

În primul rând, actualul președinte Tokaiev, desemnat succesor de către Nazabaiev, a ajuns la putere după alegeri câștigate cu peste 70%, dar cu proteste față de fraudele electorale comise. Ulterior, au lipsit total reformele promise de noul lider. Apoi, aproape întregul an 2021 a fost marcat de proteste împotriva atitudinii indiferente a guvernului față de situația etnicilor kazahi din provincia chineză învecinată Xinjiang, unde kazahii au fost supuși de guvernul de la Beijing represiunilor destinate uigurilor musulmani. Regimul Tokaiev a luat în mod limpede partea guvernului Chinei și nu a protestat în niciun fel.

Pe acest fond, a crescut nemulțumirea față de companiile și patronii chinezi din Kazahstan, o atitudine alimentată și de revendicările sindicale neluate în seamă, și de pierderile pe care Kazahstanul le suferea ca urmare a contractelor pe termen lung, cu prețuri fixe, pentru exporturile de hidrocarburi în China, într-o perioadă în care scumpirea ar fi adus profituri însemnate pe piața spot. Aici trebuie menționat că și Rusia poartă o parte din vina scumpirilor într-o țară extrem de bogată în resurse precum Kazahstanul – Rusia controlează toate rutele de export către Europa și le blochează, ca parte a jocului șantaj-contrașantaj cu Vestul. Kazahstanul a fost prins la mijloc.

Pe acest fond al nemulțumirilor au izbucnit protestele de la începutul lunii ianuarie. Este de notat că, pe 16 decembrie, Ambasada SUA în Kazahstan a avertizat că pot urma proteste. De nota teste că, pe 28 decembrie, la întâlnirea liderilor CSI de la Sank Petersburg, Kazahstanul a fost reprezentat de Tokaiev, dar și de fostul președinte Nazarbaiev, însă comunicatul oficial a KLremlinului a amintit doar despre discuția dintre Vladimir Putin și președintele Tokaiev, prezent în fotografia de grup lângă președintele rus. Acesta pare să fi fost un mesaj transmis de Putin clanului Nazarbaiev.

Luptele de stradă din Kazahstan s-au dat nu numai între protestatari și poliție, ci și între bande înarmate despre ale căror revendicări și organizare se cunosc foarte puține. Spre deosebire de „revoluțiile” din Armenia, Ucraina sau Belarus, demonstranții nu au avut vreo revendicare politică.

Una dintre interpretări este că aceste proteste au fost puse la cale chiar de actualul președinte, pentru a le folosi ca pretext pentru îndepărtarea clanului Nazarbaiev de la putere. La amintita demitere a fostului președinte din Consiliul de Securitate și demiterea șefului serviciilor secrete se adaugă plecarea grăbită din țara a unuia dintre administratorii averii lui Nazarbaiev, afaceristul Kenes Rakișev, și a unuia dintre șefii din Kazahstan ai companiei Eurasian Resource Group, un gigant care produce aluminiu, extrage crom, cupru și produce energie. Se presupune că și o parte din familia lui Nazarbaiev ar fi fugit din țară în timpul zilelor de haos.

Un puternic oligarh kazah complică tabloul situației. Este Muhtar Abliazov, un afacerist care a fost ministrul al Energiei în anii 1990, dar în 1999 a fost condamnat la închisoare pentru corupție, eliberat după un an, iar apoi a devenit fondatorul Partidului Alegerea Democratică din Kazahstan, o forță de opoziție. Pentru eliberarea sa a militat un ONG polonez cunoscut acum la Bruxelles – Open Dialogue – un ONG anticorupție, care militează împotriva actualului regim Kaczynski, care are legături cu regimul de la Kiev, precum și în Republica Moldova. Se presupune că acest ONG ”liberal” a fost finanțat de oligarhul kazah. Abliazov este acum un ghimpe în coasta Vestului, pentru că strică ”narațiunea” occidentală despre revoltele din Kazahstan, făcând apel la susținere occidentală pentru dărâmarea regimului și o „revoluție colorata”. ”Dacă nu, Putin își va impune metodic programul – recrearea unei structuri similare cu fosta URSS. Vestul trebuie să smulgă Kazahstanul din mâinile Rusiei”, a declarat el, de la Paris, pentru Reuters. ”Mă văd ca un lider al opoziției. Protestatarii mă sună zilnic și mă întreabă ce să facă. Știu de clișeul sovietic despre spionul occidental, însă aș fi bucuros să fiu un spion american sau european, pentru că atunci am trăi ca în America sau Europa”, a mai spus Abliazov.

O altă interpretare dată situației din Kazahstan este legată de implicarea Vestului, a ”Vestului Colectiv”, așa cum este numit în Rusia. Este vorba despre o avertizare a regimului Putin, înaintea începerii discuțiilor diplomatice pe marginea pactului de securitate propus de Vladimir Putin Statelor Unite și NATO, plecând de la condiția încetării extinderii NATO spre Est. Pe scurt, revolta din Kazahstan este un semnal trimis de Occident Rusiei: dacă amenințați regimul de la Kiev, vă vom face viața grea în Asia Centrală.

Jurnalistul Pepe Escobar citează într-o analiză recentă două surse din serviciile de informații. Una dintre surse arată că aventura din Kazahstan a fost pusă la cale de MI6 (alte analize considera că spionajul britanic a fost ajutat în acest demers de Turcia, dornică să-și extindă viziunea pan-turcică și neotomană în Asia Centrală), pentru a crea un Maidan în Asia Centrală, înaintea discuțiilor Rusia-SUA-NATO de la Bruxelles și Geneva și pentru a împiedica ajungerea la orice fel de acord. O altă sursă are o abordare ceva mai nuanțată și arată că Vestul a pus la cale o diversiune la granițele Rusiei, pentru a concentra atenția Moscovei mult mai al Est, departe de Ucraina, și a obține concesii din partea Rusiei.