Kievul acuză în continuare separatiștii

Ucraina și separatiștii proruși au semnat acorduri pentru începerea retragerii armelor grele de pe linia frontului, a declarat pentru AFP un înalt responsabil militar ucrainean.

„Documentele au fost semnate pentru începerea retragerea armamentului greu de pe întreaga linie a frontului”, a declarat generalul Oleksandr Rozmaznin.

Separatiștii proruși nu au oprit însă complet tirurile în estul Ucrainei, în pofida acordurilor convenite de cele două tabere cu privire la retragerea armelor grele începând de duminică, susține serviciul de presă al trupelor guvernamentale ucrainene angrenate în zona de conflict din Donbas, pe pagina sa de Facebook, potrivit mass-media de la Kiev, citate de Agerpres.

„Rebelii sunt deosebit de activi în zona Donețkului.Localitatea Peski se află de câteva zile sub focul intensiv al inamicului.

Tiruri cu lansatoare de rachete multiple Grad s-au înregistrat de două ori în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar din mortiere și artilerie s-a tras în trei rânduri în decursul nopții trecute”, menționează serviciul de presă, indicând că ținte ale separatiștilor au fost de asemenea localitățile Vodianoe, Tonenkoe și Avdeevka.

Insurgenții au încercat totodată să pornească un asalt asupra pozițiilor ucrainene în cursul nopții de sâmbătă spre duminică în localitatea Șirokino, nu departe de orașul Mariupol, port strategic la Marea Azov, deținut de forțele ucrainene. „În total, în noaptea de 21 spre 22 februarie, inamicul a deschis de 12 ori focul asupra pozițiilor guvernamentale; de patru ori cu lansatoare de rachete Grad; de cinci ori cu tunuri de artilerie și mortiere”, conform serviciului de presă al armatei ucrainene.

În pofida armistițiului intrat în vigoare la 15 februarie, rebelii au încercat din nou duminică dimineață să captureze localitatea Șirokino, care le-ar deschide calea spre Mariupol, relatează Ukrinform.

„De dimineață (07h00) se dau lupte grele aici. La început, rebelii au tras cu mortiere grele, iar apoi au început asaltul” asupra pozițiilor ucrainene, a declarat agenției de presă citate un combatant din Garda Națională, indicând că de cel puțin trei ore se dau lupte crâncene la Șirokino.

De câteva zile, de-a lungul liniei frontului din estul Ucrainei, forțele guvernamentale au remarcat din ce în ce mai multe drone, care se presupune că ar aparține armatei ruse, întrucât rebelii susțin că nu dispun de aviație. „Un astfel de aparat (fără pilot) a fost doborât ieri (sâmbătă) în zona Starobelsk, în jurul orei 07:00 (locale)”, conform aceluiași comunicat.

Ostilitățile vin pe fondul împlinirii unui an de la revoluția proeuropeană din Ucraina, care a condus la înlăturarea președintelui prorus Viktor Ianukovici de la putere.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.