Kelemen Hunor, despre vizita lui Iohannis în Ţinutul Secuiesc

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, într-un interviu acordat cotidianului clujean de limba maghiară Szabadság, că vizita şefului statului în Ţinutul Secuiesc ar fi trebuit să aibă loc în 2015, nu abia acum, dar este un mesaj că ia în considerare zona ca pe o „entitate”.

„Ar fi fost bine dacă această vizită era în 2015 şi nu în 2017, deoarece vizita de acum poate fi considerată un pas în vederea alegerii sale pentru un nou mandat, mai ales că, de când este preşedinte, nu a transmis niciun mesaj şi nu a făcut nimic pentru alegătorii maghiari. La alegerile prezidenţiale, majoritatea maghiarilor a votat cu Klaus Iohannis”, a spus liderul UMDR, potrivit traducerii interviului oferită de formaţiune.

El afirmă că, imediat după vizita din Secuime, Iohannis a mers la Mărăşti, pentru a comemora luptele din Primul Război Mondial, având astfel grijă „ca nu cumva să fie acuzat de prietenie cu comunitatea maghiară”.

„Până în prezent, nu a existat o astfel de vizită prezidenţială în care şeful statului să se întâlnească în acelaşi timp cu toţi liderii administraţiei locale din Ţinutul Secuiesc, iar aceasta poate fi considerată chiar un mesaj din partea lui, şi anume că ia în considerare Ţinutul Secuiesc ca pe o entitate. Am cerut preşedintelui, printre altele, să se folosească de drepturile pe care le deţine – în calitatea sa de preşedinte- şi să îşi asume rolul de mediator atunci când se accentuează atitudinea anti-maghiară, tocmai pentru a exista un factor de echilibru şi pentru a tempera atitudinea majorităţii”, a spus liderul Uniunii

El a reamintit propunerea făcută în 2015, ca preşedintele ţării să fie iniţiatorul unui nou pact dintre majoritate şi minoritate, „iar acest lucru este de actualitate şi foarte necesar şi în 2017”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.