Vizita Alinei Gorghiu în America de Sud a fost dezvăluită de comunicatele autorităților din Brazilia. Deputatul PSD Radu Cristescu o critică pe Gorghiu că a ținut sub tăcere vizita.
„Ce înseamnă să vorbești în pustiu: mai zilele trecute făceam apeluri publice la mai-marii Justiției noastre să se ocupe de probleme serioase, fără să știu, naivul de mine, că vorbesc la pereți. Cine să mă asculte, cînd Justiția noastră era la Rio de Janeiro, la soare și la mare. Citesc în presa de azi că dl.procuror general Alex Florența, doamna Alina Corbu, șefa ÎCCJ și însăși zeița Justiției, doamna Alina Gorghiu, au traversat oceanul, pe banii fraierilor de contribuabili, ca să semneze în Brazilia nu’ș ce acorduri de doi lei.
Totul la secret, de parcă erau în misiune sub acoperire. Alinuța cea guralivă nici măcar pe Facebook nu a suflat vreo vorbă, deși glăsuiește acolo de trei ori pe zi, lăsînd chiar impresia, între 6 și 10 aprilie, că e în țară și face campanie. Bag seama că stilul Klaus ”Secretizatul” Iohannis face prozeliți, curînd or să schimbe ăștia și numele țării și o să-l bage la secret, că, deh, talpa țării nu trebuie să înalțe privirea mai sus de sanda…”, scrie Radu Cristescu pe Facebook.
Alături de Alina Gorhiu, în Brazilia s-au aflat procurorul general Alex Florența, președinta ÎCCJ, Corina Corbu, dar și Georgian Pop, președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.
Conform Ministerului de Justiție din Brazilia, Alina Gorghiu s-a întâlnit cu omologul său Ricardo Lewandowski în 10 aprilie 2024 pentru ”a aprofunda cooperarea dintre cele două țări în domeniul promovării justiției, cu accent pe necesitatea schimbului de informații și experiențe pentru o mai bună cunoaștere a ordinii juridice, a reglementărilor și instituțiilor din domeniul administrării justiției”.
Nomenclatura juntei militare securisto-mafiote a plecat să îşi ia lumină de la o republică fascistă bananieră. Brazilia este o țară renumită pentru feudalismul unei clase de superbogați, care exploatează de sute de ani un popor ținut în lanțurile sărăciei, lipsei de educație, drogurilor şi criminalității violente. Rata omorurilor din Brazilia demonstrează ce fel de „civilizație” admiră oligarhii de la Bucureşti şi slugile lor credincioase cu pensii speciale. Visul Nevoii de Stabilitate este o țară secretizată, unde 90% sunt şerbi, 9% vătafi speciali şi 1% boieri miliardari. Exact ca în Brazilia, Mexic, Honduras, El Salvador şi alte dictaturi eşuate de lumea a treia şi a patra!