Klimt şi femeile sale, frumoase, graţioase, de un şarm enigmatic

În 2012 se împlinesc 150 de ani de la naşterea marelui pictor, celebrat în capitala austriacă printr-o expoziţie, la Castelul „Belvedere”, menită să demonstreze modernitatea artistului.

Pe lângă acest eveniment expoziţional, „Kunsthistorisches Museum” prezintă una dintre cele mai interesante selecţii, centrată pe 13 picturi realizate pentru scara acestui edificiu. Iar Muzeul „Albertina” şi „Wien Museum Karlsplatz” propun o suită de desene. Primul etalează 170 de opere, mai ales studii de nud, sub titlul „Klimt. Desene”. Cel de al doilea prezintă pentru prima dată, în expoziţia „Klimt. Colecţia Wien Museum”, propria colecţie, cu 400 de opere printre care celebrul „Portret al Emiliei Flöge”, alături de obiecte ce au aparţinut artistului şi de „Portretul lui Klimt”, realizat de Egon Schiele după moartea acestuia. Pânzele lui Klimt se află etalate şi la „Leopold Museum” din „Museum Quartier”. Printre alte iniţiative legate de celebrarea artistului se numără redeschiderea, în vara anului viitor, a Vilei Klimt.

Gustav Klimt este unul dintre pictorii care nu mai sunt supuşi modelor şi care depăşesc diferenţele dintre generaţii, fascinând aproape pe toată lumea. În 2012, la Viena, programul dedicat celebrării artistului va cuprinde şi un itinerar cultural cu temă, vizite ghidate şi alte tipuri de manifestări.

Emilie Floge

Prima mare expoziţie din calendarul evenimentelor se intitulează „Klimt şi Josef Hoffmann. Pionieri ai Modernismului”, la „Unteres Belvedere”, parte a complexului „Belvedere”, compus din două palate, despărţite prin grădini somptuoase în stilul francez. Întreaga construcţie a fost realizată în primele decenii ale secolului al XVIII-lea de principele Eugeniu de Savoia şi este una dintre cele mai elegante reşedinţe din Europa. Astăzi ea adăposteşte „Galeria de Artă Austriacă”, cu mai multe secţiuni, cu piese din secolele XIX şi XX.

În expoziţia deschisă aici sunt prezentate operele lui Klimt alături de cele ale ilustrului său coleg arhitect, Josef Hoffmann, insistându-se asupra celui mai bun rezultat al acestei colaborări, „Palatul Stoclet” din Bruxelles. Reşedinţa, înscrisă astăzi în Patrimoniul UNESCO, era sediul reprezentanţei comerciale şi al cunoscutului mecena Adolph Stoclet şi este singura operă realizată în întregime de „Wiener Wekstätten”, laboratoarele vieneze de artă decorativă, fondate, printre alţii, de Hoffmann. Edificiul este prezentat pentru prima dată publicului în întreaga sa complexitate, incluzând reconstrucţia zidurilor, o machetă arhitectonică, proiecte şi studii pentru fresca „Arborele vieţii”, gândită de Klimt pentru sufragerie.

Judith I

Expoziţia ilustrează colaborarea dintre Klimt şi Hoffmann cu ocazia expoziţiei „Kunstschau Wien” din 1908, când au fost prezentate şi tabloul celebru „Sărutul” şi un model la scară pentru „Friza lui Beethoven”, o lungă frescă pictată de Klimt în 1902 pentru cea de a 14-a expoziţie a „Secessionului”, originalul aflându-se în „Palatul Secessione”, unul dintre cele mai frumoase din Viena, dar şi reconstruirea ultimului atelier al lui Klimt, parţial cu mobilierul original, conceput de Hoffmann şi schiţa pe care arhitectul-designer a făcut-o pentru mormântul prietenului său, care n-a fost niciodată pusă în operă.

Gustav Klimt, inventatorul unui nou gust artistic

Adele Bloch-Bauer

Gustav Klimt s-a născut la Viena, în 1862. La 14 ani a început să frecventeze şcoala de artă „Kunstgewerbeschule” şi, datorită unuia dintre profesorii lui, Laufberger, a obţinut, în 1879, prima comandă importantă, împreună cu fratele său, Ernst, şi cu prietenul Franz Matsch: decorarea interioară a „Kunsthistorisches Museum”, care poate fi văzută şi astăzi. În 1883, cei trei fondează „Künstler-Compagnie”, care a durat până în 1892, când Ernst a murit pe neaşteptate. Între 1886 şi 1889, cei trei au lucrat frescele de la „Burgtheater”, care există încă. În 1894, Klimt a realizat panourile dedicate Filosofiei, Medicinii şi Jurisprudenţei de la Universitatea din Viena, dispărute astăzi. În 1897 este unul dintre cofondatorii „Secessione” (Societatea pictorilor vienezi din curentul „Secession”), al cărei preşedinte devine. Se stinge din viaţă la Viena în 1918.

Un pionier al artei moderne

Judith II

Unul dintre subiectele frecvente ale operei lui Gustav Klimt este femeia. „Klimt a creat un chip ideal: femeia modernă, de un şarm enigmatic, a creat chipul unei Greta Garbo sau al unei Marlene Dietrich, cu mult timp înainte ca ele să existe în realitate”, scria criticul Berza Zuckerlandl. Judith, Emilie Flöge, Leda, Margaret Stonborough-Wittgenstein, Gertha Felsovanyi, Hermine Gallia, Sonja Knips, Maria Munch, Fredericke Maria Beer, Adele Bloch-Bauer, Mathilde Trau, Leda (portret pictat în România, prezentând-o pe Johanna Staude), Marie Breuning, Trude Steiner, Charlotte Pulitzer… o întreagă galerie de femei frumoase, elegante, graţioase a ieşit de sub penelul său.

Gustav Klimt ocupă, în istoria artei austriece, un loc de seamă. Pictura lui face trecerea de la secolul al XIX-lea la cel următor, părăsind stilurile unuia pentru a inova în favoarea celuilalt. Plină de culoare, dar mai puţin structurată, pictura sa fascinează întâi de toate prin frumuseţea formelor ornamentale şi prin secretul, misterul pe care fiecare formă îl ascunde, invitându-te să-l descoperi.

Danae

Fascinaţia picturii sale stă şi în frumuseţea femeilor fragile şi delicate, care par a plana deasupra observatorului, seducându-l sub chipul unor zâne nordice sau punându-i în faţă enigma femeilor din înalta societate vieneză. Gustav Klimt şi colegii săi artişti au avut de luptat pentru a impune tablouri reprezentând femei-nuduri. La o expoziţie din 1887, frumosul tablou „Culegătoarea de cireşe”, al pictorului Josef Engelhart, a fost refuzat sub pretextul că „doamnele din înalta societate ar putea fi şocate de nudul tinerei femei”. Klimt a fost uimit de făţărnicia organizatorilor şi a fondat, împreună cu alţi artişti, o asociaţie a pictorilor, care să impună arta lor şi să lupte cu cenzura prostiei vremii. Asociaţia s-a numit, pe scurt, „Secession” şi primul ei preşedinte a fost Gustav Klimt. Tablourile cu femei pe care le va picta nu vor mai întâmpina nicio opoziţie din partea vreunei cenzuri.

Fritza Riedler

Primul său tablou de anvergură în care personajul era o femeie a fost „Judith”. Succesul lui Klimt cu „Judith” n-a fost contestat nici până astăzi. La data la care avea loc expoziţia unde pictorul participa şi cu acest tablou, criticul de artă Hevesi scria despre personaj: „Judith cea periculoasă este o creatură cu efecte mortale, dotată cu o sublimitate care o îndepărtează de prezent. Viitorul este pictat aici”. Într-adevăr, „Judith” era primul dintr-o serie de portrete de femei care au deschis o uşă spre impenetrabila societate vieneză a epocii, un amestec incitant de sentiment de sfârşit de secol şi de sentiment al unui nou început. Tabloul a fost pus în relaţie cu opera muzicală „Salomeea” de Richard Strauss, despre amândouă spunându-se că poartă „amprenta timpului”.

În viaţa pictorului a existat o femeie pe care a iubit-o cu discreţie şi ataşament, dar cu care nu s-a căsătorit. De altfel, el nu s-a căsătorit niciodată, explicaţia pe care a dat-o acestui fapt fiind că trebuia să-şi păstreze libertatea personală pentru a putea crea. Această femeie se numea Emilie Flöge. Era, împreună cu surorile ei, Pauline şi Helene, proprietara celebrului salon de modă vienez „Schwestern Flöge”. În 1891, Ernst, fratele lui Gustav, se căsătorise cu Helene. După moartea lui Ernst, Gustav a devenit tutorele nepoatei lui. Relaţiile lui cu Emilie au avut consecinţe dintre cele mai importante pentru viaţa, dar şi pentru opera pictorului. Emilie apare într-un portret „grandeur nature”, de care însă nu era deloc încântată. Verile şi le petrecea împreună cu Klimt pe malurile râului Attersee, din nordul Austriei. Pictorul surprinde pe pânză aceste clipe de odihnă, numeroase peisaje, inspirate de lac şi de împrejurimile sale. Gustav îi face lui Emilie un număr impresionant de fotografii, în care apare el însuşi lângă ea, apoi în compania mai multor pictori, pe mal, pe lac. Emilie a păstrat circa 400 de cărţi poştale şi scrisori de la Gustav. Legenda spune chiar că exigentul şi prea puţin locvacele artist i-ar fi creat şi modelele rochiilor pe care le purta.

Dansatoarea

Toţi comentatorii lui Klimt afirmă că pictorul era atras de sexul feminin. Contactul cu modelele sale a avut o importanţă foarte mare pentru el, aşa cum o spun numeroase uleiuri şi mii de desene. Multe desene au o conotaţie erotică, dar într-un sens care face să reiasă marea lui admiraţie şi veneraţie pentru feminitate în general. Portretele de femei devin, la un moment dat, subiectul preferat al artei sale, mai ales cele ale unor femei contemporane, cărora le surprinde expresia cea mai convingătoare, fie că sunt incluse într-un context tematic, fie că sunt reprezentări cu valoare intrinsecă.

Iubirii pentru Emilie îi dă o reprezentare alegorică în tabloul „Sărutul”: un cuplu de îndrăgostiţi se sărută, îngenuncheaţi pe un covor de flori multicolore, zburând deasupra unei prăpăstii, ameninţaţi, dar intangibili.

Câteva portrete monumentale de femei se încadrează în marile cicluri tematice ale lui Klimt. Este vorba despre portretele Fritzei Riedler, Adelei Bloch-Bauer, pictate în 1906 şi 1907. Portretul Adelei, soţia unui industriaş vienez, impresionează prin ornamentaţie, care umple tabloul. Femeia este îmbrăcată împărăteşte, în aur. Tabloul a fost chiar numit „Idolul în car de aur”. Este o altă glorificare a femininului. De altfel, pictorul este cunoscut de multă lume drept artistul care a dat portretului femeii expresia sa cea mai frumoasă în anii 1900. Firea lui de artist şi-a dat seama şi a prins pe pânză această dualitate a vieţii unei femei din vremea aceea: de o parte, conservatorismul, de alta, simţul trezit al emancipării.

Mada Primavesi

Klimt a admirat şi adulat femeile, atitudine care a lăsat amprente în viaţa lui de artist şi în opera lui.

În tablouri ca „Judith I” şi „Femeie cu pălărie şi şarpe cu pene”, în 1901 şi 1909, Klimt descoperise femeile fatale vieneze, „periculoase şi seducătoare”, despre care şi azi se spune că reprezentau spiritul anului 1900. După ce le-a portretizat pe Fritza Riedler şi pe Adele Bloch-Bauer, Klimt a trecut la ceea ce el a numit modele emancipate. În noile tablouri, pictorul asociază tradiţia cu modernitatea. El pictează portretul Madei (1913-1914), al Elisabethei Bachofen-Echt (1914), al Mariei Beer-Monti (1916) şi multe altele.

Femeia cu capă

În 1908, când Asustria sărbătorea 60 de ani de domnie a lui Franz Josef I, au avut loc două expoziţii de artă austriacă. O sală întreagă era ocupată de picturile lui Klimt, printre care, la loc de cinste, se aflau „Sărutul”, „Adele Bloch-Bauer”, „Fritza Riedler”, „Danae”.

Klimt a fost pictorul epocii sale, indiferent dacă a pictat femei sau alte teme, şi al Vienei sau al lumii austriece. Lume care, în câţiva ani şi într-un teritoriu nu prea întins, crease multe lucruri, de parcă ceva sau cineva îi împinsese pe austrieci să fie înaintea epocii. Tot ce a dat Austria acelor ani se regăseşte în opera lui Klimt, fie că este vorba despre muzica lui Gustav Mahler sau de descoperirile în psihanaliză ale doctorului Sigmund Freud. Pictura lui e frumoasă, elegantă, animată de un spirit profund sensibil, care pune în scenă personaje ce parcă nu-şi dau seama că, dacă mai fac un singur pas, se prăbuşesc în abis. Cuplul îndrăgostiţilor îngenuncheaţi, sărutându-se pe un covor de flori, izolaţi, inconştienţi de mişcările grave ale lumii din jurul lor, iată o metaforă care rezumă în mod fericit arta lui Gustav Klimt.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.