ANI îl acuză pe primarul Sibiului, Klaus Johannis, prim-vicepreşedinte PNL, de conflict de interese. Agenţia afirmă că edilul a semnat, la data de 23 decembrie 2010, un contract de prestări servicii încheiat între Primăria Municipiului Sibiu și S.C. Tipografia Honterus S.R.L., societate comercială deținută de Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.) al cărui preşedinte, în perioada 2002 – 2013, a fost Johannis.
ANI precizează, într-un comunicat de presă transmis joi. că „obiectul contractului semnat cu încălcarea regimului juridic al conflictului de interese administrativ și penal de către KLAUS-WERNER IOHANNIS constituie servicii de informare și publicitate în vederea implementării Proiectului (cod SMIS: 4915) finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), Programul Operațional: Creșterea Competitivității Economice 2007 – 2013 (POS CCE), Axa Prioritară 3 „Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC) pentru sectoarele privat și public”.
Agenţia mai susţine că primarul Sibiului a aprobat, în perioada ianuarie – iunie 2011, un număr de trei facturi fiscale în vederea efectuării plăților către prestator (S.C. Tipografia Honterus S.R.L.).
Primarul a fost reclamat la Parchet.
„S-a dispus sesizarea parchetului cu privire la posibila săvârşire de către KLAUS-WERNER IOHANNIS a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531din Codul Penal al României”, se arată în comunicatul citat.
“Nu este conflict de interese, conflictul de interese ar fi apărut dacă aveam vreun beneficiu din acest contract. Eu sunt în perfectă legalitate, vă daţi seama că aceste chestiuni le-am discutat cu juriştii înainte şi mi-au spus că nu este niciun conflict de interese”, a declarat în replică Klauss Iohannis.
Acuzaţiile de joi vin după ce în 24 aprilie, ANI anunţa că a constatat că primarul Sibiului se află în stare de incompatibilitate, întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010, şi la SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009.
În 16 mai, Iohannis spunea că „nu a intrat bine” în PNL, că ANI „şi-a amintit” de el şi „iar a găsit o speţă de incompatibilitate”, menţionând că, în opinia sa, este o confuzie pe care o face ANI.
„Există societatea Pieţe, care a fost înfiinţată de noi acum câţiva ani. ANI spune că sunt incompatibil pentru că reprezint municipiul Sibiu în Adunarea Generală a Acţionarilor, lucru total fals. Nu am avut niciodată un astfel de mandat, deci nu există cauza. A doua se referă la Societatea Apă Canal, societatea care, după înfiinţarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), a devenit operator regional. Toţi primarii comunităţilor care sunt în ADI Apă sunt şi reprezentanţii comunităţilor lor în Adunarea Generală a Acţionarilor la Apă Canal, care este operator regional, având comunităţi din judeţele Sibiu şi Braşov”, explica Iohannis, care adăuga că legea incompatibilităţilor prevede că primarul nu poate fi acţionar în AGA a unor societăţi de interes local, fără a face referire la societăţile regionale.
Klaus Iohannis a contestat decizia la Curtea de Apel Alba-Iulia.